Giuseppe Garibaldi

Garibaldi, fotografiat de Nadar

Giuseppe Garibaldi (n. 4 iulie 1807 – d. 2 iunie 1882) a fost una dintre cele mai marcante personalităţi ale Revoluţiei Italiene.

S-a născut pe data de 4 iulie 1807 la Nisa (în italiană Nizza). Deşi părinţii săi doreau ca fiul lor să devină medic sau preot, Garibaldi a ales drept drum în viaţă marea şi călătoriile. Astfel, în timpul unei călătorii, acesta „face cunoştinţă” cu un grup secret (Giovine Italia) înfiinţat şi condus de Mazzini. Garibaldi se înscrie sub numele de Borel.

Giuseppe Garibaldi este considerat una dintre figurile fundamentale ale Risorgimentului italian şi este, poate, personajul istoric cel mai faimos şi popular în Italia. Este cunoscut şi cu numele de „erou al celor două lumi” pentru acţiunile militare îndeplinite atât în America de Sud, cât şi în Europa în numele independenţei şi al libertăţii popoarelor.

Figura legendara a Italiei moderne, la a carei unificare a participat in mod decisiv, G. s-a nascut la Nisa, in Franta.

In tinerete a fost angajat ca marinar pe vase comerciale care strabateau Mediterana. In 1833 a devenit membru al organizatiei secrete „Tanara Italie“, condusa de Giuseppe Mazzini. Aceasta organizatie milita pentru eliberarea Italiei de sub dominatia straina si unificarea acesteia. Dupa un an, a fost implicat in actiunea de capturare a unui vas de razboi, fiind prins de politie si condamnat la moarte. A reusit sa evadeze si sa fuga in America de Sud unde si-a petrecut urmatorii 12 ani. Aici a participat la revoltele organizate in Brazilia si apoi in Uruguay, remarcandu-se printr-un neobisnuit talent militar.

A revenit in 1848 in Italia, pentru a participa la miscarea revolutionara care se desfasura in tara sa ca si in multe alte state europene. In fruntea unei armate de 30 000 de voluntari s-a pus in slujba regelui Sardiniei pentru a lupta impotriva stapanirii austriece in Lombardia. In 1849 a participat, alaturi de Giuseppe Mazzini, la apararea Romei, proclamata Republica de catre revolutionari. A putut sa respinga timp de o luna asaltul armatei franceze asupra Romei. Superioritatea numerica a francezilor a determinat in cele din urma retragerea lui G., impreuna cu 5 000 de sustinatori fideli. Cei mai multi dintre acestia vor pieri in lunile urmatoare in urma actiunilor de „curatare“ intreprinse de armata austriaca in teritoriul italian pe care il controla. G. a izbutit sa fuga din nou din Italia, de aceasta data refugiindu-se in Statele Unite, tara in care a ramas pana in 1854.

Intors in Italia, s-a stabilit in insula Caprera (aflata in nord-estul Sardiniei). Principalul sau obiectiv a devenit lupta pentru unificarea Italiei in jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, conducatorul Sardiniei si Piemontului, si al primului sau ministru, Camillo Cavour. A participat in 1859 la razboiul dus de Sardinia impotriva Austriei, luptand in Alpi. In 1860, in fruntea a 1 000 de oameni a intreprins o expeditie in Sicilia (devenita celebra sub denumirea „Expeditia celor 1 000 de camasi rosii“) reusind sa inlature monarhia locala si sa instituie un guvern provizoriu.

A cucerit Sicilia si Neapole, care s-au unit astfel cu regatul Sardiniei si Piemontului (1861) dupa care s-a retras in insula Caprera. In 1861, intreaga Italie, cu exceptia Romei (aflata sub autoritatea Papei) si a Venetiei (ramasa sub control austriac), a fost unificata. In 1862, G. a intrat