Cel mai îndepărtat țărm

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cel mai îndepărtat țărm
Informații generale
Autor Ursula K. Le Guin
Gen fantasy
Serie Terramare
Ediția originală
Titlu original The Farthest Shore
Editură Editura Alexandria
Ilustrator(i) Dragomir Drăgan
Limbă originală engleză
Țară de prima lansare S.U.A. (1972)
Data publicării 2010
Număr de pagini 252
ISBN 978-973-88257-5-8
Ediția tradusă
Traducător(i) Raluca Pușcău, Diana Groza
Cronologie
Mormintele din Atuan
Tehanu
Tehanu {{{text}}}

Cel mai îndepărtat țărm (1972) (titlu original The Farthest Shore) este a treia carte a seriei Terramare scrisă de Ursula K. Le Guin. Ea continuă aventurile din Mormintele din Atuan, care, la rândul său, este o urmare a celor din Un vrăjitor din Terramare. Romanele seriei Terramare au stat la baza filmului animat al studiourilor Ghibli Tales from Earthsea. Cartea a câștigat Premiul Național de Carte pentru "Cea mai bună carte de copii" în 1973.

Intriga[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

O boală ciudată și inexplicabilă se răspândește prin Terramare. Magia își pierde puterea; cântecele sunt uitate; oamenii și animalele se îmbolnăvesc și înnebunesc. Însoțit de Arren, tânărul Prinț din Enlad, Arhimagul Ged părăsește insula Roke pentru a descoperi cauza acestor fenomene. După o călătorie fragmentată de numeroși pași greșiți, ajung la capătul lumii și trec dincolo de el, pe insula morților. Acolo, ei îl înfruntă și îl înving pe magicianul Cob, care a deschis o poartă între lumi și vrea să păcălească moartea, pentru a trăi veșnic. Ged își sacrifică puterile magice, închizând această poartă.

Odată reveniți în lumea celor vii, Arren își dă seama că a îndeplinit profeția făcută cu multe secole înainte de către ultimul rege din Terramare: "Cel care va traversa viu tărâmul morții și va reveni la țărmul îndepărtat al zilei, îmi va moșteni tronul." În timpul scurs, regatul s-a fărâmițat în mici principate și domenii, care trăiesc într-o pace relativă. Acum, ele pot fi reunite.

Le Guin prezintă două finaluri. În unul dintre ele, după încoronarea lui Arren, Ged pornește pe ocean și nu se mai aude de el niciodată. În celălalt, Ged se întoarce în pădurile insulei sale de baștină, Gont. În 1990, la șaptesprezece ani după publicarea Celui mai îndepărtat țărm, când a reluat povestea în cartea Tehanu, Le Guin a optat pentru al doilea final.

Personaje importante[modificare | modificare sursă]

Cob 
vrăjitor care deschide poarta între lumea celor vii și lumea morților.
Ged 
Arhimag din Roke, supranumit Șoimanul.
Kalessin 
cel mai vârstnic dragon.
Lebannen 
tânăr prinț din Enlads, numit și Arren.
Orm Embar 
dragon puternic din vest, descendent al lui Orm.

Teme[modificare | modificare sursă]

La fel ca precedentele cărți ale trilogiei, aceasta este un bildungsroman. Povestea este istorisită în principal din perspectiva lui Arren, care se transformă din băiatul care îi idolatrizează pe maeștrii din Roke, într-un om care discută plin de încredere cu dragonii în Selidor.

Și Ged s-a maturizat. Nu mai este băiatul impulsiv care a deschis o poartă între lumi în Un vrăjitor din Terramare, sau tânărul temerar care a intrat singur în Mormintele din Atuan. Deși misiunea pe care o are în față este la fel de grea și de periculoasă ca anterioarele, acțiunile sale sunt ghidate acum de nevoie.

Într-un fel, Cob este alter ego-ul lui Ged - un Ged care nu a renunțat la calea periculoasă a chemării morților, pe care a pășit în tinerețe, ci a mers pe ea până la capăt. Cu toate acestea, confruntarea finală dintre Ged și Cob, în care primul închide poarta dintre lumea morților și a celor vii este similară aceleia cu Umbra din prima carte, Umbră care era alter ego-ul lui Ged într-un mod mult mai explicit.

Închiderea porții răului, cu costul pierderii complete a puterilor magice (și aproape cu costul vieții), poate fi considerată și îndeplinirea dorinței de a "anula răul" pe care tânărul Ged i-a destăinuit-o Arhimagului de atunci, Gensher (și pe care, după cum i-a spus Arhimagul, era incapabil să o îndeplinească pe atunci).

Note[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Bernardo, Susan M.; Murphy, Graham J. (2006). Ursula K. Le Guin: A Critical Companion (ed. 1st). Westport, CT: Greenwood Press. ISBN 0313332258 
  • Cadden, Mike (2005). Ursula K. Le Guin Beyond Genre: Fiction for Children and Adults (ed. 1st). New York, NY: Routledge. ISBN 0415995272 
  • Drout, Michael (2006). Of Sorcerers and Men: Tolkien and the Roots of Modern Fantasy Literature (ed. 1st). China: Barnes & Noble. ISBN 978-0760785232 
  • Mathews, Richard (2002). Fantasy: The Liberation of Imagination (ed. 1st). New York: Routledge. ISBN 978-0415938902 

Legături externe[modificare | modificare sursă]