Bătălia de la Lechfeld

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bătălia de la Lechfeld
Parte a Invaziile maghiarilor în Europa
Lechfeld1457.jpg
O reprezentare a bătăliei de la Lechfeld de Michael Echter
Informații generale
Perioadă 10 august 955
Locație în apropiere de Augsburg, Germania
Rezultat Victorie decisivă a germanilor
Beligeranți
Holy Roman Empire Arms-single head.svg Francia Răsăriteană
Boemia
Hungary Arms.svg Maghiari
Conducători
Otto cel Mare
Konrad cel Roșcat
Heinrich I de Bavaria
Bulcsú
Súr
Lél
Efective
10.000 Cavalerie grea
3.000 Lotul regelui
3.000 Bavarezi
2.000 Schwabi
1.300 Franconi
1.000 Boemieni
Necunoscut, datele variazǎ de la 10.000 la 100.000
Pierderi
3.000 4.000-5.000

Bătălia de la Lechfeld (în germană Schlacht auf dem Lechfeld, în ungară Augsburgi csata) a fost o bătălie care a avut loc pe 10 august 955, între armata împăratului Otto cel Mare, și o armată maghiară condusă de harka Bulcsú, Lehel și Súr. Bătălia s-a încheiat cu victoria germanilor, punând astfel capăt incursiunilor maghiare în centrul Europei. Lechfeld este o câmpie inundabilă, care se întinde de-a lungul râului Lech, la sud de Augsburg. Dupǎ aceastǎ înfrângere maghiarii au rǎrit considerabil incursiunile în vestul Europei începând cucerirea Transilvaniei.

Preludiu[modificare | modificare sursă]

După ce fiii săi, Liudolf, duce de Suabia, și Conrad, duce de Lorena, au înăbușit o rebeliune, Otto I, rege al germanilor, s-a stabilit în Saxonia. La sosirea sa în Magdeburg, a primit rapoarte ale invaziei maghiare. Ungurii mai invadaseră meleagurile pe parcursul desfășurării rebeliunii. Invazia maghiară a dus la izbucnirea revoltei în Franconia. Din cauza neliniștii în rândul slavilor polabieni de pe Elba inferioară, Otto a trebuit să-i retragă pe germani de la domiciliu. Bătălia s-a desfășurat la șase săptămâni de la primul raport despre invazie.

Regele a ordonat trupelor sale să se concentreze pe Dunăre, în apropiere de Neuburg și Ingolstadt. El a făcut acest lucru în scopul de a mărșălui pe linia maghiară de comunicații și a-i prinde pe la spate în timp ce aceștia duceau raiduri la nord-est de Augsburg. Prin urmare, a fost stabilit un punct central de concentrare pentru a-și organiza armatele. Strategic, aceasta a fost cea mai bună locație pentru ca Otto să-și concentreze forțele sale înainte de a da lovitura finală asupra maghiarilor.

Au mai existat și alte ocazii, în 932 și 954, de exemplu, s-au desfășurat incursiunile maghiare, invadând ținuturile germanice la sud de Dunăre, și apoi s-au retras înapoi în țara lor de descălecat, prin intermediul teritoriului Lotharingia, la Regatul franc de Vest și, în final, prin Italia .

Nu există nici o sursă de încredere cu privire la dimensiunea armatelor, iar numerele sunt contestate. Punctul de vedere cel mai acceptat este că Otto a chemat aproximativ 8.000 de oameni. Cele opt legiuni de câte 1000 cuprindeau trei diviziuni din Bavaria, două din Suabia, unul din Franconia și unul din Boemia, sub prințul Boleslav I. A opta divizie, comandată de către Otto și puțin mai mare decât celelalte, includea germani, thuringieni și garda personală a regelui. Contingentul regelui, probabil, includea cavaleri de origine francă.

În conformitate cu alte cronici, armata maghiară a fost de 25-50.000 de oameni, dar o cifră mai realistă este de 10-25.000 de oameni.

