Principiul contracției

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Principiul contracției[modificare | modificare sursă]

Fie un spațiu metric complet. Aplicația este o contracție a lui S dacă există , numit coeficient de contracție, astfel încât:

Punctul se numește punct fix al aplicației dacă avem:

Fie fixat și fie șirul de puncte din S definit succesiv prin:

Știind că S este un spațiu metric complet pentru a arăta că șirul definit prin (1.3) este convergent în S este suficient să arătăm că acest șir este fundamental în S. Deoarece f este o contracție a lui S, avem succesiv:

Prin inducție se obține:

  (1.4)

Pe de altă parte, pentru orice , avem

și folosind corespunzător inegalitatea (1.4) se obține:

Deci:

  (1.5)

Presupunem că . Deoarece , ceea ce implică:

,   (1.6)

astfel încât și și aratăm că șirul de puncte este un șir fundamental în spațiul metric complet S și in consecință este convergent în S. În acest caz notăm ; ) în S.

În acest caz notăm: ; ( în S). Să arătăm că c este punctul fix al contracției f.
Deoarece în S, rezultă că pentru orice , există un rang , astfel încât dacă , atunci .

Observând și inegalitatea evidentă , datorită contracției f, se obține: care arată că în S și care implică : în S. Dar avem și în S și cum S este spațiu metric (unde limita unui șir convergent este unică rezultă egalitatea , adică este punct fix al contracției f.

Să arătăm acum unicitatea lui c. Presupunem că mai există , astfel încât . În acest caz avem

Rezultă , care implică și deci . Am arătat că punctul fix al contracției este unic.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

G. Tătar, Calcul diferențial și integral, Ed. Economică, București, 2002.