Borrelia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Borrelia
Borrelia burgdorferi (CDC-PHIL -6631) lores.jpg
Borrelia anserina văzută la microscop
Clasificare științifică
Domeniu: Bacteria
Încrengătură: Spirochaetes
Clasă: Spirochaetes
Ordin: Spirochaetales
Familie: Spirochaetaceae
Gen: Borrelia
Swellengrebel 1907

Borreliile (Borrelia) sunt un gen de bacterii gramnegative helicale (spiralate) din familia spirochetacee (Spirochaetaceae), agenți patogeni ai boreliozelor. Borreliile sunt spirochete groase, care au forma unei spirale (2-20 microni lungime și 0,2-0,5 microni lățime ), cu 3-10 spire laxe și neregulate la extremitate, foarte flexibile, prezentând des duble inflexiuni sau așezându-se în ghem. Uneori, în sângele bolnavilor apar și forme granulare. În forma uzuală, în sânge și în preparatele proaspete, sunt foarte mobile, cu mișcări de înșurubare și oscilație, datorită a 7-20 de flageli periplasmatici (endoflageli). Membrana citoplasmică și complexul peretelui celular sunt acoperite de membrana externă și de un înveliș de suprafață. Se colorează ușor cu fucsină diluată, violet de gențiană diluat sau, mai bine, cu colorație Giemsa. Borreliile sunt pretențioase nutritiv, microaerofile, chemoorganotrofe, și se cultivă cu dificultate pe medii artificiale, dar cresc bogat pe oul embrionat. Infecția experimentală se realizează ușor la șoareci, șobolani, hamsteri și maimuțe. Sunt menținute în natură printr-un ciclu care implică animale sălbatice sau omul și artropode hematofage (căpușe, păduchi). Borreliile rezistă la +4°C, aproape 3 săptămâni și peste 2 ani la —70°C. Sunt distruse rapid în 30 minute la +46°C. Sunt aglutinate și lizate de seruri specifice (serul convalescenților). Speciile din genul Borrelia sunt foarte sensibile la tetracicline, dar și la penicilină, cloramfenicol, ca și la compuși arsenicali. Borreliile provoacă la om, mamifere și păsări infecții, numite borelioze. Cele mai cunoscute borelioze sunt: febra recurentă de păduche, determinată de Borrelia recurrentis și transmisă la om de păduchele de corp; febra recurentă de căpușe determinată de alte specii de Borrelia (Borrelia caucasica, Borrelia duttonii, Borrelia hispanica, Borrelia persica, Borrelia harveyi, Borrelia hermsii, Borrelia venezuelensis, Borrelia mazzottii, Borrelia parkeri, Borrelia turicatae, Borrelia crocidurae), transmisă la om de căpușele din genul Ornithodoros; boala Lyme determinată de Borrelia burgdorferi, transmisă la om, câine, pisică și alte specii de animale domestice și sălbatice de căpușele din genul Ixodidae. Spirocercoza aviară (borelioza aviară) întâlnită la mai multe specii de păsări, este produsă de Borrelia anserina, fiind transmisă de căpușule din genul Argas (Argas persicus), Ixodes (Ixodes ricinus) și Dermanyssus (Dermanyssus gallinae). Speciile din genul Borrelia, nu diferă între ele antigenic și produc același tip de boală la om, singura particularitate fiind aceea de a infecta preferențial anumiți vectori (păduchele sau căpușe din genul Ornithodoros). Borreliile au fost numite în cinstea bacteriologului francez Amédée Borrel (1867-1936).[1][2][3][4][5][6][7]

Specii[modificare | modificare sursă]

Reprezentare schematică a unei borrelii: 1) învelișul bacteriei; 2) citoplasmă; 3) endoflagel; 4) punctul de atașare al endoflagelului.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Valeriu Rusu. Dicționar medical. Editura Medicală. 2010
  2. ^ G. Zarnea, O.V. Popescu. Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară. Editura Academiei Române, București, 2011
  3. ^ Marin Gh.Voiculescu. Boli infecțioase. Vol. II. Editura Medicală, București, 1990
  4. ^ Radu Moga Mânzat. Boli infecțioase ale animalelor. Bacterioze. Timișoara, Brumar, 2001
  5. ^ Dumitru T. Buiuc. Microbiologie medicală: ghid pentru studiul și practica medicinei. Ediția a VI-a. Editura Gr. T. Popa. Iași: 2003
  6. ^ Bergey's Manual of Systematic Bacteriology. Volume 4: The Bacteroidetes, Spirochaetes, Tenericutes (Mollicutes), Acidobacteria, Fibrobacteres, Fusobacteria, Dictyoglomi, Gemmatimonadetes, Lentisphaerae, Verrucomicrobia, Chlamydiae, and Planctomycetes. Editors: Noel R. Krieg, James T. Staley, Daniel R. Brown, Brian P. Hedlund, Bruce J. Paster, Naomi L. Ward, Wolfgang Ludwig,William B. Whitman, Aidan C. Parte. Springer, 2010
  7. ^ The Prokaryotes. A Handbook on the Biology of Bacteria. Third Edition. Volume 7: Proteobacteria: Delta and Epsilon Subclasses. Deeply Rooting Bacteria. Editors: Martin Dworkin, Stanley Falkow, Eugene Rosenberg, Karl-Heinz Schleifer, Erko Stackebrandt. Springer, 2006.