A șaptea pecete

A șaptea pecete - film de Ingmar Bergman, lansat în anul 1957.

Premii

• Premiul special al juriului la Cannes

Sinopsis

• “Fascinant palimpsest medieval, apolog cu multiple rezonanțe morale ce trebuie descifrat în straturi suprapuse, despre om și angoasele sale, în care ample scene populare alternează cu procesiuni bruegeliene și tablouri intimiste, fascinante prin plastica inspirată parcă de picturile medievale pe lemn. […] Din punct de vedere stilistic, este influențat de expresionism, de Dreyer și de frescele medievale.” (Dicționar universal de filme, 2002)
• “Scopul meu a fost să pictez ca un zugrav din Evul Mediu, cu aceeași angajare obiectivă, cu aceeași sensibilitate și aceeași bucurie. Personajele mele rîd, plîng, țipă, se tem, vorbesc, răspund, joacă, suferă, întreabă. Sînt terorizate de ciumă, de Ziua de Apoi, de Steaua care se numește Absint. Astăzi, temerile noastre sînt de altă natură, dar cuvintele rămîn aceleași. Întrebarea persistă.” (Ingmar Bergman) (Cinema… un secol și ceva, 2002)
• “Această alegorie, cu viziuni apocaliptice îmbină desăvîrșit poezia cu filozofia într-o operă de o deosebită profunzime, susceptibilă de multiple interpretări. Punîndu-și întrebări asupra sensului vieții, Bergman realizează ‘cel mai profund și mai ambițios film din istoria cinematografului suedez și se aproprie de operele lui Strindberg și Lagerkvist’ (Peter Cowie).” (Cinema… un secol și ceva, 2002)
• “O suită de tablouri de gen de o fenomenală frumusețe și una dintre rarele reprezentări medievale credibile în cinema.” (Gilbert Salachas) (Cinema… un secol și ceva, 2002)
• “Demers poetic și filozofic, tributar mai curînd picturii de frescă naivă medievală și gîndirii existențialiste (Kirkegaard practic omniprezent la Bergman, considerat asimilat în cultura țărilor nordice), filmul este dezvoltarea cu mijloace cinematografice a unei scurte piese de teatru, ‘T – Trämalning’ (‘Pictură pe lemn’), scrisă de Bergman cu doi ani înainte (jucată la Paris în 1959). Filmul, ca și piesa, implantează în imagistica medievală, familiară și obsedantă pentru Bergman încă din copilărie, fațete ale unei angoase contemporane sau, mai exact, prelungirea în contemporaneitate a unor spaime și neputințe omenești ancestrale. Apare aici Bergman omul de teatru, care se exprimă pe sine cu mijloacele cinematografului și își propune să o facă în maniera pictorului medieval, care construia cu sensibilitate, măiestrie și bucurie o altă realitate, concepută de fantezie, o realitate creată în interiorul celei date.” (Andreia Mihăilă) (Almanah Cinema 1985)

Legături externe

• A șaptea pecete pe PORT.ro