P-37 (radar)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Radarul P-37 (în rusă ”Мечи”, index GRAU - 1RL139, după clasificarea NATO ”Bar Lock”) este un radiotelemetru sovietic exploatat din anul 1971 în fosta URSS. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României, din anul 1975. Este în exploatare.

Scurt istoric[modificare | modificare sursă]

În scopul de a proteja radarul P-35 M de bruiajul pasiv și factorii meteorologici, precum și pentru a asigura descoperirea țintelor la altitudini joase (50 – 300 m) în zona apropiată, s-a dezvoltat o modificare a radarului, care a primit denumirea de ”Meci 35”. În anii 1970 - 1971 telemetrul ”Meci 35” a fost supus testelor de teren și a fost adoptat în exploatare. Până la acest radar trebuie amintiți predecesorii săi și anume P-20 (Periscop), produs din decembrie 1952, P-30 (Cristal) produs din anul 1955, P-35 cu variantele ”Saturn”, produs din anul 1958, și P-35 M ”Landâș U”, produs din anul 1961. Modernizările aduse acestuia au creat radarul ”Meci 35” pus în fabricație din anul 1971, primind ulterior denumirea de P-37.

Destinație[modificare | modificare sursă]

Radarul P-37 (radiotelemetru - determină două coordonate: azimutul și distanța înclinată) este destinat pentru cercetarea spațiului aerian, descoperirea și urmărirea țintelor aeriene, determinarea apartenenței de stat a acestora și furnizarea datelor de radiolocație eșaloanelor interesate. Este un radar de avertizare timpurie. Transmiterea datelor radar către utilizatori se poate realiza astfel:

  • prin voce, de către un operator;
  • prin cabluri, către sistemele automatizate de culegere și prelucrare a datelor de radiolocație aflate la nivelul unităților și subunităților de radiolocație;
  • sau prin cabluri, către sistemul automatizat de conducere a marii unități de rachete antiaeriene;
  • sau prin cabluri, către sistemul automatizat de dirijare la interceptare a aviației de vânătoare;
  • prin aparatura de radiotranslație (RL-30 ”Faza”, index GRAU 1RL-51), în gamă decimetrică, până la o distanță de 15 km, pe două indicatoare de observare circulară portative.

Scurtă prezentare[modificare | modificare sursă]

Radarul produs în fosta URSS este realizat în tehnologie cu tuburi electronice, emițătoarele sunt magnetroane cu frecvență fixă iar în partea de selecție a țintelor mobile se folosesc tuburi potențialoscop. Aparatura de selecție a țintelor mobile (SȚM) introdusă în echipamentul stației (în remorca nr. 8) și aplicarea filtrelor de selecție prin polarizare a asigurat realizarea obiectivelor propuse. La acest radar au fost, de asemenea, aplicate în aparatura de recepție schema BARU (reglarea rapidă automată a amplificării) cu limitarea fluctuației semnalelor și schema VARU (reglarea temporară automată a amplificării) cu reglarea adâncimii și duratei de acțiune pentru protecția împotriva bruiajului pasiv din zona apropiată. Pentru a proteja radarul împotriva rachetelor antiradiolocație de tip ”Shrike” în stație a fost instalat echipamentul ”Comutator 35” În versiunea radarului realizată, din anul 1990 și după, cea mai modernă, calea de recepție a fost complet tranzistorizată și cu circuite integrate (această versiune nu are nevoie de remorca nr. 8). Această versiune nu a primit un nume diferit. Radarul dispune de aparatura de recunoaștere prin radiolocație NRZ-20, (în sistemul ”Kremnîi-2”). Compunerea de bază a complexului:

  • mașina nr. 1 - cabina cu aparatura emisie-recepție, pivotantă, pe un afet de tun de 100 mm;
  • mașina nr. 2 - cu aparatura de comandă-control și de indicare dispusă pe șasiul autocamionului ZIL-157;
  • mașina nr. 3 și 4 (remorcă) - cu câte un generator electric (agregat diesel) de tip AD-50 (50 kw), de bază și de rezervă;
  • mașina nr. 5 (remorcă) - cu un convertizor de frecvență tip VPL-30 de 400 Hz și tensiune variabilă între 150 și 200 volți, remorcă în care se transportă reflectoarele celor două antene;
  • mașina nr. 6 - autotractor pe șenile de tip ATS-59R, în marș tractează cabina emisie-recepție, pe el se transportă lăzile cu ghidurile de undă ale antenei; la desfășurarea radarului se montează o macara cu forța de ridicare de 800 kgf pentru instalarea reflectoarelor antenelor;
  • mașina nr. 7 (remorcă pe un ax) - cu un grup electrogen de tip AD-10 (10 kw) pentru alimentarea aparaturii de recepție a liniei de radiotranslație și a doi indicatori portativi;
  • mașina nr. 8 (remorcă) - cu aparatura de protecție împotriva bruiajului pasiv și piese de schimb și accesorii;
  • completul 1RL51М1 cu aparatura de recepție a liniei de radiotranslație RL-30 ”Faza” (un dulap), două antene catarg, 4 indicatori de observare circulară portativi dispuși în dulapuri.

Date tehnico-tactice[modificare | modificare sursă]

  • a fost introdus în exploatare în anul 1971;
  • instalația de emisie: 5 canale (3 pe antena inferioară) în banda E și banda F;
  • frecvența de repetiție a impulsurilor 375 și 750 Hz;
  • durata impulsului de sondaj 1,7 și 2,9 microsecunde;
  • puterea în impuls a unui canal 700 Kw;
  • puterea medie a unui canal 700 W;
  • lățimea diagramei de directivitate în plan orizontal 2 grade;
  • distanța maximă de descoperire 350 km;
  • înălțimea maximă de descoperire 25.000 m;
  • precizia de determinare a coordonatelor: în distanță 500 m; în azimut 30 de minute;
  • capacitatea de separare: în distanță 500 m; în azimut 1 grad;
  • viteza de rotire a antenei 3 și 6 ture pe minut;
  • puterea consumată 38 kw.
  • durata de desfășurare (strângere) a radarului: 8 ore;
  • condiții climaterice de lucru: viteza vântului până la 25 m/sec.; înălțimea deasupra nivelului mării max. 1.000 m; temperatura mediului înconjurător de la -40 grade la +50 grade Celsius.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]