Wikipedia:Unde întreb/Arhivă/2007

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mailuri pentru modificări[modificare sursă]

Cum vi s-ar părea să existe o facilitate prin care un wikipedist interesat de un anumit subiect să primească mailuri în momentul în care s-a modificat pagina pe care el o urmărește (ceva asemănător cu ceea ce se întâmplă pe un forum când ți se răspunde la subiect)? Dacă ar fi binevenită o asemenea facilitate, este greu de realizat? --abel 6 ianuarie 2007 12:57 (EET)[răspunde]

Pentru asta există mecanismul „pagini urmărite”, din câte știu.--Laur | Discuție 6 ianuarie 2007 17:47 (EET)[răspunde]

Două întrebări[modificare sursă]

  • De ce îmi apare legătura de revert? S-a modificat interfața wikipedia?
  • De ce la articole de genul Soare nu apare corect steluța de lângă interwiki-uri (care indică un articol fructuos din altă limbă)?

Just wondering...--Laur | Discuție 6 ianuarie 2007 17:47 (EET)[răspunde]

Cum se citează din Wikipedia? Mahfuz la Librăria București, runda a 2-a[modificare sursă]

Îmi face deosebită plăcere să constat... că Librăria București și-a reintrodus citatul din articolul Naghib Mahfuz, iar fără specificarea Wikipediei ca sursă. Vedeți pagina: http://www.librariabucuresti.com/cgi-bin/Carti-Akhenaton-cel-ce-salasluieste-in-adevar-0-2269-3-.htm Deci pot acum să-mi repar greșeala din 20 decembrie și să vă rog să le trimiteți stimabililor o cerere de acest gen pentru respectarea licențierii wikipedia. Yosúru-ni.. --Nuțu 14 ianuarie 2007 20:05 (EET)[răspunde]

Cel de-al doilea mesaj adresat Librăriei București a primit un răspuns care v-ar putea interesa:

Ne cerem scuze.
Noi am incercat sa remediem problema inca de la prima sesizare, dar am facut-o numai cu textul aflat online, nu si in baza de date offline. Si la un update al bazei de date a aparut din nou textul in cauza. De data asta vom modifica in ambele baze de date si nu va mai fi nicio problema.
Acum am eliminat textul preluat din wikipedia pentru ca nu ajuta la promovarea cartii "Akhenaton, cel ce salasluieste in adevar" (e destul de greu sa vinzi o carte cand in recenzie te referi la o alta carte ca fiind cea mai contestata sau mai celebra) dar pe viitor vom folosi texte din Wikipedia, cu formularea indicata de dvs la sfarsitul articolului.
cu stima
Mihaela Nistor

Cred că este o veste bună. --Nuțu 17 ianuarie 2007 13:45 (EET)[răspunde]

Mulțumesc că v-ați străduit să remediați problema. Și eu cred că e o veste bună. Se pare că dacă știi cum să explici situația lumea înțelege. — AdiJapan  17 ianuarie 2007 14:30 (EET)[răspunde]

Eu trebuie să vă mulțumesc pentru lămuririle fără de care nu aș fi rezolvat nimic. Scriind sporadic pt. Wikipedia, nu am avut răbdare să mă informez în privința licenței GNU, de pildă. Oare nu ar trebui recomandată formularea dvs pentru probleme de acest gen pe o pagină de ajutor a Wikipediei? Văd că ele persistă în cazul portalului www.rosfdb.ro, în pofida mesajului de avertizare. Care ar fi următorul pas în acest caz? Un followup ca la http://en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Standard_GFDL_violation_letter? După ce perioadă ar trebui trimis un nou avertisment? Cred că vom mai avea probleme de acest gen în viitor, de aceea n-ar fi inutilă o pagină de îndrumare. --Nuțu 17 ianuarie 2007 15:27 (EET)[răspunde]

