Aerodinamică
Aerodinamica este o ramură a mecanicii fluidelor, care studiază efectele provocate de mișcarea relativă dintre fluidele compresibile (mai ales aer dar și alte gaze ) și solide (exemple: curgerea gazelor prin conducte, efectele vântului asupra clădirilor etc.) și mai ales efectele provocate de mișcarea corpurilor (de exemplu avioane) în aer. Teoria și practica aerodinamicii este utilizată și în cadrul meteorologiei pentru studiul curenților atmosferici.
Principalele subdiviziuni ale aerodinamicii sunt:
- aerodinamica subsonică
- aerodinamica transonică
- aerodinamica supersonică
Aerodinamica poate fi teoretică, experimentală sau aplicată.
Aerodinamica subsonică studiază mișcarea relativă a mediilor fluide față de corpurile solide ce au loc la viteze relative mai mici decât viteza sunetului.În cadrul acestei ramuri se acordă o atenție sporită cazului vitezelor mici la care aerul poate fi considerat cu bună aproximație un fluid incompresibil. Pentru acest caz, ecuația fundamentală care descrie comportamentul ansamblului compus din fluid și solid este ecuația lui Laplace pentru cazul câmpurilor de viteze irotaționale. Pentru viteze mai mari, ecuația fundamentală în cazul mișcării irotaționale staționare este ecuația lui Steichen.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- V. N. Constantinescu, St. Găletușe Mecanica fluidelor și elemente de aerodinamică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.
- N. S. Arjanikov, V. N. Malțev Aerodinamica, Editura Tehnică București, 1954, 546 p.
- Elie Carafoli, Aerodinamica vitezelor mari (Fluide compresibile) , Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1957, 708 p.
- Asist. ing. Paul Constantinescu, Lucrări de mecanica fluidelor și aerodinamica experimentală, Institutul Politehnic, București 1956, 157 p.,fig.
- Adriana Năstase, Utilizarea calculatoarelor în optimizarea formelor aerodinamice, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București 1973 291 p.
