Portal:Anul Nou/Articol selectat/0

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Obiceiuri de Anul Nou

Ajunul Anului Nou este la 31 decembrie, ultima zi a anului din calendarul gregorian. În societățile moderne, Ajunul Anului Nou este sărbătorit în adunări sociale, în timpul cărora participanții dansează, mănâncă, consumă băuturi alcoolice și urmăresc focuri de artificii care marchează începutul noului an.

În România, sătenii merg cu plugușorul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le un „prosper nou an” (La mulți ani!).

În această zi se pregătesc bucate alese, băuturi pe măsura evenimentului care urmează, adică Revelionul, și se pun la punct detaliile prin care se trimit felicitări și urări. În diferite zone ale României se practică jocuri cu măști (dansul mascaților) sau se cântă Sorcova de unde vine și sorcovitul (agitarea unei baghete pentru urări), unde se urează ca anul ce vine să fie mai bogat și mai norocos. Sorcovitul poate fi și prilej de blesteme.