Sari la conținut

Al XXVI-lea amendament la Constituția Statelor Unite ale Americii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Al XXVI-lea amendament la Constituția Statelor Unite interzice statelor și guvernului federal să refuze dreptul de vot⁠(d) cetățenilor americani cu vârsta de cel puțin 18 ani. A fost propus de Congresului Statelor Unite la 23 martie 1971, iar trei sferturi din state l-au ratificat până la 1 iulie 1971.

Diferite oficialități au susținut scăderea vârstei de vot la mijlocul secolului al XX-lea, dar nu au reușit să obțină sprijinul legislativ necesar pentru adoptarea unui amendament constituțional.

Intenția de a scădea vârsta de vot⁠(d) de la 21 la 18 ani a fost influențată cu precădere de conscripția⁠(d) organizată în timpul războiului din Vietnam. Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani erau înrolați obligatoriu în armată pentru a servi sau sprijini operațiunile militare desfășurate în Vietnam.[1] Un slogan comun al susținătorilor scăderii vârstei de vot a fost „suficient de tânăr pentru a lupta, suficient de tânăr pentru a vota”.[2]

Hotărâți să nu rămână indiferenți față de această problemă, membrii Congresului au inclus o prevedere pentru votul de la 18 ani într-un proiect de lege din 1970 cu scopul de a extinde legea dreptului la vot din 1965⁠(d). Curtea Supremă a decis ulterior în cazul Oregon v. Mitchell⁠(d) (1970) că Congresul nu are dreptul să scadă vârsta de vot pentru alegerile statale și locale. Conștienți de costurile pe care le presupune menținerea unor liste separate de alegători și organizarea de alegeri electorale atât la nivel federal, cât și la nivel statal, Congresul a propus în regim de urgentă amendamentul XXVI, iar statele l-au ratificat.

  1. ^ „The 26th Amendment”. History. . Accesat în . 
  2. ^ „The 26th Amendment of the U.S. Constitution”. National Constitution Center – The 26th Amendment of the U.S. Constitution (în engleză). Accesat în . 
  3. ^ „Twenty-Sixth Amendment Reduction of Voting Age”. constitution.congress.gov. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


  Constituția Statelor Unite ale Americii Text complet la WikiSource

Textul original în limba engleză: Preamble | Article 1 | Article 2 | Article 3 | Article 4 | Article 5 | Article 6 | Article 7

Amendments - în engleză: 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27

Textul tradus în română: Preambul | Articolul 1 | Articolul 2 | Articolul 3 | Articolul 4 | Articolul 5 | Articolul 6 | Articolul 7

Amendamente - în română: 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27
 Formare  History of the Constitution | Articles of Confederation | Annapolis Convention | Philadelphia Convention | New Jersey Plan | Virginia Plan | Massachusetts Compromise | Connecticut Compromise | Federalist Papers | Signatories
 Amendamente  Bill of Rights | Ratified | Proposed | Unsuccessful | Conventions to propose | State ratifying conventions
 Clauze  Commerce | Commerce (Dormant) | Contract | Copyright | Due Process | Equal Protection | Establishment | Free Exercise | Full Faith and Credit | Impeachment | Natural–born citizen | Necessary and Proper | No Religious Test | Presentment | Privileges and Immunities (Art. IV) | Privileges or Immunities (14th Amend.) | Speech or Debate | Supremacy | Taxing and Spending | Territorial | War Powers
 Interpretare  Congressional power of enforcement | Double jeopardy | Enumerated powers | Incorporation of the Bill of Rights | Nondelegation | Preemption | Separation of church and state | Separation of powers | Constitutional theory