Cămătărie

Cămătăria reprezintă practica de a împrumuta bani în schimbul unei dobânzi excesive, considerată nejustificată din punct de vedere moral, economic sau legal. Persoana care oferă astfel de împrumuturi este numită cămătar. Termenul provine din ideea de „creștere rapidă”, prin care se sugerează acumularea disproporționată a sumei datorate. Multe state au introdus reglementări legale care limitează nivelul maxim al dobânzilor percepute, situat de obicei între 15% și 30% pe an. Anumite forme de împrumuturi cu dobândă foarte mare, precum creditele de avans salarial (engleză payday loans), sunt reglementate, dar criticate pentru caracterul lor abuziv. În Statele Unite, aceste credite mici pe termen scurt (de 100-500 USD, rambursabile în 14 zile), pot atinge o dobândă efectivă anuală de peste 400%.[1]
De obicei, cei care apelează la cămătari se află în dificultate financiară și nu pot obține credite de la instituții bancare autorizate. Cămătarii oferă împrumuturi cu dobânzi foarte mari și condiții contractuale dezavantajoase, justificate prin riscul mai mare de neplată. Atunci când nivelul lor devine abuziv și generază incapacitate de rambursare, practica este considerată ilegală în majoritatea țărilor. Împrumuturile de acest tip pot atenua temporar lipsa de bani, dar dobânda compusă și penalitățile asociate duc adesea la îndatorare cronică și dependență față de creditor. În cazurile extreme, scopul cămătarului este de a obține bunurile debitorului sau de a-l constrânge prin alte mijloace.
Percepție culturală și religioasă
[modificare | modificare sursă]
Atât iudaismul, creștinismul și islamul interzic cămătăria. Unele dintre cele mai vechi interdicții ale cămătăriei provin din textele vedice din India. În iudaism, interdicția privind cămătăria se aplică doar între persoanele de credință mozaică. În creștinismul medieval, cămătăria era echivalată cu perceperea oricărei dobânzi la împrumuturi, fapt reflectat în scrierile filosofilor medievali, printre care Toma de Aquino, care o condamna drept vânzarea a ceva ce nu există (latină quia venditur id quo non est). În islam, cămătăria (arabă riba) este interzisă, fiind înțeleasă ca înmulțire a averii din surse nemateriale, ceea ce a dus la dezvoltarea sistemului de bancă islamică. Interpretările mai liberale permit perceperea unor dobânzi moderate, dar condamnă excesul și exploatarea celor aflați în nevoie.[2][3][4]
Practici moderne
[modificare | modificare sursă]Printre formele actuale de cămătărie se numără:
- perceperea unor dobânzi excesive;
- impunerea unor costuri ascunse sau vânzări condiționate (de exemplu, obligarea debitorului să cumpere o asigurare);
- aplicarea unor penalități abuzive pentru întârzierea plăților;
- utilizarea unor tactici agresive de recuperare, precum amenințări, hărțuire sau presiuni psihologice.
Reglementări
[modificare | modificare sursă]România
[modificare | modificare sursă]
În România, conform Codului penal român (Articolul 351), camăta reprezintă darea de bani cu dobândă, ca activitate profesională, de către o persoană neautorizată. Aceasta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Atât suma de bani împrumutată, cât și dobânda obținută prin săvârșirea infracțiunii pot fi confiscate, inclusiv atunci când dobânda este reinvestită sau inclusă în sumele ulterioare împrumutate.[5]
Polonia
[modificare | modificare sursă]În Polonia, nivelul maxim al dobânzii pentru împrumuturi este stabilit la de două ori valoarea dobânzii legale, conform articolului 359 § 21 din Codul civil. Articolul 13 din Legea privind creditul de consum obligă creditorii să comunice rata anuală efectivă a dobânzii și valoarea totală ce urmează a fi plătită de consumator înainte de semnarea contractului de credit.
Cămătăria (exploatarea) este considerată infracțiune potrivit articolului 304 din Codul penal, fiind sancționată cu până la 3 ani de închisoare. Persoana vătămată poate fi o persoană fizică, juridică sau o entitate fără personalitate juridică, dacă se află într-o situație de constrângere, iar creditorul obține prin contract un beneficiu vădit disproporționat.
Prin „situație de constrângere” se înțelege o stare atât de dificilă încât determină persoana vătămată să accepte un contract dezavantajos, fără de care nu și-ar putea îmbunătăți condiția. Autorul trebuie să acționeze cu intenție directă, conștient de vulnerabilitatea victimei și urmărind obținerea unui profit pe seama acesteia.
