Antoine Henri Jomini
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol sau secţiune trebuie îmbunătăţită. Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în aprilie 2007 |
Antoine Henri Jomini (n. 6 martie 1779, Payerne — d. 24 martie 1869, Passy) a fost un general elveţian.
Cuprins |
[modifică] Funcţii deţinute
Comandant de batalion (1800), colonel (1805), general-locotenent (1813), general de armată (1823), secretar al Ministerului de Război al Confederaţiei Helvetice (1799), aghiotant al mareşalului Ney (1805), şef de stat major al "Corpului de armata Ney" (1807-1808, 1813), şef al Serviciului Istoric al armatei franceze (1812), consilier militar şi membru al Marelui Cartier General rus (1812-1813, 1853-1856), preceptor şi consilier militar al Casei Imperiale Ruse (1816, 1837, 1848).
[modifică] Biografie
Înrolat în Garda elveţiană al regelui Ludovic al XVI-lea (1774-1792), Jomini a sprijinit Republica, proclamată în 1792; a părăsit Parisul în 1798 pentru a ocupa funcţii de conducere în Ministerul de Război şi în Statul Major elveţian. Alături de generalul A. Massena a organizat un corp de voluntari elveţieni care a luptat împotriva trupelor ruse şi austriece în 1799. Din nou la Paris (1804), s-a apropiat de mareşalul Ney, pe care l-a însoţit în aproape toate campaniile, până în anul 1813. Preţuit de către Napoleon I, datorită aptitudinilor tactice deosebite, evidenţiate cu mai multe prilejuri, i s-a acordat în semn de recunoştinţă gradul de colonel şi a fost înnobilat cu titlul de baron. Neînţelegerile cu mareşalul L. Berthier, şeful Cartierului Imperial, l-au îndepărtat de Napoleon I şi l-au determinat în cele din urmă să intre în slujba Rusiei (1813). Înainte de a face acest pas l-a secondat pe mareşalul Ney în bătăliile de la Lützen (2 mai 1813) şi Bautzen (20-21 mai 1813).
Ca ofiţer superior al armatei ruse a îndeplinit sarcini de înaltă conducere strategică; l-a consiliat pe împăratul Alexandru I (1801-1825) în campaniile antinapoleoniene din 1813 şi 1814 şi a făcut parte din Comandamentul armatei de operaţii, asediind Varna, cu prilejiul războiului ruso-turc din 1828-1829. Jomini s-a stabilit ulterior la Bruxelles (1829) şi apoi la Passy (1859), dar a răspuns favorabil apelurilor ţarului Nicolae I (1825-1855), contribuind la organizarea Academiei Militare ruse (1830) şi la conducerea acţiunilor de luptă în Războiul Crimeii (1853-1856). Pe de altă parte a sfătuit pe Napoleon III (1852-1870) în Războiul franco-sardo-austriac (1859). Strateg şi tactician deopotrivă, Jomini a influenţat prin ideile sale îndelung elaborate şi ştiinţific fundamentate - gândirea militară europeană din prima jumătate a sec. al XIX-lea, înrâurindul chiar şi pe Napoleon I. Analizând campaniile lui Frederic cel Mare şi războaiele dintre Franţa şi coaliţiile europene adverse (1792-1815), s-a preocupat de descifrarea, sistematizarea şi explicarea regulilor luptei armate. Astfel, desfăşurarea războiului - subordonată "câtorva principii generale", - îi apare ca "o dramă în care atât spiritul şi moralul maselor, cât şi talentele şi caracterul şefilor exercită o influenţă decisivă". În acest sens, "teoriile bune, bazate pe principii adevărate şi justificate de fapte, alături de lecţii ale istoriei constituie [...] adevărata şcoală a comandamentului". Jomini disociază domeniul artei militare în două mari categorii: strategia şi tactica. Introduce în limbajul curent de stat major noţiunea de "teatru de război", subîmpărţit la rândul său, în "teatre de război ofensiv", şi "teatre de război defensiv". Pe de altă parte delimitează "teatrul de război" (întreg teritoriul în care beligranţii îşi dispută decizia militaro-politică), de teatrul de operaţii (spaţiul în care acţionează o armată). Stabileşte, de asemenea, 12 tipuri de dispozitive de luptă, în individualizarea cărora un rol determinant avea să revină conformaţiei terenului, factorului geografic. De activitatea sa laborioasă se leagă şi clarificarea sau definirea altor categorii ale artei militare moderne, ca: zone de operaţii, obiective şi fronturi de operaţii, puncte strategice, baze intermediare de operaţii, linii de operaţii, linii strategice, linii de comunicaţii, fronturile fortificate, etc. În confruntarea dintre două armate, cheia succesului constă, după opinia lui Jomini, în alegerea celor mai bune linii de operaţii (direcţii de manevre), în concentrarea rapidă şi eficientă a forţelor şi mijloacelor de luptă în cele mai vulnerabile puncte ale frontului advers. Entuziasmat de gândirea, observaţiile şi soluţiile propuse de Jomini, Napoleon I recunoştea în 1805 că "acest comandant de batalion [...] mi-a făcut cunoscute lucruri despre care profesorii mei nu mi-au vorbit niciodată".
[modifică] Lucrări
- Histoire critique et militaire des campagnes de la Revolution de 1792 a 1801 (1806)
- Traite des grandes operations militares (1805, 1811, 1818, 1819-1824)
- Principes de la strategie (1818)
- Vie politique et militaire de Napoleon raconte par lui-meme (1827);
- Precis de l'art de la guerre (1834)
[modifică] Referinţe
- Căzănişteanu, C; Zodian, V; Pandea, A; COMANDANŢI MILITARI-DICŢIONAR; Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică; Bucureşti; 1983
