Sari la conținut

Antero de Quental

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Antero de Quental
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Ponta Delgada, Azores (NUTS 1)⁠(d), Portugalia[4] Modificați la Wikidata
Decedat (49 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
Ponta Delgada, Azores (NUTS 1)⁠(d), Portugalia[4] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluisinucidere (rană prin împușcare[*]) Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Portugaliei Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
scriitor
filosof
traducător Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba portugheză[1] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din Coimbra
Limbilimba portugheză
limba germană
limba franceză  Modificați la Wikidata
Mișcare/curent literarGeração de 70[*][[Geração de 70 |]] , Questão Coimbrã[*][[Questão Coimbrã |]]  Modificați la Wikidata
Semnătură

Antero Tarquínio de Quental (n. 18 aprilie, 1842, Ponta Delgada11 septembrie, 1891) a fost un poet portughez. În prezentarea situației Portugaliei, din „Jurnalul Portughez”, Mircea Eliade îl apreciază pe Antero de Quental ca fiind un poet pesimist și anti-liberal[5] pe care îl compară cu Eminescu, iar descrierile pe care le face poporului portughez sunt perfect aplicabile românilor.[6]

Viața și opera

[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie de nobili cultivați din insula San Miguel (arhipelagul insulelor Azore), în 1842, Antero dovedește, în primele sale sonete publicate în 1861, tendințe mistice alimentate de o solidă educație religioasă. La scurt timp însă se îndreaptă către raționalismul și radicalismul social, iar între 1863 și 1865 ajunge marele lider al tineretului din Coimbra, bucurându-se de un inegalabil și legendar prestigiu. Cuprins de impulsul revoluționar al epocii, el scrie o poezie combativă sub titlul Odes Modernas (1864). Antero respinge mai ales temele macabre și nocturne ale ultraromanticilor. Doritor să cunoască climatul social din Franța revoluționară, el face un popas la Paris. La întoarcerea sa în Lisabona, el devine unul din principalii animatori ai mișcărilor muncitorești și politice de stânga. Principala sursă a gândirii sale politico-sociale este Proudhon.[7]

Din punct de vedere formal, nu se poate spune că Antero a adus mari îmbunătățiri poeziei portugheze. Principalii săi maeștri au fost Camões, Herculano și João de Deus. În Primaveras Romántica (Primăveri romantice), se simte influența lui Heine; iar în câteva din compozițiile din Odes Modernas îl recunoaștem pe Victor Hugo, care i-a inspirat și pe poeții dinaintea lui Antero.

  1. 1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „Antero de Quental” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
  2. 1 2 „Antero De Quental” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
  3. 1 2 Andrew Bell. „Antero Tarquinio de Quental” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741. Accesat în .
  4. 1 2 Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (), Кентал Антеру Таркиниу ди (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135
  5. Mircea Eliade - Salazar, București, 2002 - Colecția Veacul Arhivat în , la Wayback Machine. - accesat 06.12.08
  6. Doru Pop - Mircea Eliade, ideologul[nefuncțională arhivă] - accesat 06.12.08
  7. Adept al socialismului utopic al lui Proudhon, devine unul dintre organizatorii mișcării muncitorești în Portugalia... - Danțiș Gabriela - Scriitori străini , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
  • António José Saraiva, Istoria literaturii portugheze, Editura Univers, București, 1979

Legături externe

[modificare | modificare sursă]