Discuție:Ziua Eroilor

--145.64.254.243 (discuție) 9 aprilie 2021 10:10 (EEST)

Deși, în teorie nu are prea mult de-a face cu Ziua Eroilor, pentru a respecta formatul inițial (format care, eu cred, a fost bazat pe o confuzie și nu pe afinitatea conceptuală), voi explica pe scurt situațiile acestei zile și a asociațiilor comemorative.

Bătălia de la Leipzig (1813) se spune că a fost prima bătălie în care s-au luptat națiuni (popoare) iar nu mercenari. Nu vreau să aprofundez avantajele canalizării eforturilor unei întregi națiuni, pe gratis, pentru a împlini „viziunea“ sau ambițiile unui singur om, versus avantajele mercenarilor (poate mai profesioniști dar însă sigur mai puțin motivați dar mai scumpi și câteodată și mai nesiguri), însă folosirea poporului drept armă a necesitat și unele modificări de atitudine.

Aceasta s-a reflectat în primul război european post-Napoleonian, Războiul Crimeii. În esență, Războiul Crimeii a introdus poate mai multe schimbări în război decât toate celelalte ce i-au precedat. Important pentru subiectul de azi ar fi doar monumentele comemorative.

Astfel, în wiki franceză și nu numai (întrebați google după fraza următoare) se găsește următoarea afirmație eronată: „Le traité de Paris de 1856, qui met fin à cette guerre, prévoit la préservation des cimetières en Crimée.“ Nici Tratatul (1856) și nici Convenția (1858) nu au pomenit vreun cuvânt despre așa ceva, dovadă ca și francezii își au „românii lor“, mult mai rapizi de condeiu decât de minte. Textul ambelor documente este liber disponibil, pentru curioși.

Dacă englezii își aveau cimitirele lor militare în peninsulă pe un teren primit cadou de la nu’ș ce sultan prin 1500 și ceva, francezii nu aveau terenul necesar. Prin urmare a fost încheiat un acord între Franța și Rusia privind crearea și apoi întreținerea cimitirelor de război, Țarul, învins, oferind astfel un gest de bunăvoință Franței. Chestia a început abia prin 1863 și s-a terminat în 1865, însă efortul a fost pe măsură, cimitirul de la Sevastopol fiind o operă de artă de inspirație antică greco-romană (păcat că a fost avariat grav în cursul timpului).

Oficial, primul tratat în care o națiune se obliga să aibă grijă nu numai de eroii săi ci și de cei ai inamicului a fost cel de la Frankfurt, ce a pus capăt Războiului franco-prusac. Art. 16 spunea (am ales versiunea franceză pentru a fi mai accesibil): „Les deux gouvernements français et allemand s’engagent réciproquement à faire respecter et entretenir les tombeaux des soldats ensevelis sur leurs territoires respectifs“. Nemții au fost mai rapizi, în anul următor (2 feb. 1872) emițând prima lege în acest sens (bye bye „România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români“; de altfel motivele pentru care Franța, Birmania, Japonia sau Chile ar trebui să se îngrijească prin reciprocitate de soldații români rămân oculte; formularea este foarte nefericită, dar chiar și corectată în sens conceptual (eroii străini și pe cei naționali), tot este greșită), urmată la un an de Franța (4 apr 1873).

În afara Europei, trebuie menționat că arhicunoscutul cimitir militar (nordist) de la Arlington a fost construit în 1864 pe terenul generalului sudist (pe atunci o altă țară, aflată în război cu prima) Lee.

