Utilizator:Amgd2016paa

Octetul pentru coarde, în mi bemol major, Op. 20, a fost compus de Felix Mendelssohn Bartholdy în toamna anului 1825 și terminat pe 15 octombrie, când compozitorul avea 16 ani. Această piesă a scris-o ca un cadou de ziua lui pentru prietenul și profesorul său de vioară Eduard Ritz (1802- 1832).

Lucrarea a fost ușor revizuită în 1832, înainte de prima interpretare publică de la Gewandhaus Leipzig, la 30 ianuarie 1836. Conrad Wilson rezumă o mare parte a recepției sale de atunci: "Verva, strălucirea și perfecțiunea sa tinerească fac din el una dintre minunile muzicii din secolul al XIX-lea".

Structura

Lucrarea cuprinde patru mișcări:

1. Allegro moderato ma con fuoco
2. Andante
3. Scherzo
4. Presto

Lucrarea durează în jur de treizeci de minute, prima mișcare de obicei cuprinde aproximativ jumătate din timp. Scherzo, ulterior marcat pentru orchestră ca înlocuitor al menuetului în prima simfonie a compozitorului, la premiera sa, a fost inspirat de o secțiune din Faust de Goethe, intitulată „Noaptea Valpurgiei". Fragmente ale acestei mișcări se repetă în final, ca tehnică „ciclică", folosită de compozitorii din secolul al XIX-lea. Întreaga lucrare este, de asemenea, remarcabilă pentru utilizarea extinsă a contrapunctului, cu finalul, în special, începând cu un fugat de opt partide. Lucrarea a fost comparată cu Cvartetul dublu (1823) de Louis Spohr, în re minor, op. 65.

Instrumentație

Inițial, piesa fost compusă pentru un cvartet dublu de coarde, cu patru viori și perechi de viole și violoncele. Mendelssohn a menționat publicului faptul că: „Acest Octet trebuie să fie cântat de toate instrumentele, în stil orchestral simfonic. Piano și forte din acestă piesă trebuie să fie strict respectate și mai accentuate decât cele obișnuite în piese de acest fel.” Piesa este interpretată uneori pe secțiuni complete, care utilizează mai mulți interpreți, pentru fiecare piesă, precum și o partidă de contrabas, care de obicei (dar nu întotdeauna) dublează partea a doua a violoncelului, sub octavă. De exemplu, Arturo Toscanini a creat o astfel de versiune pentru o interpretare cu Orchestra Simfonică NBC, în 1947. Mai recent, în 2009, dirijorul Yoon Jae Lee a realizat o transcriere a mișcării prime, secunde și ultime pentru orchestră completă. Mendelssohn a transcris, de asemenea, piesa ca duet de pian cu vioară și violoncel ad libitum și a orchestrat a treia mișcare, Scherzo (cu modificări compoziționale), ca alternativă la mișcarea a treia din Simfonia sa nr. 1, în do minor.

Legături externe

• Octetul de coarde: partitură la International Music Score Library Project