Ceas solar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Vedere de sus a unui ceas solar ecuatorial
Un ceas ecuatorial din Orașul interzis, Beijing, China.

Cadranul solar este un mijloc de măsurare a timpului în funcție de poziția Soarelui. Modelele obișnuite cum ar fi cadranul solar orizontal, este format dintr-o tijă indicatoare denumită gnomon și o suprafață gradată cu mai multe linii ce indică orele zilei. În funcție de mișcarea Soarelui, umbra gnomonului se aliniază progresiv cu liniile marcate, indicând astfel momentele din zi. Gnomonul este de obicei aliniat cu axa de rotație a Pământului. Prin urmare, el trebuie să indice spre Nordul geografic și unghiul dintre acul indicator și planul orizontal trebuie să fie egal cu latitudinea geografică a locului unde se află cadranul solar. Totuși, multe cadrane solare nu respectă această descriere, și funcționează după principii diferite.

Cadran solar pe o casă din Pontarlier (Franța), cu analemă de corectare a timpului.
Ceas solar orizontal (1611) pe o marcă poștală emisă de serviciile poștale din RDG, în 1983, cu valoarea nominală de 20 de Pfennigi.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Bibliografie în limba română[modificare | modificare sursă]

Bibliografie în limba engleză[modificare | modificare sursă]

  • Daniel, Christopher St.J.H. (2004). Sundials. Shire Album. 176 (ed. 2nd revised). Shire Publications. ISBN 978-0747805588 
  • Earle AM (1971). Sundials and Roses of Yesterday. Rutland, VT: Charles E. Tuttle. ISBN 0-8048-0968-2  Reprint of the 1902 book published by Macmillan (New York).
  • Heilbron, J. L. : The sun in the church: cathedrals as solar observatories, Harvard University Press, 2001 ISBN: 978-0-674-00536-5.
  • A.P. Herbert, Sundials Old and New, Methuen & Co. Ltd, 1967.
  • Kern, Ralf : Wissenschaftliche Instrumente in ihrer Zeit. Vom 15. – 19. Jahrhundert. Verlag der Buchhandlung Walther König 2010, ISBN: 978-3-86560-772-0
  • Mayall, RN; Mayall, MW (1938). Sundials: Their Construction and Use (ed. 3rd (1994)). Cambridge, MA: Sky Publishing. ISBN 0-933346-71-9 
  • Hugo Michnik, Theorie einer Bifilar-Sonnenuhr, Astronomishe Nachrichten, 217(5190), pp. 81-90, 1923
  • Rohr, RRJ (1996). Sundials: History, Theory, and Practice (ed. translated by G. Godin). New York: Dover. ISBN 0-486-29139-1  Slightly amended reprint of the 1970 translation published by University of Toronto Press (Toronto). The original was published in 1965 under the title Les Cadrans solaires by Gauthier-Villars (Montrouge, France).
  • Savoie, Denis: Sundials, Design, Construction, and Use, Springer, 2009, ISBN: 978-0-387-09801-2.
  • Frederick W. Sawyer, Bifilar gnomonics, JBAA (Journal of the British Astronomical association), 88(4):334–351, 1978
  • Turner, Gerard L'E (1980). Antique Scientific Instruments. Blandford Press Ltd. ISBN 0-7137-1068-3 
  • Walker, Brown: Make A Sundial, (The Education Group British Sundial Society) Editors Jane Walker and David Brown, British Sundial Society 1991 ISBN: 0-9518404-0-1
  • Waugh, Albert E (1973). Sundials: Their Theory and Construction. New York: Dover Publications. ISBN 0-486-22947-5 
  • Denis Roegel: Three dials, and a few more: a practical introduction to accurate gnomonics, PDF, 2007

Bibliografie în limba franceză[modificare | modificare sursă]

  • Les Cadrans solaires, Denis Savoie, Éd. Belin, coll. « Pour la Science », 2003.
  • La Gnomonique, Denis Savoie, Éd. Les Belles Lettres, 2001.
  • Gnomonique moderne, Denis Savoie, Société astronomique de France, Paris, 1997.
  • Cadrans solaires : histoire, théorie, pratique, René R. J. Rohr, Éd. Oberlin, Strasbourg, 1986.
  • Traité abrégé de gnomonique, Francis Ziegeltrum auto-édition, 2010
  • Recherches sur les cadrans solaires, D. Savoie, Éd. Brepols, 2014, ISBN: 978-2-503-55298-9.

