Bună credință
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Buna credință (în latină Bona fide) este un concept juridic, care a fost fundamentat de juristul roman Marcus Tullius Cicero și este definit în diverse moduri în doctrinele moderne de drept. [1]
Cea mai largă definire are în vedere o convingere intimă a unei persoane că ceea ce face este bine, conform legii. [1]
În Codul Civil românesc, buna-credință reprezintă "credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea". [2]
Pentru a cunoaște dacă o persoană a acționat cu bună credință, trebuie avute în vedere toate acțiunile care se referă la diligența la data încheierii actului juridic, respectiv informarea asupra situației juridice a imobilului. [3]
Note [modificare]
- ^ a b Buna credință
- ^ Codul civil, art. 1898 alin. 1
- ^ Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie privitoare la buna credinta