Aveți dreptate, o asemenea pagină ar fi utilă, numai că în ordinea urgențelor avem altele de care să ne ocupăm. De aceea, cel puțin acum cînd asemenea probleme apar mai rar, le rezlvăm „pe genunchi”.
Nu știu cînd ar trebui să insist la www.rosfdb.ro, deocamdată de la mesajul meu de avertizare nu s-a mai întmplat nimic pe întreg situl, deci presupun că numitul Mugur nici n-a citit mesajul. În plus are circumstanța atenuantă că pe cel puțin o pagină a sitului recunoaște că articolele provin de la Wikipedia. Deci cred că e vorba de simplă neatenție sau necunoaștere a licenței; presupun că atunci cînd o să vadă mesajul meu o să ia măsurile necesare. Dacă nu, mai avem vreo doi pași pe care putem să-i urmăm: un mesaj de avertizare final și o reclamație la furnizorul lui de internet, care îi poate întrerupe serviciile pe motiv de încălcare a drepturilor de autor. — AdiJapan  17 ianuarie 2007 16:50 (EET)[răspunde]

Monitorul Oficial[modificare sursă]

Textul apărut în Monitorul Oficial prin care se descrie o stemă și elementele heraldice componente e protejat de drepturi de autor? Eu am încercat să reformulez dar rezultatul nu e grozav. În plus, am regăsit textul integral într-o carte ceea ce mă face să cred că ce apare în Monitorul Oficial devine domeniu public. – Laurap\ mesaj 11 februarie 2007 19:09 (EET)[răspunde]

Am căutat în textul legii și am găsit la Art. 9, alineatul b: „Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara”. Citește și restul că e interesant. — AdiJapan  12 februarie 2007 17:51 (EET)[răspunde]


Nu mai este un ciot, nu știu ce să fac. Dacă-mi permiteți să continui, am să mă ocup de cioturi. Mulțumesc anticipat pentru răspuns.nicolaus 17 martie 2007 12:03 (EET)[răspunde]

Dacă nu mai este un ciot îl puteți completa. Doar că va trebui să eliminați formatul {{ciot}}. Succes. --Mocu 19 martie 2007 17:33 (EET)[răspunde]

Tag-uri incorecte pentru copyright imagini[modificare sursă]

Din când în când observ unele imagini care au tag-ul referitor la licențiere ales greșit. De exemplu Laura stoica ana4.jpg nu poate fi "domeniul public", pentru că e clar că drepturile de autor aparțin ProTV și eventual unei alte surse, dar poate am putea alege "utilizare cinstită" în articolul Laura Stoica. Care ar fi procedura de urmat în asemenea cazuri ? Răzvan Socol mesaj 10 aprilie 2007 10:21 (EEST)[răspunde]

Aveți dreptate, avem multe imagini cu licența greșită. Procedura este să schimbăm licența dacă o știm sau să aplicăm formatul de ștergere {{imagine fără date}} anunțînd și utilizatorul care a încărcat imaginea. – Laurap\ mesaj 10 aprilie 2007 16:55 (EEST)[răspunde]

Unde am greșit la introducerea galeriei de imagi de mi-au dispărut categoriile pagini, cu toate că în geamul de modificare sunt prezente?--Karin 14 aprilie 2007 13:44 (EEST)[răspunde]

Ați mâncat un slash (/) când ați închis tagul gallery. L-am pus eu. --— KlaudiuMihăilă Mesaj 14 aprilie 2007 13:49 (EEST)[răspunde]

Mersi, am văzut și am mai invățat ceva.--Karin 15 aprilie 2007 16:44 (EEST)[răspunde]

Articole traduse[modificare sursă]

Majoritatea materialului din articolele SIDA și HIV provine (în ceea ce privește munca mea) din traducerea și (parțial) adaptarea articolelor din wikipedia germană. Logica mea spune că ar fi cinstit să specific pe undeva lucrul acesta, mai ales că articolul HIV cam suferă din cauza lipsei bibliografiei. Ce e de făcut?