Bibliografie în limba germană[modificare | modificare sursă]

  • Ernst Zinner: Deutsche und niederländische astronomische Instrumente des 11.–18. Jahrhunderts, Beck’sche Verlagsbuchhandlung, München 1956; unveränderter Nachdruck 1979, ISBN 3-406-03301-6.
  • René R. J. Rohr: Die Sonnenuhr. Geschichte, Theorie, Funktion, Callwey, München 1982, ISBN 3-7667-0610-1 (umfassende und bebilderte Darstellung).
  • Wolfgang Zäck: Sonnenuhren in der Eifel: Typologie und raumzeitliche Differenzierung. 1987, Format:DNB (Dissertation A Universität Bonn, Mathematisch-naturwissenschaftliche Fakultät, 1987, 203 Seiten).
  • Hugo Philipp, Daniel Roth, Willy Bachmann: Sonnenuhren – Deutschland und Schweiz. Deutsche Gesellschaft für Chronometrie, Stuttgart 1994, ISBN 3-923422-12-1 (Verzeichnis der ortsfesten Sonnenuhren in Deutschland und in der Schweiz).
  • Karlheinz Schaldach: Römische Sonnenuhren, Frankfurt am Main 2001, ISBN 3-8171-1649-7.
  • Arnold Zenkert: Faszination Sonnenuhr. 5. Auflage. Harri Deutsch, Thun / Frankfurt am Main 2005, ISBN 3-8171-1752-3.[1]
  • Karlheinz Schaldach: Die antiken Sonnenuhren Griechenlands. Frankfurt am Main 2006, ISBN 3-8171-1756-6.
  • Jürgen Hamel: Inventar der historischen Sonnenuhren in Mecklenburg-Vorpommern (= Acta Historica Astronomiae 34). Harri Deutsch, Frankfurt am Main 2007, ISBN 3-8171-1806-6.
  • Karl Schwarzinger: Katalog der ortsfesten Sonnenuhren in Österreich. Österreichischer Astronomischer Verein, 2011.
  • Ulrike Feist: Sonne, Mond und Venus: Visualisierungen astronomischen Wissens im frühneuzeitlichen Rom (= Actus et Imago, Band 10). Akademie-Verlag, Berlin 2013, ISBN 978-3-05-006365-2 (Dissertation Universität Augsburg 2011, 259 Seiten).

Bibliografie în limba italiană[modificare | modificare sursă]

  • Piero Bianconi e Aldo Morosoli, Meridiane del Ticino, Unione Svizzera delle Casse Raiffeisen, San Gallo
  • René R. J. Rohr, Meridiane. Storia, teoria, pratica, Ulisse, Torino 1988 ISBN 88-414-3013-3
  • Renzo Morchio, Scienza e poesia delle meridiane, ECIG, Genova 1988 ISBN 88-7545-253-9
  • Giovanni Bosca e Piero Stroppa, Meridiane e orologi solari, Trezzano sul Naviglio, Il Castello, 1996 ISBN 88-8039-022-8
  • Giovanni Paltrinieri, Meridiane e orologi solari d'Italia, L'Artiere, Bentivoglio (Bologna), 1997
  • Giancarlo Pavanello e Aldo Trinchero, Le meridiane, De Vecchi, Milano 1999 ISBN 88-412-4691-X
  • Giordano Berti e Giovanni Paltrinieri (a cura di), Gian Domenico Cassini. La Meridiana del Tempio di S. Petronio in Bologna, Arnaldo Forni Editore, S. Giovanni in Persiceto, 2000.
  • Giordano Berti e Giovanni Paltrinieri (a cura di), Luoghi del tempo nella provincia di Bologna. Meridiane, orologi solari e orologi meccanici, Istituto Graf, Bologna 2008. La mappa è visibile anche sul Portale Turismo della Provincia di Bologna [1]
  • Nicola Severino: Storia della Gnomonica, Roccasecca, 1992-1994, Antologia di Storia della Gnomonica, 1995, Storia dell'Astrolabio, 1995, La gnomonica kircheriana e le Tavole Sciateriche di Monte Porzio Catone, 1995, Gnomonica Cinese, 1996, International Bibliography of Gnomonica, 1997, Gnomonica, la prima rivista italiana sugli orologi solari, Orologi solari Greco-Romani, 2003, De Monumentis Gnomonicis apud Graecos et Romanos, 2005. Web, http://www.nicolaseverino.it
  • Nicola Ulivieri, I segreti degli orologi solari, Youcanprint 2015 ISBN 978-88-9114-852-0
  • Carlo Burin, L'orologio solare moderno a quadrante piano, come funziona come si calcola, Aracne editrice S.r.l., Roma 2010 ISBN 978-88-548-3526-9


  1. ^ (für Anfänger, mit Konstruktionsanleitungen und zusätzlich 250 kommentierten Bildern von Sonnenuhren auf CD-Rom)