Antoine Henri Jomini
 | Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune trebuie îmbunătățită. Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în aprilie 2007 |
Antoine Henri Jomini (n. 6 martie 1779, Payerne — d. 24 martie 1869, Passy) a fost un general, om de afaceri și istoric elvețian.
Cariera militară
[modificare | modificare sursă]A deținut funcțiile de comandant de batalion, din 1800, colonel, din 1805, general-locotenent, din 1813, și general de armată, din 1823.
A fost secretar al Ministerului de Război al Confederației Elvețiene în 1799, aghiotant al mareșalului Ney din 1805, șef de stat major al corpului de armată al lui Ney în perioadele 1807-1808 și 1813, șef al Serviciului Istoric al armatei franceze în 1812, consilier militar și membru al Marelui Cartier General rus în anii 1812-1813 și 1853-1856, precum și preceptor și consilier militar al Casei Imperiale Ruse în 1816, 1837 și 1848.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Antoine-Henri Jomini a servit inițial în Garda Elvețiană a regelui Ludovic al XVI-lea între 1774 și 1792, apoi a sprijinit noua ordine republicană instaurată în Franța după 1792. În 1798 a părăsit Parisul pentru a ocupa funcții de conducere în Ministerul de Război și în Statul Major elvețian. Alături de generalul André Masséna, a participat la organizarea unui corp de voluntari elvețieni care a luptat împotriva trupelor ruse și austriece în campania din 1799.
Revenit la Paris în 1804, s-a apropiat de mareșalul Michel Ney, pe care l-a însoțit în aproape toate campaniile până în 1813. Apreciat de Napoleon pentru aptitudinile sale tactice, a primit gradul de colonel și titlul de baron. Conflictul cu mareșalul Louis-Alexandre Berthier, șeful Cartierului Imperial, a dus însă la îndepărtarea sa de cercul apropiat al lui Napoleon. Înainte de a intra în serviciul Rusiei, în 1813, l-a secondat pe Ney în bătăliile de la Lützen din 2 mai 1813 și Bautzen din 20-21 mai 1813.
În serviciul rus, Jomini a îndeplinit funcții de conducere strategică și l-a consiliat pe împăratul Alexandru I în campaniile anti-napoleoniene din 1813 și 1814. A făcut parte și din comandamentul armatei de operații în timpul asediului Varnei, în războiul ruso-turc din 1828-1829. Ulterior s-a stabilit la Bruxelles, iar mai târziu la Passy, însă a continuat să răspundă solicitărilor venite din partea curții imperiale ruse. A contribuit la organizarea Academiei Militare ruse și a fost implicat în conducerea acțiunilor din timpul Războiului Crimeii. De asemenea, l-a consiliat pe Napoleon al III-lea în timpul războiului franco-sardo-austriac din 1859.
Jomini a avut o influență majoră asupra gândirii militare europene din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Analizând campaniile lui Frederic cel Mare și războaiele dintre Franța și coalițiile europene din perioada 1792-1815, a urmărit să formuleze și să sistematizeze principiile generale ale luptei armate. În concepția sa, războiul era guvernat de reguli generale, dar rezultatul lui depindea și de moralul trupelor, de capacitatea de comandă și de caracterul conducătorilor. A acordat un rol esențial studiului istoriei militare și considera că teoriile întemeiate pe principii verificate de fapte constituie baza formării comandamentului.
În scrierile sale, a separat arta militară în două domenii principale, strategia și tactica, și a contribuit la precizarea unui vocabular care a intrat în uzul statelor majore. A utilizat noțiunea de teatru de război, pe care a distins-o de teatrul de operații, și a definit o serie de concepte precum zone de operații, obiective și fronturi de operații, puncte strategice, baze intermediare de operații, linii de operații, linii strategice, linii de comunicații și fronturi fortificate.
În analiza confruntării dintre două armate, considera că succesul depinde de alegerea corectă a liniilor de operații, de concentrarea rapidă a forțelor și de lovirea punctelor vulnerabile ale frontului advers.
Napoleon însuși i-a recunoscut valoarea încă din 1805, apreciind că observațiile lui Jomini i-au oferit perspective pe care nu le primise în formarea sa anterioară.[necesită citare]
Lucrări
[modificare | modificare sursă]- Histoire critique et militaire des campagnes de la Revolution de 1792 a 1801 (1806)
- Traite des grandes operations militares (1805, 1811, 1818, 1819-1824)
- Principes de la strategie (1818)
- Vie politique et militaire de Napoleon raconte par lui-meme (1827);
- Precis de l'art de la guerre (1834)
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 Bibliothèque nationale de France. „Antoine Henri Jomini” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- 1 2 „Antoine-Henri Jomini” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
- 1 2 „Antoine Henri Jomini” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
- 1 2 Andrew Bell. „Henri, baron de Jomini” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741. Accesat în .
- ↑ „Antoine Henri Jomini” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. . OL 19088695W. Wikidata Q237227. Accesat în .
- ↑ „Antoine Henri Jomini” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
- ↑ diferiți autori (). „Antoine Henri Jomini” (în germană). Berna: Lexiconul de istorie al Elveției. Wikidata Q642074. Accesat în .
- ↑ „Antoine Henri Jomini”. CONOR.SI[*]. Wikidata Q16744133.
- ↑ Biblioteca Națională a Germaniei. „Antoine Henri Jomini” (în germană). Gemeinsame Normdatei. Wikidata Q36578. Accesat în .
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Căzănișteanu, C; Zodian, V; Pandea, A; COMANDANȚI MILITARI-DICȚIONAR; Editura Științifică și Enciclopedică; București; 1983
| Control de autoritate |
|  |
|---|