Ahtum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
În verde, voievodatul lui Ahtum, viitorul Banat de Timișoara
Formațiuni politice românești în secolele IX - XIII.[1]

Ahtum, Achtum, Ohtum sau maghiară Ajtony, a fost voievod (sau cneaz) de origine pecenegă[2] al unei formațiuni statale medievale timpurii localizată pe teritoriul Banatului istoric (teritoriul dintre Tisa, Mureș, Dunăre și Carpați), în prima jumătate a secolului al XI-lea, având ca reședință cetatea Morisena sau Maresiana, pe malul Mureșului.

Ahtum a construit în Morisena, cu binecuvântarea episcopilor de rit grecesc, o mănăstire de călugări închinată Sfântului Ioan Botezătorul și condusă de un egumen. A doua mănăstire ortodoxă a lui Ahtum, „Ahtum-monostur” a fost ridicată la finele veacului al X-lea, ori în primii ani ai secolului al XI-lea. Ruinele se văd la 10 km sud-vest de Pecica, Arad.[3]

După cucerirea orașului Vidin în 1002 de către bizantini, Ahtum se botezase în episcopia greacă a orașului.[4]

Prin 1030, profitând de faptul că protectorul lui Ahtum, împăratul bizantin, era ocupat cu războaiele din Asia Mică, regele Ungariei îi poruncește lui Chanadin (un bănățean fost general de-al lui Ahtum) să preia puterea în țara lui Ahtum. Ahtum câștigă prima bătălie de lângă Beba Veche de astăzi, dar moare în bătălia pierdută de la Tomnatic. Sub pretextul de a pune capăt unui război civil între pretendenții ducatului Morisenei, regele ungar Ștefan ocupă Banatul.

După bătălia de la Tomnatic, familia lui Ahtum a încercat să fugă din Morisena dar a fost surprinsă lângă Sânnicolau Mare, unde se presupune că ar fi îngropat Tezaurul de la Sânnicolau Mare.[5]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ După Ovidiu Drîmba - Istoria culturii și civilizației românești, Editura Științifică și Pedagogică, București 1987, vol.2, pag.404 rectificată: harta originală din această lucrare anticipă cu un mileniu România Mare "de la Nistru pân'la Tisa", omițând hanatele din răsărit, limitele regatului ungar, țaratul vlaho-bulgar, Iașii, Pecinegii și Cumanii, amestecând formațiuni politice fictive din Gesta Hungarorum (Gelu, Glad, Menumorut) cu altele, precum Litovoi, Seneslau sau Ioan, recunoscute de toți istoricii, și omițând printre formațiunile recunoscute de toți istoricii, cnezatele Onutului și Strășinețului - vezi Nicolae Iorga : „Istoria românilor”, Ediția I, 1936-1939 : Vol. 2, „Oameni ai pământului” (până la anul 1000), București, 1936, 352 p. Vol. 3, „Ctitorii”, București, 1937, 358 p. Vol. 4, „Cavalerii”, București, 1937, 446 p. ; Vol. 5, „Vitejii”, București, 1937, 428 p.
  2. ^ Radu Constantinescu, Gerard din Cenad - Armonia lumii, Editura Meridiane, București, 1984,, p. 38
  3. ^ c. Suciu, Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, vol. II, București, 1968, p.288.
  4. ^ Alexandru Madgearu, Contribuții privind datarea conflictului dintre ducele bănățean Ahtum și regele Ștefan I al Ungariei, p. 7
  5. ^ Paul Lazăr Tonciulescu, De la Țara Luanei la Ieud, Editura Miracol, București 1998.


Predecesor:
Glad
Conducător al Banatului
955 - 1013

Succesor:
Chanadin sub conducerea Regatului Ungariei



Flag of Romania.svgHourglass drawing.svg Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.