Ceas solar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Vedere de sus a unui ceas solar ecuatorial
Un ceas ecuatorial din Orașul interzis, Beijing, China

Cadranul solar sau ceasul solar este un mijloc de măsurare a timpului în funcție de poziția Soarelui. Modelele obișnuite cum ar fi cadranul solar orizontal, este format dintr-o tijă indicatoare denumită gnomon și o suprafață gradată cu mai multe linii ce indică orele zilei. În funcție de mișcarea Soarelui, umbra gnomonului se aliniază progresiv cu liniile marcate, indicând astfel momentele din zi. Gnomonul este de obicei aliniat cu axa de rotație a Pământului. Prin urmare, el trebuie să indice spre Nordul geografic și unghiul dintre acul indicator și planul orizontal trebuie să fie egal cu latitudinea geografică a locului unde se află cadranul solar. Totuși, multe cadrane solare nu respectă această descriere, și funcționează după principii diferite.

Cadran solar pe o casă din Pontarlier (Franța), cu analemă de corectare a timpului.
Ceas solar orizontal (1611) pe o marcă poștală emisă de serviciile poștale din RDG, în 1983, cu valoarea nominală de 20 de Pfennigi.

În România[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi ceasuri solare din România se află la Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov și la Biserica Evanghelică din Bistrița. În anul 1813 a fost instalat un ceas solar pe Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Iași.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Bibliografie în limba română[modificare | modificare sursă]

Bibliografie în limba engleză[modificare | modificare sursă]

Bibliografie în limba franceză[modificare | modificare sursă]

  • Les Cadrans solaires, Denis Savoie, Éd. Belin, coll. « Pour la Science », 2003.
  • Cadrans solaires : histoire, théorie, pratique, René R. J. Rohr, Éd. Oberlin, Strasbourg, 1986.
  • Recherches sur les cadrans solaires, D. Savoie, Éd. Brepols, 2014, ISBN: 978-2-503-55298-9.

Bibliografie în limba germană[modificare | modificare sursă]

  • Ernst Zinner: Deutsche und niederländische astronomische Instrumente des 11.–18. Jahrhunderts, Beck’sche Verlagsbuchhandlung, München 1956; unveränderter Nachdruck 1979, ISBN 3-406-03301-6.
  • René R. J. Rohr: Die Sonnenuhr. Geschichte, Theorie, Funktion, Callwey, München 1982, ISBN 3-7667-0610-1 (umfassende und bebilderte Darstellung).
  • Wolfgang Zäck: Sonnenuhren in der Eifel: Typologie und raumzeitliche Differenzierung. 1987, Format:DNB (Dissertation A Universität Bonn, Mathematisch-naturwissenschaftliche Fakultät, 1987, 203 Seiten).
  • Hugo Philipp, Daniel Roth, Willy Bachmann: Sonnenuhren – Deutschland und Schweiz. Deutsche Gesellschaft für Chronometrie, Stuttgart 1994, ISBN 3-923422-12-1 (Verzeichnis der ortsfesten Sonnenuhren in Deutschland und in der Schweiz).

Bibliografie în limba italiană[modificare | modificare sursă]

  • Nicola Ulivieri, I segreti degli orologi solari, Youcanprint 2015 ISBN 978-88-9114-852-0
  • Carlo Burin, L'orologio solare moderno a quadrante piano, come funziona come si calcola, Aracne editrice S.r.l., Roma 2010 ISBN 978-88-548-3526-9