Sari la conținut

Viză (pește)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Viză
Viza (Acipenser nudiventris)
Stare de conservare

Critic  (IUCN 3.1)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Infraîncrengătură: Gnathostomata
Nanoîncrengătură: Pisces
Supraclasă: Osteichthyes
Clasă: Actinopterygii
Subclasă: Chondrostei
Ordin: Acipenseriformes
Familie: Acipenseridae
Gen: Acipenser
Specie: A. nudiventris
Nume binomial
Acipenser nudiventris
Lovetsky, 1828

Viza (Acipenser nudiventris) este un pește dulcicol, bentonic, din familia acipenseride (Acipenseridae), răspândit în râurile ce se varsă în Marea Neagră, Marea Azov, Marea Caspică și Lacul Aral. Este o specie amenințată cu dispariția. În România și Republica Moldova nu s-a mai pescuit de 50 de ani și este considerată ca specie dispărută. În România se întâlnea în Dunăre, de la Baziaș la Galați, excepțional în deltă. Urca și în cursul inferior al afluenților Dunării (Prut, Siret etc.), iar în Nistru până la barajul Dubăsari.

Lungimea obișnuită 40-50 cm, maximă 221 cm. Greutatea obișnuită 8-10 kg; maximă 80 kg. Trăiește până la 32 ani. Are corpul alungit, gros în partea anterioară, comprimat lateral în cea posterioară. Solzi ganoizi există numai în regiunea caudală, în rest corpul este acoperit cu 5 șiruri longitudinale de scuturi osoase: un șir impar dorsal, câte un șir lateral și ventral pe fiecare latură. Capul este complet acoperit de plăci osoase. Botul (rostrul) conic, scurt, rotunjit la vârf, cu 4 mustăți franjurate pe fața inferioară, rotunde în secțiune. Gura inferioară transversală, dreaptă; dinții lipsesc; buzele întregi (nedespicate). Înotătoarea dorsală și anală situate în partea posterioară. Înotătoarea caudală heterocercă, cu doi lobi, unul superior mai mare și altul inferior mai mic. Spatele cenușiu închis bătând în brun roșcat, uneori în vânat; flancurile mai deschise; abdomenul alb.

Hrana constă din larve de efemeroptere și din alte insecte, moluște și crustacee; în Marea Caspică se hrănește mai ales cu pești. Depune icrele pe fundul fluviilor, pe nisip sau pietriș, în aprilie-mai. Numărul icrelor depuse de o femelă este de 200 000 - 1 290 000.

Are valoare economică, fiind pescuit. Are carnea grasă și foarte gustoasă.


  • Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
  • S. Cărăușu. Tratat de ihtiologie. București, 1952.
  • George D. Vasiliu. Peștii apelor noastre. București : Edit. Științifică, 1959.
  • Gr . Antipa. Fauna ichtiologică a României. București, 1909.
  • L. Lustun, I. Rădulescu, V. Voican. Dicționar piscicol. Editura Ceres. București 1978.
  • Th. Bușniță, I. Alexandrescu. Atlasul peștilor din apele R.S. România. București, 1971.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Viză (pește)
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Viză (pește)