Următoarea ocazie, și astfel ne apropiem de subiect, a fost Marele Război. Văzând că speranțele legate de terminarea acestuia „până la Crăciun“ au rămas deșarte, și observând demoralizarea deopotrivă a armatei cât și a poporului, francezii au instituit la data de 29 dec 1915 conceptul de „mort pour la France“, prototipul tuturor conceptelor moderne, domestice și străine, de „erou național“. Această lege a fost imboldul pentru ca în Anglia să apară, doi ani mai târziu, Commonwealth War Graves Commission. Chiar dacă în Franța statul era cel care se ocupa de „eroi“ iar în Anglia o societate privată (sub conducerea prințului de Wales, desigur), ambele se ocupau în mod EXCLUSIV de eroii lor. Ca urmare a Tratatului de la Versailles, la data de 16 dec. 1919 a fost fondată și asociația privată germană, Volksbund Deutsche Kriegsgräberfürsorge eV. Și această asociație se va ocupa tot numai de eroii lor. Ca o paranteză, vedem că nici aici România nu a fost prima, soc. Cultul mormintelor fiind înființată abia în 19 dec.1919, la 3 zile după nemți.

În vestul Parisului au fost semnate cele 5 tratate de pace cu cei 5 „looseri“ iar acestea cuprindeau două articole, copy/paste din Tratatul de la Frankfurt („Les Gouvernements alliés et associés et le Gouvernement allemand feront respecter et entretenir les sépultures des soldats et marins inhumés sur leurs territoires respectifs.“):

• Versailles - 28 iun. 1919 (Germania), art. 225, 226.
• Saint-Germain-en-Laye - 10 sept. 1919 (Austria), art. 171, 172
• Neuilly-sur-Seine - 27 nov. 1919 (Bulgaria), art. 116, 117
• Trianon - 4 iun. 1920 (Ungaria), art. 155, 156
• Sèvres - 10 aug. 1920 (Turcia), art. 218-225 (Turcia, fiind islamică, a trebuit să accepte și alte condiții)

Nici aici România nu a fost „prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români“. Și nici Tratatul de la Versailles nu a fost singurul ce a determinat acest lucru (noi am avut de-a face, militar, cu toți învinșii).

În ceea ce privește eroii „lor“, francezi au emis mai multe legi, dintre care voi enumera decretul 13902 din 24.3.1919 (regimul cimitirelor britanice în Franța), legea din 1.10.1919 (comunele ridică monumente pt eroi), legea 15135 din 25.10.1919, legea din 25.9.1920 (regimul cimitirelor militare) etc. (din care s-au copiat practic legile noastre, după cum voi indica mai jos).

Să revenim acum pe pământul strămoșesc. Primul decret emis în sensul celor de mai sus a fost 715 (MO 260 din 17.2.1919) care expropria terenurile unde se găseau osemintele soldaților (copie simplificată după legea franceză din 4.4.1873, a se compara: art. 1: „Les terrains dépendant des cimetières communaux qui servent actuellement à l’inhumation des soldats français ou allemands morts pendant la dernière guerre, et les terrains qui seraient ultèrieurement requis dans le même but seront, sur la demande du préfet, cédés à l’Etat au prix du tarif en vigueur pour les concessions perpétuelles.“ vs art. 1: „Art. I. Odată cu expropierea terenului de cultură se vor expropià și cedà pe veci ministerului de răsboi toate terenurile unde se găsesc îngropați, izolați sau în grupe de morminte ostașii noștri morți în răsboiul pentru întregirea neamului“), decret emis la sugestia gen. Văitoianu, ministrul de război. A se reține că Tratatul de la Versailles nu fusese încă pus la punct.

A urmat apoi Decretul 4106 (MO 123, 19.12.1919) care înființa „societatea «Mormintele eroilor căzuți în răsboi» ... având de scop îngrijirea mormintelor eroilor căzuți în răsboi“ a cărei regulament a fost publicat în același MO. Se observă din Art. 3 al Regulamentului („Art. 3. Scopul societăței este: a) De a descoperì locul unde există mormintele celor căzuți pentru patrie; b) De a aduce acestor morminte înbunătățirile necesare ca: ziduri împrejmuitoare, cruci, pietre funerare, monumente, mausoleuri, împodobiri cu plantațiuni de arbori vii ca: garduri, cruci, troițe, capele, etc.; c) De a îngriji ca ziua comemorărei eroilor să fie serbată cu mare fast religios, școlar, național și militar.) că și această societate se va ocupa EXCLUSIV doar de eroii naționali, însă avem prima mențiune a unei „zile a eroilor“, zi ce va fi definită ulterior. Prin „fițuicile“ de pe internet cu tentă creștin-națională se mai scrie despre ințiativa ÎPS Cristea (uneori „comună“ cu a ministrului de război), însă acest lucru nu este menționat nici în memoriul de fundamentare nici în jurnalul consiliului de miniștri. Este probabil o șmecherie recentă pentru a readuce BOR pe calapodul „național“; vezi și decretul 1913/1920, mai jos.

