Epilimnion
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În limnologie, prin epilimnion se înţelege un strat de apă de la suprafaţa lacurilor, cu temperatura foarte variabilă de la un sezon la altul, bine luminat şi, spre deosebire de hipolimnion, bogat în oxigen. Între cele două straturi se afşă un strat intermediar, denumit metalimnion.
În cursul zilei, prin absorbţia razelor soarelui, în epilimnion se produce o încălzire pe straturi de temperatură. În cazul că bate vântul, nu se mai produce încălzirea pe strturi, ci o încălzire omogenă. Spre seară, prin reducerea radiaţiei solare, şi noaptea, datorită răcirii atmosferei, în epilimnion apar curenţi de convecţie, care omogenizează întregul epilimnion, uneori antrnând şi straturile superioare ale metalimnionului.
Primăvara, puterea razelor soarelui de a forma straturi creşte, astfel că la miezul zilei depăşeşte puterea de omogenizare a straturilor de către vânt. În aceată fază, epilimnionul scade ca grosime, în timp ce metalimnionul creşte în grosime.
Toamna, bilanţul termic devine negativ, Răcirea sprijină procesele de omogenizare. Epilimnionul se răceşte, şi în consecinţă creşte ca grosime. Dim ce în ce mai multă apă e preluată din metalimnion şi amestecată cu straturile superioare. Efectul final constă în circulaţia de toamnă a apei.
Formarea straturilor se datorează anomaliei de densitate a apei.
