Constituția Regatului Unit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Regatul Unit nu are o constituție scrisă propriu-zisă. Constituția este formată din mai multe categorii de norme juridice cuprinse în: dreptul statutar (Statute law), dreptul jurisprudențial (Common law) și obiceiul constituțional (conventional rules).

Sursele constituției[modificare | modificare sursă]

Dreptul statutar cuprinde, în primul rand, anumite mari carte, petiții și statute:

  • Magna Charta Libertatum (1215)
  • The Petition of Rights (1628)
  • Habeas Corpus (1679)
  • Bill of Right (1689)
  • Act of Settlement (1701)
  • Parliament Act (1911, 1949)
  • The Statute of Westmister (1931)[1]

Caracterul distinctiv al majorității acestor carte și statute îl reprezintă faptul că au fost produse ale crizelor constituționale și că au în conținutul lor termenii de aplanare a acestor crize. În Regatul Unit, în momentul când o astfel de problemă a fost definitiv aplanată, fie prin victoria unei anumite părți, fie print-un compromis definitiv, britanicii consideră acea înțelegere ca pe o parte a constituției lor. Înțelegerea ia forma unei legi și arată ca orice lege prin Parlament.

Dreptul jurisprudențial. Unele dintre cele mai importante principii ale constituției britanice sunt principii de drept comun, adică nu au fost stabilite prin nici o lege trecută prin Parlament sau hotarâte de rege, ci sunt stabilite la tribunal prin folosirea deciziilor din cazurile individuale ca precedent pentru cazuri ulterioare.

Obiceiul constituțional reprezintă “totalitatea normelor și obiceiurilor după care trebuie să se conducă acei care dirijează munca aparatului administrativ.”[2] Una dintre convențiile acceptate este ca atunci când demisionează guvernul, monarhul va cere șefului opoziției să formeze un nou guvern. O altă convenție este că o lege care afectează succesiunea la tron are nevoie și de acordul parlamentelor din statele membre Commonwealth, nu numai de acordul celui din regatul Unit.

Supremația Parlamentului[modificare | modificare sursă]

Parlamentul, corpul legislativ al Marii Britanii, este format din Camera Comunelor, Camera Lorzilor și regină în rolul său constituțional. Camera Comunelor are atribuțiile cele mai importante: adoptă legi, deține competențele financiare, are competența de a controla guvernul și de a pune în discuție responsabilitatea sa. Limitarea puterii Camerei Lorzilor se bazează pe principiul că aceasta este o cameră de revizuire care trebuie să completeze Camera Comunelor, nu să rivalizeze cu ea. Odată trecute prin cele două camere, proiectele de lege au nevoie de acordul regal pentru a deveni legi.

Modificarea constituției[modificare | modificare sursă]

Parlamentul poate aduce amendamente constituției printr-o simplă majoritate în ambele camere, urmată de acordul regal. Convențiile pot fi schimbate, deoarece nu au statut legal. Dar ele tind să fie tolerate pentru ca permit sistemului să funcționeze.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Documente constituționale ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. București: All Beck, 2003
  2. ^ WADE, E.C.S.; PHILLIPS, G. Godfrey. Constitutional Law. London: Longmans, Green & Co., 1947

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Documente constituționale ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. București: Editura All Beck, 2003

HARVEY, J.; BATHER, L. The British Constitution. 4th ed. London: Macmillan Education, 1978

JENNINGS, Ivor. The British Constitution. 5th ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1971

TURPIN, Colin. British Government and the Constitution: text, cases and materials. London: Weidenfeld and Nicolson, 1985

WADE, E.C.S.; PHILLIPS, G. Godfrey. Constitutional Law. London: Longmans & Co., 1947


Legături externe[modificare | modificare sursă]