Ajungem astfel la „mult abuzatul“ decret 1693. Acesta a fost dat la data de 26 martie 1920, și publicat la data de 29 martie (MO 20). Este o extindere a decretului inițial, 715, prin aceea că este mult mai explicit privind exproprierile, baza legală și bugetul alocat. Există o singură referire la societatea antemenționată (un membru în componența comisiei de expropriere) și nici o mențiune privind Ziua Eroilor. Deci nu tu 4 mai, nu tu 20 aprilie, nu tu 20 august sau mai știu eu ce date fanteziste ce au populat mințile copypastiștilor de ocazie.

Urmează, în sfârșit, instaurarea Zilei Eroilor. Ea se va face prin decretul 1913 dat la data de 26 aprilie 1920 și publicat la data de 4 mai 1920 (MO 24). Explicațiile sunt în textul principal. Însă un lucru mai trebuie spus aici... dar mai bine să citim din memoriul de fundamentare: „Considerand că, pe aceste vremuri, pe lângă opera de recunoștință națională ce datorăm eroilor noștri este și o operă de educație pentru generațiile prezente și viitoare, comitetul central al societăței „Mormintele eroilor căzuți în răsboi», sub președinția Î.P.S.S. Mitropolitul Primat (o mică explicație aici: abia din 1925 BOR a fost ridicată la rangul de Patriarhie; prin art. 16 din Statut, ÎPSS Miron Cristea era membru al CC) a admis ca cinstirea acestor eroi ai neamului să se facă într’o zi fixă, în fiecare an, prin procesiuni, pelerinaje și serbări culturale în toată țara, cu caracter național și patriotic.“ Deci nicidecum ÎPS a insistat pentru, și nici nu a propus ziua aceea anume, ci doar „a admis“. A fost o târguială. Miza: hai c-o știți: Catedrala neamului. (După Marea Unire din 1918, demersul pentru înălțarea unei catedrale în București a fost reluat de mitropolitul primat Miron Cristea. La rugămintea sa, regele Ferdinand a adresat Sfântului Sinod, la 10 mai 1920, un hrisov regal prin care se face cunoscută hotărârea de a ridica în București o biserică monumentală în amintirea victoriei armatelor române în războiul de întregire. - de pe website catedralei; „Noi și poporul român am avut fericirea a conduce țara la înfăptuirea visului de aur al strămoșilor: Unirea Românilor într-un singur Stat național. Deci sfânta biserică, care dorim a se înălța întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de țelul măreț ce l-am atins, și opera tuturor românilor, ca un simbol al unității de neamuri și de credință.”)

