Cantofabule

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Cantafabule)
Salt la: Navigare, căutare
Cantafabule
Copertă nedisponibilă
Dublu album de Phoenix
Alte nume ST-EDE 01115, ST-EDE 01116
Lansare 1975
Gen Progressive rock
Casă de discuri Electrecord
Cronologie – Phoenix
Mugur de fluier (1974) Cantofabule (1975) Transsylvania (1981)

Cantafabule este primul dublu LP al formației Phoenix. Acesta a fost editat în 1975 de către casa de discuri „Electrecord”. Numele tipărit pe copertă este greșit, cel corect fiind "Cantafabule". Această eroare a fost perpetuată și la reeditarea albumului, în 1992, iar ediția piratată în Belgia (1993) - care avea aceeași copertă, dar cu o nuanță roșiatică - a fost cunoscută internațional sub numele de „Cant of a Bule”. Coperta ediției din 1975 a fost cenzurată, ea fiind de fapt ceea ce trebuia inițial să fie interiorul coperții. Realizatorii ei erau încă o dată cuplul Lili și Valeriu Sepi, cei care realizaseră coperțile celor 2 albume precedente. Textul de prezentare al ediției din 1975 aparținea poetului Adrian Păunescu; el a fost eliminat la ediția din 1992. Concertele de promovare a dublului LP s-au numit „Însă eu...” și au avut, ca elemente inedite, caprele de lemn ale lui Valeriu Sepi și, după ce Covaci a renunțat la Ovidiu Lipan, ceata dubașilor din Brănești. Piesele de pe album au fost compuse de către Nicolae Covaci și Josef Kappl, probabil cu colaborarea lui Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan la prima și ultima piesă. Versurile au fost scrise integral de către tandemul Șerban Foarță - Andrei Ujică, a cărui colaborare cu Phoenix incepuse la Mugur de Fluier. Anul 1975 este și momentul aducerii în formație a lui Ovidiu Lipan "Țăndărică" pentru a-l înlocui pe Costin Petrescu (care, în concepția lui Nicu Covaci, nu reușea să imprime forța necesară pieselor), după o scurtă încercare cu toboșarul de jazz Eugen Gondi.

Ideea[modificare | modificare sursă]

Conceptul albumului a plecat de la un Bestiar din secolul XIV găsit de Andrei Ujică. Bestiarele sunt cărți medievale în care se evocau animalele de origine fabuloasă, ca simbol al forțelelor binelui și răului.

„Ne-am gândit pentru început la niște formule magice de incantare a spiritelor. Un fel de invocație. Sunt chemate duhurile acestor animale simbolice și ele încep să apară, la început cele mai mici și mai nevinovate, cum ar fi Scarabeul și Inorogul, pe urmă restul, Delfinul și cele periculoase. La o vreme, toate acestea intră înr-un fel de conflict, Zoomahia, și totul se termină sugerând începutul unui nou ciclu al existenței, la un nivel superior, printr-un imn dedicat Phoenixului, simbolul renașterii și al existenței veșnice.”
—Andrei Ujică
„Ceea ce era foarte important pentru noi, printre altele, era faptul că reușeam să introducem, într-un fel pe sub ușă, ca mesaj subliminal, în mentalitatea publicului tânăr, un fel de animale complet uitate, un insolit, dar nu arbitrar, ci de factură canonică, să reactualizăm, într-o mentalitate mai mult sau mai puțin superficială, niște sensuri arhaice, preexistente. Formația a răspuns în același sens, arhaizându-și muzica, realizând o extraordinară combinație de rock-ul contemporan cu moduri mai mult sau mai puțin arhaice. Aceste animale fantastice erau de pretutindeni, există un cosmopolitism intrinsec, spațial și temporal, un fel de sincretism, chiar la modul alexandrin. E o operație ușor alchimică. Există niște simboluri christice la [pasărea] Phoenix, ceea ce a produs un impact mai mare decât ceea ce se luase în calculul inițial, impactul muzicii respective față de «tânăra gardă».”
—Șerban Foarță

Melodiile fuseseră în bună parte compuse în iarna lui 1974-1975 la cabana de pe Muntele Semenic.

Spectacolul[modificare | modificare sursă]

Spectacolele de promovare s-au intitulat „Însă eu...” si s-au desfășurat în bună parte clandestin, pe stadioane, formația fiind la acea oră interzisă oficial. Concepția și regia spectacolului au aparținut lui Nicolae Covaci și lui Dan Chișu, care a realizat costumația și măștile împreună cu mama lui Covaci. Fiecare dintre membri formației reprezenta un animal fabulos (de exemplu Baniciu era Inorogul, Covaci - Bourul, iar Ovidiu Lipan - Balaurul) și purta un machiaj deosebit pe față. Au fost folosite o serie de materiale și soluții inedite pentru a putea crea acele costume de scenă. Ulterior renunțării la serviciile lui Ovidiu Lipan și ale lui Günther Reininger, soluția a fost cooptarea dubașilor din Brănești și a lui Erlend Krauser la vioară și chitară electrică. Ultima schimbare a adus în locul dubașilor brăneșteni, care deja aveau probleme din pricina autorităților, a voluntarilor studenți, fiecare realizându-și singur costumația de scenă și „duba” în care urma să bată.

Piese[modificare | modificare sursă]

Discul 1, partea A:

  1. Invocație
  2. Norocul Inorogului
  3. Scara scarabeului

Discul 1, partea B:

  1. Delfinul, dulce dulful nostru
  2. Uciderea balaurului
  3. Știma casei
  4. Pasărea calandrinon

Discul 2, partea A:

  1. Filip și cerbul
  2. Vasiliscul și Aspida
  3. Sirena
  4. Pasărea Roc...k And Roll

Discul 2, partea B:

  1. Cîntic-lu a cucuveauă-liei
  2. Zoomahia
  3. Phoenix

Componența formației[modificare | modificare sursă]

Recită: Florian Pittiș

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nicolae Covaci - „Phoenix, însă eu...”, Editura Nemira, București, 1994.

Legături externe[modificare | modificare sursă]