Gerardo de Veneția (zis și Gerhard) scrie ca forțele maghiare au avansat la râul Iller, spre Augsburg, orașul fiind apărat de către Episcopul Ulrich. Cel mai probabil, lupta feroce a avut loc pe 8 august la poarta de est a orașului, pe care maghiarii au încercat să o ia cu asalt în număr mare. Oamenii episcopului s-au apărat cu curaj și l-au ucis pe conducătorul atacatorilor, forțând maghiarii să se retragă. A doua zi, ungurii au lansat rezistența împotriva unui atac general. În timpul bătăliei a sosit și Berchtold de Risinesburg. La sfârșitul zilei, asediul a fost respins, iar ungurii s-au pregătit pentru lupta de a doua zi. Contele Dietpald a condus soldații în tabăra lui Otto în timpul nopții.

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Lechfield

Ordinea de marș al armatei germane a fost, după cum urmează: cele trei contingente bavareze, contingentul franc sub Ducele Konrad, unitatea regală (centru), cele două contigente de Suabia și contingentul din Boemia. Bavarezii s-au plasat în fruntea coloanei.

După cronicarul Widukind de Corvey, Otto "și-a așezat tabăra lui pe teritoriul orașului Augsburg", s-a alăturat acolo forțelor lui Henry I, Duce de Bavaria, care era bolnav de moarte, și ale Ducelui Conrad cu un număr mare de cavaleri din regiunea Franconia. Sosirea neașteptată a lui Conrad a încurajat războinicii atât de mult încât doreau să atace imediat inamicul".

Sosirea lui Conrad, ducele exilat de Lotharingia (Lorena) și a lui Otto, fiul lui a fost un eveniment încurajator pentru că el i-a respins repede pe maghiari. O legiune de șvabi era condusă de Burchard III, duce de Suabia, care s-a căsătorit cu Hedwig, fiica lui Henry, fratele lui Otto. Printre cei care luptă sub Otto era și Boleslav de Boemia. Aproximativ 3.000 de germani au fost comandați de Otto însuși.

Ungurii au trecut râul și au atacat imediat bohemienii , apoi mai târziu legiunile svabilor, dar s-au retras după o luptă scurtă. Otto a primit cuvântul de atac și i-a ordonat lui Conrad să recupereze proviziile, ca apoi să revină la principalele forțe. În ciuda salvelor de săgeți de la unguri, armata lui Otto a distrus linia maghiară.

Germanii au fost capabili de a lupta corp-la-corp cu ungurii. Bulcsú a simulat o retragere cu o parte din forța sa, în încercarea de a ademeni oamenii lui Otto în urmărire, dar fără nici un rezultat. Linia germană s-a menținut și i-a respins pe maghiarii din domeniu. Forțele germane mențineau disciplina și i-au urmăritu metodic pe maghiari în următoarele două zile. Ungurii căutau refugiu în satele din apropiere, caii lor fiind obosiți. Au fost "înconjurați și arși de vii în interiorul zidurilor". Ducele Conrad, după ce a deschis vesta în căldura verii, a fost lovit de o săgeată în gât. "Niciodată o victorie nu a fost obținută atât de sângeros" concluziona Widukind.

Regele Otto a petrecut noaptea de după bătălie în Augsburg. El a dat ordinul precis ca toate podurile și vadurile rîului Lech să fie bine păzite, cu scopul ca toți ungurii, și mai ales conducătorii lor, să fie capturați și uciși până la unul. Căpeteniile Bulcsu, Lehel și Sur au fost duși la Regensburg și executați în public.

Au fost lăsați în viață, dar cu urechile și nasul tăiate, doar câțiva militari de rang inferior care trebuiau să ducă în Panonia mesajul că, dacă ungurii mai continuă raidurile, coaliția Sfântului Imperiu Roman va merge până in Panonia să îi decimeze complet și pe cei rămași în tabere. Istoriografia ungară este în asentimentul istoricului Gyula Kristo care apreciază Bătălia de la Lechfeld drept o „catastrofală înfrângere”, care a pus capăt unei perioade de aproape 100 de ani de raiduri de jaf ale ungurilor în Europa.

Practic după anul 955 ungurii au încetat orice raid în vest, așa că Otto, acum încoronat Împărat, nu a fost nevoit să pornească campania de pedepsire finală. Fajsz [pronunțat Fois], căpetenia triburilor maghiare, a fost detronat după înfrîngerea de la Lechfeld, locul de Mare Prinț al ungurilor fiind luat de către Taksony. Acesta a trimis solie la Constantinopol pentru a i se trimite ajutor de creștinare.