Centrism
.jpg)
.jpg)
Centrismul este gama de ideologii politice care există între politica de stânga și politica de dreapta pe spectrul politic stânga-dreapta. Centrismul este frecvent asociat cu liberalismul, centrismul radical și agrarianismul. Cei care se identifică drept centriști susțin schimbarea politică treptată, adesea prin continuarea politicilor statului social cu accent moderat pe politicile redistributive. Deși plasarea sa este larg acceptată în științele politice, grupurile radicale care se opun ideologiilor centriste le pot descrie uneori ca fiind de stânga sau de dreapta.[1][2]
Partidele centriste din sistemele multipartite dețin o poziție puternică în formarea guvernelor de coaliție deoarece pot găzdui atât partide de stânga, cât și de dreapta, dar sunt adesea parteneri minori în aceste coaliții și nu sunt capabile să își pună în aplicare propriile politici. Aceste partide sunt mai slabe în sistemele de vot uninominal decât în sistemele de reprezentare proporțională. Partidele și politicienii au diverse stimulente pentru a se apropia sau a se îndepărta de centru, în funcție de modul în care caută voturi. Unele partide populiste adoptă poziții centriste, bazându-și poziția politică pe opoziția față de guvern, spre deosebire de populismul de stânga sau de dreapta.[3][4]
Centrismul s-a dezvoltat odată cu spectrul politic stânga-dreapta în timpul Revoluției Franceze, când deputații care nu erau asociați nici cu radicalii, nici cu reacționarii stăteau între cele două grupuri. Liberalismul a devenit ideologia centristă dominantă în secolul al XVIII-lea, contestând atât conservatorismul, cât și socialismul. Agrarismul a existat pentru scurt timp ca o mișcare centristă europeană majoră la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Centrismul a devenit mai influent după dizolvarea Uniunii Sovietice, pe măsură ce s-a răspândit în Europa și cele două Americi, dar a decăzut în urma crizei financiare din 2008, odată cu o creștere a populismului și a polarizării politice.[5][6][7]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Madrid, Raúl L. (), „The Origins of the Two Lefts in Latin America”, Political Science Quarterly (în engleză), 125 (4), pp. 587–609, doi:10.1002/j.1538-165X.2010.tb00686.x, ISSN 0032-3195, accesat în
- ↑ Schofield, Norman; Sened, Itai (), „Modeling the interaction of parties, activists and voters: Why is the political center so empty?”, European Journal of Political Research (în engleză), 44 (3), pp. 355–390, doi:10.1111/j.1475-6765.2005.00231.x, ISSN 0304-4130, accesat în
- ↑ Dalton, Russell J.; Shin, Doh Chull; Chu, Yun-han, ed. (), Party Politics in East Asia: Citizens, Elections, and Democratic Development, Lynne Rienner Publishers, doi:10.1515/9781626374058, ISBN 978-1-62637-405-8, accesat în
- ↑ Green-Pedersen, Christoffer (), „Center Parties, Party Competition, and the Implosion of Party Systems: A Study of Centripetal Tendencies in Multiparty Systems”, Political Studies (în engleză), 52 (2), pp. 324–341, doi:10.1111/j.1467-9248.2004.00482.x, ISSN 0032-3217, accesat în
- ↑ Carter, Neil; Keith, Daniel; Vasilopoulou, Sofia; Sindre, Gyda M. (), The Routledge Handbook of Political Parties (în engleză) (ed. 1), Routledge, doi:10.4324/9780429263859, ISBN 978-0-429-26385-9, accesat în
- ↑ Brambor, Thomas; Lindvall, Johannes (), „The Ideology of Heads of Government, 1870–2012”, European Political Science (în engleză), 17 (2), pp. 211–222, doi:10.1057/s41304-017-0124-9, ISSN 1680-4333, accesat în
- ↑ Wallerstein, Immanuel (). The Modern World-System IV: Centrist Liberalism Triumphant, 1789–1914. University of California Press. ISBN 978-0-520-26760-2.