Prin Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți, dată la data de 24 august 1920 și promulgată prin decretul 3530 din 2 sept 1920 (MO 119) se prevedea ca în Capitală să fie construit un edificiu comemorativ de război, în ambientul căruia să se constituie un cenotaf pentru toți cei cu nume și fără nume căzuți în război pentru unitatea națională. Pe acest mormânt național simbolic ar fi urmat să stea „Cartea de aur” a jertfei naționale, cu numele celor morți pentru patrie. Un fel de copie a legii franceze 15135 din 25.10.1919 (spre comparație: „ART. 1er. Les noms des combattants des armées de terre et de mer ayant servi sous les plis du drapeau français et morts pour la France, au cours de la guerre 1914-1918, seront inscrits sur des registres déposés au Panthéon. 2. Sur ces registres figureront, en outre, les noms des non-combattants qui auront succombé à la suite d’actes de violence commis par l’ennemi, soit dans l’exercice de fonctions publiques, soit dans l’accomplissement de leur devoir de citoyen. 3. L’État remettra à chaque commune un livre d’or sur lequel seront inscrits les noms des combattants des armées de terre et de mer morts pour la France, nés ou résidant dans la commune. Ce livre d’or sera déposé dans une des salles de la mairie et tenu à la disposition des habitants de la commune. Pour les Français nés ou résidant à l’étranger, le livre d’or sera déposé au consulat dont la juridiction s’étend sur la commune où est né, ou a résidé le combattant mort pour la patrie.“) Legea reconfirma Ziua Eroilor, vezi Art. 2: „Comemorarea eroilor căzuți în răsboi se va face în fiecare an, în ziua Înălțării Domnului. Această zi, decretată ca sărbătoare națională, va fi serbată în toate comunele țării printr’un parastas, prin procesiuni și serbări cu caracter național, după un program stabilit de Societate, la care vor luà parte toate instituțiunile din Stat și particulari.“

17 mai 1923. În prezența familiei regale, a membrilor Guvernului, a corpurilor legiuitoare, în Parcul Carol din București, are loc ceremonia reînhumării Ostașului Necunoscut. Apropo, mai țineți minte unde dorea CEO al BOR, Daniel să-și clădească Catedrala? Și, ca un corolar, ce anume dorea el să distrugă? Nici comuniștii n-au îndrăznit sacrilegiul... 2 iunie 1927. Prin Legea asupra regimului juridic al mormintelor de război, Societatea „Mormintele eroilor căzuți în război“ își schimbă numele în „Societatea Cultul Eroilor“.

1940, 1948, 1949, 1977.....

Restul nu mai contează. Trebuie doar ca informația privind pomenirea eroilor neamului în biserici să fie referențiată cu un document emanat din cancelaria BOR, preferabil din 1920 (data presupusă a sinodului din 1920, variabilă și ea, fie 4 mai fie 25 mai) și apoi din 1999 (cam târziu, băieți, cam tâziu!), nu cu un document privind „paștele cailor“ (și care nici nu mai există pe net). Sinodul din mai 1920 a avut de fapt ca temă unificarea BOR (cu cea din teritoriile reunite cu Țara, precum și spinoasa problemă a uniaților - ce noroc pe ei ca Averescu tocmai desființase Consiliul Dirigent, format aproape exclusiv din uniați)

PS: Iată însă că gura păcătoșilor adevăr grăiește: parohiile susțin că SF. Sinod prin hotărârea sa din 25 mai a pus în aplicare decretul regal (majoritatea se referă tot la 1693, nu la 1913). ÎPSS Daniel, meșter trezorier, a păcătuit, pentru că și el susține prostia cu 1693 (vezi mesajul din 2017). Dacă tot atât de bine cunosc și Biblia, ne-am lămurit... Cu alte cuvinte, BOR nici nu a propus nici nu a co-propus, ci doar a fost consultată și a acceptat. De unde tot scot „credincioșii” datele ălea rămâne, pentru mine, un mare mister... dar și o mare mistificare - ce nevoie mai avem de Rössler, Roller, Deletant pentru a ne mistifica istoria, că putem s-o facem și singuri! Suntem băieți mari, acuma, nene!

Link-uri utile: http://patriarhia.ro/naltarea-domnului--ziua-eroilor-sarbatoare-nationala-a-poporului-roman-8895.html https://www.facebook.com/permalink.php?id=314582019126819&story_fbid=651693205415697 http://arhiepiscopiaramnicului.ro/cultural/biruinta-prin-jertfa-pentru-libertatea-si-binele-poporului-roman https://protoieriacalarasi.ro/articole/453-praznicul-inaltarii-domnului-si-ziua-eroilor-sarbatorite-la-parohia-sfanta-mare-mucenita-anastasia.html https://poienita.mmb.ro/scrisoarea-regelui-ferdinand-adresata-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-10-mai-1920