Ioan Sion

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Generalul de divizie Ioan Sion.

Ioan Alecu Sion (n. 28 septembrie 1890, Pitești - d. 24 noiembrie 1942) a fost un general român. A murit pe front la Cotul Donului, fiind înaintat post-mortem la gradul de general de divizie.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ioan Alecu Sion s-a născut la data de 28 septembrie 1890, în municipiul Pitești. A urmat studii la Liceul Militar din Iași și apoi la Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină din București. A comandat Divizia 15 Infanterie în al Doilea Război Mondial.

A fost singurul comandant de divizie român ucis pe câmpul de luptă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, murind la data de 24 noiembrie 1942. Pentru faptele sale a fost înaintat în grad post-mortem și a primit cea mai înaltă decorație românească pentru ofițeri, Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a.

A murit pe front la Cotul Donului, fiind înaintat post-mortem la gradul de general de divizie. A comandat Divizia 15 Infanterie în al Doilea Război Mondial. Pentru faptele sale a fost înaintat în grad post-mortem și a primit cea mai înaltă decorație românească pentru ofițeri, Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a.

În mijlocul trupelor, generalul Sion își îmbărbăta soldații, trecând de nenumărate ori la numai câțiva zeci de metri în fața tancurilor dușmane, prin focul mitralierelor. Locotenent-colonelul Krüger, martor al evenimentelor avea să noteze: «Trupele române au luptat vitejește». Situația deosebit de critică în care s-au găsit trupele române a culminat la orele 10 când, în forță, sovieticii au atacat satul. Muniția le era pe terminate; câteva grenade și ultimele cartușe au fost împărțite de însuși generalul Sion. În panica ce se accentua din ce în ce mai mult, militarii au început să părăsească poziția. Generalul Sion a încercat să le vorbească, să-i încurajeze. Totul era însă în zadar, ostașii retrăgându-se sub focul tancurilor inamice și al mitralierelor care loveau în plin. Tot câmpul luptei era acoperit de morți și răniți. La orele 13, în timp ce generalul Sion încerca, împreună cu câțiva subordonați să ajungă în dispozitivul diviziei germane, a fost somat să se predea. Unul dintre ofițeri, maiorul Busuioceanu a strigat: «Domnule general, rușii sunt aici, fugiți». Era însă prea târziu. Generalul a fost răpus de gloanțele dușmane. «Astfel – consemna jurnalul de operații al marii unități – cade la datorie generalul Sion, care numai cu cei trei ofițeri din statul major și păzit de șoferul credincios, rămâne ultimul pe poziție ca cel mai brav între bravi, soldat al țării (...)»”.

Decorații[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • A. Duțu, F. Dobre, L. Loghin - Armata Română în al doilea război mondial (1941-1945) - Dicționar Enciclopedic (Editura Enciclopedică, București, 1999)
  • C. Ucrain, D. Dobre - Tanchiștii (OID CM, 1994)

Legături externe[modificare | modificare sursă]