Portal:România în Primul Război Mondial/Citatul zilei/6

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Patriarhul Miron Cristea despre comportamentul duplicitar al unor lideri ardeleni pe timpul războiului (1928): :

Îl chem pe Iuliu Maniu la mine, singur. Îl dojenesc: «Cine ești tu? Ce-ai făcut tu pentru România Mare? În raport cu Averescu, Iorga, Brătianu Ionel? Erai ofițer austriac, luptai contra aliaților României, pe când Averescu s-a luptat cu demnitate pentru dezrobirea noastră [a transilvănenilor n.n.]. Ce economie națională veți salva voi care ați trăit cu 2-3 franci în buzunar?» (voiam să spun că dacă nu și-a putut avea grijă de situația bănească personală, cum va putea aduce bunăstarea la o țară întreagă). A priceput el. L-am umilit cum trebuie arătându-i că în timpul războiului a depus armele morale ale chestiunii românești. «Vaida era „bolnav” în Elveția, Goldiș scria articole ungurești de sociologie teoretică în Aradi Hirlap ca să-l ia sub scutul lor [al ungurilor n.n.] în timpul războiului. Doctorul Vlad spunea în adunarea județului Hunedoara că „numai gunoiul a dezertat în România: Lucaciu, Goga, etc.”. Cehii Massarik, Kramer erau judecați și condamnați la moarte. Voi ați depus armele. Deci fiți modești! Pe ce bază te umfli în pene?»”.

______ Elie Miron Cristea, Note ascunse. Însemnări personale, 1895-1937