Comunicare televizuală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comunicarea televizuală este un mijloc de comunicare socială informativă și distractivă, având ca mijloace televizorul, calculatorul, videoproiectorul etc.

Istoria comunicării televizuale[modificare | modificare sursă]

Comunicarea televizuală a luat amploare la începutul anilor 1970 când televiziunea avea ca scop al comunicării sarcina de a informa, educa, și distra prin emisiuni de știri și reportaje. Pe la mijlocul anilor 1980 televiziunea devine comercială ținând să micșoreze distanța dintre receptor și instanța televizuală.

Tipuri de comunicare televizuală[modificare | modificare sursă]

În funcție de utilizarea mesajului se disting următoarele tipuri de comunicare: comunicare informativă, comunicare reproductivă și comunicare distractivă.

Comunicare informativă[modificare | modificare sursă]

În informare, emițătorul aplică un cod unui mesaj pentru a transmite unui receptor o informație asupra unui referent. Între elementele informării există următoarele tipuri de relații: relația referențială între mesaj și obiect; relația emotivă între mesaj și emițător; relația conativă factică între mesaj și receptor și relația metalingvistică între mesaj și cod.

Comunicare reproductivă[modificare | modificare sursă]

În forma de comunicare reproductivă, emițătorul aplică mesajului un cod pentru a transmite unui receptor o informație asupra unui referent. Emițătorul utilizează comunicarea pentru a transmite date și coduri pentru a transpune aceste date în semne. Această comunicare include în mesaje, propriile modele ale realității, în acest scop societatea trebuie să mențină codurile constante.

Comunicare distractivă[modificare | modificare sursă]

În această comunicare referirea la obiecte poate arăta că semnificațiile mesajelor sunt rutine care nu corespund realității. Emițătorul poate folosi mesajele pentru a exprima atitudinile, interesele, valorile sale cu care se confruntă. Atunci când mesajul este disonant, schemele convenționale pe care receptorul le acceptă pentru a interpreta realitatea sunt dezorganizate. Relația dintre mesaj și receptor este disonantă.

Dezvoltarea comunicării televizuale[modificare | modificare sursă]

În viitor, paralel cu vizionarea grilelor standard], se preconizează crearea de canale personale, posibilitatea de a selecta și înregistra programele preferate și de a le ordona corespunzător orarului personal, canalele dedicate unor arii de interes specific, folosirea canalelor TV pentru video conferințe planificate, programe de învățământ la distanță, livrări de la o secție la alta a producției digitale.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikţionar
Wikţionar
Caută „comunicare” în Wikționar, dicționarul liber.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Cuilenburg, Van J.J.,Scholten, O., Noomen, G.W.“Știința comunicării”, Editura Humanitas, București 1998 Abric, J.A. “Psihologia comunicării”, Editura Polirom, București,2002