Bătălia de la Caransebeș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Bătălia de la Caransebeș
Parte din războiul austro-turc din 1788-1791[*]  Modificați la Wikidata

Perioadă
Loc Caransebeș, Imperiul Habsburgic

La data de 21 septembrie 1788, austriecii au ajuns în apropiere de Caransebeș, amplasându-și corturile pe malul râului Timiș. Mai mulți călăreți au fost trimiși în zonă pentru a studia terenul, pentru ca nu cumva să vină turcii să-i atace prin surprindere. Aceștia nu au dat de otomani, însă s-au întâlnit cu o șatră de țigani, ce le-a vândut mai multe butoaie cu rachiu.

Soldații au început să bea rachiul cumpărat, uitând să se mai întoarcă în tabără. Un pluton de infantieriști au pornit pe urmele lor, iar când i-au găsit, văzând că aceștia chefuiesc bine mersi, au cerut să le dea și lor de băut. Călăreții au refuzat și s-au strâns în jurul butoaielor, între cele două părți izbucnind o ceartă puternică. Unul dintre soldați ar fi tras un foc de armă, cele două plutoane fiind implicate într-o bătaie destul de serioasă.[1]

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Conflictul a degenerat în momentul în care un ofițer austriac, încercând să-i potolească pe scandalagii, a striga în germană „Halt! Halt!” (n.r. – Stop! Stop!), însă soldații care nu înțelegeau limba germană au crezut că acesta a striga „Allah! Allah!”, astfel că unul dintre comandanți a ordonat deschiderea focului. În scurt timp toată tabăra armatei austriece a pus mâna pe arme și a început să tragă în toate direcțiile, soldații crezând că sunt atacați de către turci, însă defapt aceștia trăgeau în proprii lor camarazi.

Văzând că husarii trimiși în recunoaștere nu se mai întorc și așteptându-se la ce-i mai rău, ofițerii austrieci de rang înalt, în frunte cu împăratul Joseph al II-lea, au decis să trimită alți soldați pe urmele lor. Aceștia făceau parte dintre trupele de infanterie. După trecerea râului, infanteriștii i-au reperat de îndată pe camarazii lor husari, care erau deja atinși de aripa lui Bachus. Infanteriștii n-au rezistat ispitei și, la vederea butoaielor, și-au cerut partea de rachiu. Însă husarii plătiseră băutura cu bani buni, astfel că n-au vrut să cedeze niciun strop. Au urmat discuții aprinse. De la ceartă s-a ajuns la o bătaie generală, între husari și infanteriști. A fost suficient să fie tras primul foc de armă, pentru ca în restul armatei habsburgice să se creeze impresia că a început atacul turcesc. În realitate, turcii erau departe. [2] [3]

Pierderi[modificare | modificare sursă]

Bătălia de la Caransebeș a durat ore întregi, în întunericul brăzdat de către zecile de mii de strigăte de groază și furie lansate în diferite limbi, pe care mulți oastași le interpretau ca venind de la niște ipotetici atacatori otomani. Se spune că, în haosul creat, însuși împăratul s-a aflat în pericol, după ce a căzut de pe cal. Mai exact, se spune că în această bătălie au murit in jur de 10.000 de soldați. După acest episod retrăgându-se cu moralul la pământ, dar și fără proviziile necesare pentru a susține în continuare campania militară.

Bătălia de la Caransebeș în istorie[modificare | modificare sursă]

Absurdul si tragismul situatiei a facut ca acest episod sa fie considerat in topul celor 10 cele mai  mari catastrofe militare din istorie , alaturi de batalia de la Wabash si cea de la Agincourt. [4]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. " Cum s-au împușcat între ei soldații austrieci" [1]
  2. " Bizara bătălie de la Caransebeș" [2]
  3. " Cum s-au bătut austriecii singuri de la țuica haiducească" [3]
  4. "Domasnea" [4]
  5. "Marea bătălie a țuicii" [5]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "Cum s-au împușcat soldații austrieci". Adevărul, Suceava. 
  2. ^ " Bizara batalie de la Caransebes". Toni Tohaneanu. 
  3. ^ " Cum s-au bătut austriecii singuri de la țuica țigănească”. Historia. 
  4. ^ " Marea bătălie a țuicii". Livada cu pruni.