Alexandru al Iudeei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Alexandru al Iudeei
Date personale
Născut100 î.e.n.[1] Modificați la Wikidata
Ierusalim, Israel Modificați la Wikidata
Decedat49 î.e.n. (51 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Antiohia, Turcia Modificați la Wikidata
PărințiAristobul al II-lea Modificați la Wikidata
Frați și suroriAntigon al II-lea Mattathias Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAlexandra the Maccabee[*][2] Modificați la Wikidata
CopiiAristobulus III of Judea[*]
Mariamna I[3] Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară

Alexandru (în greaca veche Ἀλέξανδρος, d. 48 sau 47 î.Hr.), sau Alexandru Macabeul, a fost fiul cel mai mare al regelui Aristobul al II-lea al Iudeei.[4] A căsătorit cu verișoara lui, Alexandra Macabeea, fiica unchiului său, Hircan al II-lea.[5] Bunicul lor a fost Alexandru Ianai, cel de-al doilea fiul al lui Ioan Hircan.[6] Mariamna I, fiica lui Alexandru și al Alexandrei, a fost cea de-a doua soție a lui Irod cel Mare și regina hasmonee a Regatului Iudeei.

Alexandru a fost luat prizonier, împreună cu tatăl său și cu fratele său, Antigon, de către generalul roman Pompei cu prilejul capturării Ierusalimului în anul 63 î.Hr., dar a scăpat de răpitori și nu a mai fost transportat la Roma.[7] În anul 57 el a apărut în Iudeea, a ridicat o armată de 10.000 de infanteriști și 1.500 de cavaleriști și a fortificat cetatea Alexandrium și alte posturi militare. Unchiul lui Alexandru, Hircan (cu care tatăl lui Alexandru, Aristobul, se înfruntase în trecut) a cerut ajutor de la Gabinius, care a adus o mare armată împotriva lui Alexandru și l-a trimis imediat pe Marc Antoniu cu o parte din trupe. Într-o bătălie purtată lângă Ierusalim, trupele lui Alexandru au fost zdrobite în luptă, iar el s-a refugiat în cetatea Alexandrium. Prin mijlocirea mamei sale, i s-a permis să plece, cu condiția să predea toate cetățile aflate încă în stăpânirea lui. În anul următor, în timpul expediției lui Gabinius în Egipt, Alexandru i-a incitat pe evrei la revoltă și a adunat o nouă armată. El i-a masacrat pe toți romanii pe care i-a întâlnit în drum și a asediat restul oștilor romane, care s-au refugiat pe Muntele Garizim. După ce a respins condițiile de pace oferite de Gabinius, el a fost învins în apropierea Muntelui Tabor, având pierderi de 10.000 de oameni. Spiritul adepților săi nu a fost complet zdrobit, cu toate acestea, pentru că în anul 53, după moartea lui Marcus Licinius Crassus, el a strâns din nou o armată, dar a fost obligat să încheie o înțelegere cu Cassius în anul 52. În anul 49, când a izbucnit războiul civil, Iulius Cezar l-a eliberat pe tatăl lui Alexandru, Aristobul al II-lea, și l-a trimis în Iudeea pentru a-i promova interesele acolo. Aristobul a fost otrăvit pe drum, iar Alexandru, care se pregătea să-i vină în ajutor, a fost capturat la comanda lui Pompei și a fost decapitat în Antiohia.[8][9]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Q24969073[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ Q24969142[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ Q24959680[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. ^ Alexander II of Judea at the Jewish Encyclopedia
  5. ^ Giovanni Boccaccio’s Famous Women translated by Virginia Brown 2001, page 175; Harvard University Press; ISBN: 0-674-01130-9
  6. ^ Singer, Isidore; Alder, Cyrus; (eds.) et al. (1901–1906) The Jewish Encyclopedia. Funk and Wagnalls, New York. LCCN:16014703
  7. ^ Mason, Charles Peter (). „Alexander”. În William Smith. Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology. 1. Boston: Little, Brown and Company. p. 114. 
  8. ^ Iosephus, Antichități iudaice xiv. 5—7
  9. ^ Iosephus, The Wars of the Jews i. 8, 9

Legături externe[modificare | modificare sursă]