Țările de Jos
[modificare | modificare sursă]În Țările de Jos, dobânda maximă permisă este stabilită la dobânda legală plus 12%. Instituțiile care oferă împrumuturi trebuie să fie înregistrate la Autoritatea pentru Piețe Financiare (AFM), iar cămătarii neautorizați nu pot opera legal.[6]
Austria
[modificare | modificare sursă]În Austria, cămătăria este reglementată de dispozițiile generale privind contractele excesive, conform § 879 alin. 2 nr. 4 din Codul civil austriac (ABGB). Conform § 1 din Legea privind cămătăria din octombrie 1914, toate contractele considerate cămătărești, inclusiv cele cu dobândă excesivă, sunt nulabile și pedepsite de § 155 din Codul penal austriac.[7]
Ungaria
[modificare | modificare sursă]În Ungaria, conform Codului civil în vigoare (Legea nr. V din 2013), un contract cămătăresc este definit astfel: dacă la încheierea contractului una dintre părți obține un avantaj evident disproporționat prin exploatarea situației celeilalte părți, contractul este nul.[8]
În ceea ce privește restituirea îmbogățirii fără temei, legea prevede că, în cazul unui contract cămătăresc, instanța poate reduce sau anula integral obligația de restituire dacă rambursarea integrală ar pune partea vătămată într-o situație financiară grea, chiar și în cazul unei plăți eșalonate. Partea care a cauzat prejudiciul este obligată să restituie partea proporțională cu avantajul obținut. În ceea ce privește nulitatea contractului, legea permite procurorului să inițieze acțiuni în interes public pentru constatarea nulității contractului sau aplicarea consecințelor juridice ale nulității, atunci când este vorba de un contract cămătăresc.
În ianuarie 2023, dobânda totală la un împrumut personal nu putea depăși 37%, iar pentru alte tipuri de credite suma totală de rambursat nu putea depăși 52%, orice depășire fiind considerată exploatare nejustificată și imorală.
Istorie
[modificare | modificare sursă]
Primul conciliu de la Niceea, în 325, a interzis clerului să se angajeze în camătă (canonul 17). În acel moment, cămătăria era de orice fel de dobândă și canonul a interzis clerului să împrumute bani în rate ale dobânzii chiar și la un nivel de 1% pe an. Ulterior, conciliile ecumenice au aplicat acest regulament laicilor.[9][10]
Al treilea Conciliu de la Lateran, (1179) a decretat că persoanele care acceptă dobândă la împrumuturi nu puteau primi nici sacramentele, nici înmormântarea creștină. Papa Clement al V-lea a făcut credința în dreptul de a ucide o erezie în 1311 și a abolit orice legislație laică care a permis-o. Papa Sixt al V-lea a condamnat practica de a încasa dobândă ca fiind "detestabil pentru Dumnezeu și pentru om, blestemat de canoanele sacre și contrar carității creștine".[9]
În Anglia, la plecarea cruciaților, mulțimi de datornici s-au alăturat masacrelor împotriva evreilor din Londra și York în anii 1189–1190. În 1275, regele Eduard I al Angliei a adoptat Statutul evreiesc, care a făcut ca camătăria să fie ilegală și a legat această infracțiune de blasfemie, cu scopul de a confisca bunurile încălcătorilor. Zeci de evrei englezi au fost arestați, 300 au fost spânzurați, iar proprietățile lor au trecut în posesia Coroanei.
În 1290, toți evreii trebuiau expulzați din Anglia, fiind permise să ia doar bunurile pe care le puteau transporta, iar restul proprietăților a revenit Coroanei. Camătăria a fost invocată ca motiv oficial pentru Edictul de expulzare, deși nu toți evreii au fost expulzați: se putea evita expulzarea prin convertirea la creștinism.
Galerie de imagini
[modificare | modificare sursă]-
Quentin Massys - „Cămătarul şi soţia sa” (Musée du Louvre, Paris, 1514)
-
Marinus van Reymerswale - „Cămătarul şi soţia sa” (Museo Nacional del Prado, Madrid, 1538)
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Stegman, Michael A (), „Payday Lending”, Journal of Economic Perspectives, 21 (1), pp. 169–190, doi:10.1257/jep.21.1.169, ISSN 0895-3309
- ^ Jain, L. C. (). Indigenous Banking In India. London: Macmillan and Co.
- ^ Visser, Wayne A. M.; Macintosh, Alastair (), „A short review of the historical critique of usury”, Accounting, Business & Financial History (în engleză), 8 (2), pp. 175–189, doi:10.1080/095852098330503, ISSN 0958-5206
- ^ Karim, Shafiel A. (). The Islamic Moral Economy: A Study of Islamic Money and Financial Instruments. Boca Raton, FL: Brown Walker Press. ISBN 978-1-59942-539-9.
- ^ „CODUL PENAL din 17 iulie 2009”. Parlamentul României. .
- ^ Zaken, Ministerie van Algemene (). „Wat is de maximale rente die ik betaal voor een lening? - Rijksoverheid.nl” (în neerlandeză). www.rijksoverheid.nl.
- ^ Unternehmensberatung, ADVOKAT. „§ 879 ABGB (Allgemeines bürgerliches Gesetzbuch) - JUSLINE Österreich” (în germană). www.jusline.at.
- ^ Legea V din 2013, Secțiunea 6:97
- ^ a b Moehlman, Conrad Henry (), „The Christianization of Interest”, Church History, 3 (1), pp. 3–15, doi:10.2307/3161033, ISSN 0009-6407, accesat în
- ^ Noonan, John T. (), „Development in Moral Doctrine”, Theological Studies, 54 (4), pp. 662–677, doi:10.1177/004056399305400404, ISSN 0040-5639, accesat în
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- În ghearele cămătarilor: "Niciodată nu închei socotelile cu ei", 11 mai 2011, Adevărul