Biserica de lemn din Ștei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica de lemn din Ștei, înainte de demolare. Foto: 1923

Biserica de lemn din Ștei a fost ridicată în jurul anului 1775 și a servit parohiei până după primul război mondial. A fost eternizată în literatura română prin versurile scriitorului ardelean Miron Pompiliu, devenind emblematică pentru atașamentul intelectualilor ardeleni față de modestele lor origini.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Locuitorii din Ștei au împărțit cu cei din Seghiște o biserică medievală de zid, ctitorie a voievozilor locali, vreme de mai multe secole. Momentul ridicării bisericii de lemn din Ștei poate fi aproximat după reforma de sistematizare a satelor din 1772, când comunitatea a fost nevoită să se reașeze la o depărtare de vechea biserică. A fost ridicată cel mai probabil în jurul anului 1775. Tradiția locală păstra amintirea aducerii bisericii de lemn în noua vatră a satului Ștei din satul Ghighișeni, unde servise deja de o bună vreme comunității de acolo. În Ghighișeni biserica fusese înlocuită de o altă biserică de lemn, mai încăpătoare, în anul 1743.

Trăsături[modificare | modificare sursă]

Biserica de lemn din Ștei prezintă trăsături caracteristice zonei.

În literatură[modificare | modificare sursă]

Miron Pompiliu, fiu al satului, a dedicat câteva poezii bisericii de lemn din Ștei. Biserica a fost locul în care tatăl său a slujit și în care poetul și-a făcut o parte din educație.

Revedere

„Biserică iubită
Câți ani s'au strecurat!
De când n'am vădzut turnu-ți
Ș'al tău prag n'am călcat.

Acum că mă apropiu,
Și pragul tău ating
Simțiri nepricepute
În peptul meu se string.

Ah, eată cele strane!
Acolo eu cântam
Și la sfârșitul slujbei
Căzania cetiam.

Și eată in prevazul
Incins cu busuioc
Sfânt chipul maicii sfinte
Cu fiu-i la un loc;

La cea icoană sfântă
Țin minte, maică-mea
Spre-adâncă 'nchinăciune,
De mână mă ducea.

Cu vechile podoabe
Păreții stau ș'acum;
Zăresc aceiași prapori
Cu sfinți păliți de fum.”

Același e altarul
In toate-a sale părți
Pe lada cea boită
Același teanc de cărți.”

Familia 1885, 1 septembrie
Miron Pompiliu

Ultimul dor

...

„Bisericuța cea de lemn
Și azi e vie în minte-mi,
Căsuța cu doi plopi la drum
O văd parcă înainte-mi.

...

La cea biserică de lemn,
Când voi muri, mă’ngroape,
Să-ascult prin somnul cel de veci
Cetaniile sfinte
Și-acele cântări ce-mi aduc
De-a mea pruncie aminte,
Să mai ascult ca de demult,
Cum seara toaca bate,
Când duhul păcii maestos
Plutește peste sate.”


Convorbiri literare 1885, 3, 280
Miron Pompiliu

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Studii monografice
  • Lupșa, Ștefan (). Istoria Parohiei Ștei, cu multe documente bihorene și cu 16 ilustrațiuni. Beiuș: Tipografia Diecezană. 
Studii regionale
  • Pavel, Constantin (). Miron Pompiliu 1847-1897 viața și opera lui, pagini din trecutul cultural al Bihării. Beiuș: Doina. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]