Califatul Otoman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Imperiul Otoman în 1683

Califatul Otoman a reprezentat preluarea autorității califatului de la mamelucii egipteni în timpul domniei dinastiei otomane din Imperiul Otoman.

În perioada de creștere a imperiului, conducătorii otomani începând cu Mehmed al II-lea au revendicat autoritatea de calif. Nepotul lui Mehmed al II-lea, Selim I, după cucerirea și unificarea celei mai mari părți a teritoriilor locuite de musulmani, a devenit apărătorul locurilor sfinte ale Islamului. Decăderea Califatului Otoman a avut drept cauză eroziunea puterii în relație cu puterile creștine din Europa și a dispariției statului otoman odată cu împărțirea acestuia între puterile învingătoare în Primul Război Mondial. Sultan]ul Abdul Mejid al II-lea, după pierderea sultanatului, a mai păstrat poziția de calif pentru câțiva ani, dar odată cu înfăptuirea reformele lui Mustafa Kemal Atatürk, poziția de calif a fost abolită.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Deringil, Selim, Legitimacy Structures in the Ottoman State: The Reign of Abdulhamid II (1876-1909), International Journal of Middle East Studies, Vol. 23, No. 3 (August, 1991).
  • Haddad, Mahmoud, Arab Religious Nationalism in the Colonial Era: Rereading Rashid Rida's Ideas on the Caliphate, Journal of the American Oriental Society, Vol. 117, No. 2 (April, 1997).
  • Kedourie, Elie, The End of the Ottoman Empire, Journal of Contemporary History, Vol. 3, No. 4 (October, 1968).
  • Lewis, Bernard, The Ottoman Empire and Its Aftermath, Journal of Contemporary History, Vol. 15, No. 1 (January, 1980).