Sari la conținut

Bătălia de la Mycale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bătălia de la Mycale
Parte din A doua invazie persană a Greciei,Războaiele Medice Modificați la Wikidata

Capul Mycale văzut de pe insula Samos
Informații generale
Perioadăaugust 479 î.Hr.
LocMycale⁠(d), Provincia Aydın, Turcia
37°41′27″N 27°09′27″E ({{PAGENAME}}) / 37.6909°N 27.1574°E
Rezultatvictorie decisivă a grecilor
Beligeranți
Orașele state greceștiImperiul Persan

Bătălia de la Mycale (în greacă veche Μάχη τῆς Μυκάλης; Machē tēs Mykalēs) a fost una dintre cele două bătălii majore prin care s-a încheiat cea de-a doua invazie persană a Greciei antice din timpul războaielor greco-persane. Această bătălie combinată, navală și terestră, a avut loc la 27 august 479 î.Hr. în largul Capului Mycale (bătălia navală) și pe pantele promontoriului Mycale (bătălia terestră) de pe coasta Ioniei, vizavi de insula Samos.[1] Bătălia s-a dat între o alianță a orașelor-state grecești (printre care Sparta, Atena și Corint) și Imperiul Ahemenid al lui Xerxes I.

În această bătălie, flota aliaților greci a repurtat o victorie decisivă împotriva flotei persane, chiar în aceeași zi în care generalul spartan Pausanias zdrobea armata persană a lui Mardonius în câmpia Beoției, în Bătălia de la Plateea, ultima bătălie terestră din cadrul Războaielor medice. Dubla victorie din bătăliile de la Plateea și Mycale a marcat încheierea invaziilor Imperiului Persan în Grecia continentală, aliații greci reluând apoi ofensiva împotriva perșilor, dar de data aceasta în insulele Mării Egee și în Asia Mică, începând astfel o nouă fază a războaielor greco-persane.[2]

  1. ^ Piatkowski (1988), p. 159.
  2. ^ Chamoux (1985), vol. I, p. 105.
  • Chamoux, François () [1963]. Civilizația greacă în epocile arhaică și clasică. București: Meridiane. 
  • Piatkowski, Adelina (). O istorie a Greciei antice. București: Albatros. 
O schemă a bătăliei. Retragerea perșilor de-a lungul râului spre zona montană.
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Bătălia de la Mycale