Logica mea spune că (dacă am timp în viitorul apropiat și nu se încumetă până atunci alt cineva) trebuie să le reiau și să le unesc pentru că SIDA nu poate exista fără HIV și este direct dependentă de infecția cu HIV.--Karin 15 aprilie 2007 16:44 (EEST)[răspunde]

Vă înțeleg dorința de a menționa adevăratul autor al articolelor, dar nu e cazul să vă faceți probleme. Copierea și traducerea de material în interiorul proiectului Wikimedia nu necesită menționarea sursei. Sînt mai multe argumente:
  • Licența sub care se află articolele de la de.wp vă permite să copiați, să modificați, să traduceți.
  • Wikipedia de fapt nu se califică drept sursă de încredere conform criteriilor noastre, deci traducerea o faceți pentru că deja cunoașteți subiectul și aveți capacitatea de a aprecia că articolul de la de.wp este scris bine (sau cel puțin nu conține greșeli).
  • Chiar dacă ați pune articolul sursă la bibliografie, atît articolul de la noi cît și cel de la de.wp se vor modifica în timp, deci se prea poate ca peste cîteva luni sau cîțiva ani mențiunea respectivă să nu mai fie valabilă.
  • Dacă scriem că articolul este o traducere, potențialii contribuitori care doresc să dezvolte articolul ar fi descurajați, pentru că ar avea impresia că articolul se află într-o stare definitivă.
  • Există legătura interwiki spre articolul omolog în germană, deci chiar dacă nu spunem explicit care e sursa, măcar n-o ascundem.
Toate aceste lucruri s-au discutat de fapt cu diferite ocazii în alte părți (de exemplu la Sfatul Bătrînilor, arhiva 92) și concluzia a fost să nu facem nici o mențiune a articolelor sursă pentru traduceri.
Cît privește HIV și SIDA este drept că subiectele sînt apropiate, dar există mai multe motive pentru a ține articolele separate:
  • După cum bine știți cele două concepte sînt diferite: boala (sau simptomele) și virusul. Despre fiecare se pot spune multe lucruri care nu au legătură directă cu celălalt subiect.
  • Fiecare din cele două articole trebuie să aparțină de categorii diferite: SIDA la boli infecțioase, boli transmisibile sexual, sindromuri etc., iar HIV la retrovirusuri (cu genurile și speciile lor), agenți patogeni etc. Sigur, există și suprapuneri.
  • Presupunînd că am avea un articol comun, într-un final acesta va crește suficient de mult ca să necesite o despărțire --- vedeți de exemplu en:HIV și en:AIDS. Există articole cu un subiect mult mai unitar care au trebuit „despicate” doar pentru că ajunseseră prea mari. Cel puțin aici diviziunea e naturală și justificată.
Scuze că m-am întins cam mult. — AdiJapan  15 aprilie 2007 20:52 (EEST)[răspunde]

Unde întreb[modificare sursă]

Unde și cum răspund la discuțiile de pe pagina mea de utilizator?

Mulțumiri, Dan Rascanu

În mod normal răspunsurile se dau pe pagina de discuții a celui care v-a scris. Există cîteva variații pe această temă, dar pentru început acesta este modul cel mai simplu. — AdiJapan  20 aprilie 2007 15:16 (EEST)[răspunde]

Motorul de căutare[modificare sursă]

Am postat un articol nou, Ferreira de Castro, pornind de la articolul existent despre Dan Botta), dar nu poate fi găsit prin motorul de căutare. Unde am greșit?

Multumesc anticipat, BlueMonday

N-ați greșit. Problema este că funcția de căutare nu se uită în baza de date curentă, ci într-o copie a acesteia care este în urmă cu cîteva ore sau zile. După o vreme veți putea găsi articolul între rezultatele căutării. Vedeți și Ajutor:Căutare. — AdiJapan  11 mai 2007 05:40 (EEST)[răspunde]

Redirecționare[modificare sursă]

Am postat un articol nou, Association of Chartered Certified Accountants, și aș dori ca o căutare după "ACCA" să fie redirecționată către acesta. Îmi puteți spune cum să procedez?

Cu mulțumiri,

--Mircea 21 mai 2007 01:27 (EEST)[răspunde]

Citiți Wikipedia:Redirect, unde se arată cum se pot face trimiteri automate.
Am creat eu ACCA. — AdiJapan  21 mai 2007 07:28 (EEST)[răspunde]