Utilizator:Veronica Știr
Veronica Știr,
Traducătoare, poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din decembrie 2012
Născută la 27 noiembrie 1952, în satul Cubleșul Someșan, comuna Panticeu, județul Cluj; Numele de familie la naștere, Pop.
Studii: Școala elementară-opt clase, 1959-1967 în Cubleșul Someșan, medii, între 1967 și 1971 la Liceul «George Coșbuc» (secția umanistă) Cluj-Napoca; universitare, 1971-1975 la Facultatea de filologie, secția franceză-română a Universității «Babeș-Bolyai» din Cluj-Napoca, absolvită 1975.
Locuri de muncă: Profesoară de limba franceză la Liceul Solomon Haliță din Sângeorz-Băi, Liceul Vasile Roaită din Râmnicu-Vâlcea 1975-1979 și Liceul Constantin Roman Vivu din Teaca 1979-1980, județul Bistrița-Năsăud.
Membră a Cenaclului literar George Coșbuc din Bistrița din 1986, a Societății Scriitorilor Bistrițeni și a Societății Conexiuni de pe lângă Centrul Cultural Municipal George Coșbuc Bistrița.
A debutat în 1965 cu poezia Noapte senină, în Scânteia pionierului din București.
Debutul în volum: traducerea «Jean Paul Sartre-Existențialismul este un umanism», Editura George Coșbuc, Bistrița, 1994;
Colaborări la reviste: Minerva, Mesagerul literar și artistic, Litera Nordului, Conexiuni, Mișcarea literară (Bistrița), Atlas-Clujul liber, Renașterea (Cluj-Napoca), Interval (Brașov), Răsunetul cultural Bistrița și altele.
Volume publicate:
Cărți originale:
Clar de caprifoi (poezii) Editura Karuna; Mugur de iarnă (poezii), Editura Karuna Bistrița,
Ninge (poezii), Editura Studis Iași; ningeri (antologie poezii), Editura Studis Iași; Cuantele tăcerii, Editura Studis Iași.
Traduceri:
Sartre, «Existențialismul este un umanism», Editura George Coșbuc, Bistrița, 1994;
«Focul de artificii al poeziei», antologie de poezie japoneză, tradusă din franceză împreună Victor Știr, Editura «Mesagerul» Bistrița, 2005;
Karl Jaspers, Introducere în filosofie, Editura Europress, Bistrița, 2006;
Frunze de arțar (antologie de poezie canadiană), Editura Karuna Bistrița, 2010.
Leonard Cohen-Ciudata muzică străină (poezii), Editura ,,George Coșbuc” și Editura StudIs Iași, 2012
Nicolai Berdiaev-Cinci meditații asupra existenței Editura Studis Iași, 2016.
A mai publicat în presă traduceri de texte filosofice din Cioran, Camus, Françoise Thomm, Evdokimov etc. Traduceri integrale, nepublicate în volum: Mărturisiri și anateme de Emil Cioran.
Prezentă în antologii și dicționare: Prezent în antologii dicționare: Dorel Cosma-Elena M. Cîmpan-,,Scriitori Bistrițeni” în română, engleză, franceză, germană, italiană, greacă și maghiară) Editura ,,George Coșbuc” 2007; Andrei Moldovan-Pretexte. Antologie, dictionar de scriitori din Bistrița-Năsăud, Editura Eikon, 2008; Dumitru Munteanu-"Scriitori romani la frontiera mileniului III - Dictionar critic - volumul I Bistrita-Nasaud", Editura ,,George Coșbuc” Bistrița; Dumitru Munteanu-,,Al nouălea cer” (Antologie a Grupării de scriitori ,,Litera Nordului”, Editura ,,George Coșbuc” Bistrița, 2009; Dorel Cosma-Elena M. Cîmpan-,,Conexiuni” antologie de poezie, Editura ,,Karuna”, Bistrița, 2010; Dorel Cosma-Elena M. Cîmpan-,,Conexiuni” antologie de proză, Editura ,,Karuna”, Bistrița, 2010; Irina Petraș – Scriitori ai Transivaniei. Dicționar critic ilustrat, 2014; Dorel Cosma-Elena M. Cîmpan-,,Un deceniu de Conexiuni” antologie de poezie, Editura Editura Nosa Nostra, Bistrița, 2015;
Premii literare:
Premiul «Măria Ivănescu» al Festivalului Național «George Coșbuc» pentru traducere 1994; Premiul pentru activitatea de traducător al Festivalului-concurs de poezia și proză "Romulus Guga", Târgu-Mureș 2006;
Premiul Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud pentru traducere în 2010 a volumului Frunză de arțar (antologie de poezie canadiană de limbă franceză).
Referințe critice:
-Alex. Ștefănescu-Un vechi stindard de luptă în România Literară, nr? pag. 7, 1994, despre Existențialismul este un umanism;
-Virgil Rațiu-Clar de caprifoi, în Mișcarea Literară, nr. 2 / 2008 (an VII, nr. 26)
- David Dorian în Mișcarea Literară
Viorica Rus-Despre Clar de caprifoi- în Mesagerul literar-artistic Bistrița (pag 3) din 9 IX 2009;
-Virgil Rațiu-Mugur de iarnă, în Mișcarea Literară, nr. 4, 2010 (pag. 116)
-Melania Cuc-”Taina de dincolo de cuvinte” despre Mugur de iarnă în revista „Boema” nr. 8 (30), august 2011, an III.
-Viorel Mureșan-Caiete silvane, Zalău, joi 12 august, 2010;
-Virgil Rațiu-Introducere în filosofie de K. Jaspers în trad V. Știr în Mișcarea Literară 2007, nr. VI
Alexandru Jurcan-”Ce este filosofia” despre Jaspers, în „Verso”, an II, nr. 21-22 (iulie-august), 2007;
-Vasile Găurean-”Veronica Știr-Mugur de iarnă, în Răsunetul de marți, 22 martie 2011;
-Menuț Maximinian-”Antologia mugurilor”, în Răsunetul Bistrița, 2 XI 2010;
-Virgil Rațiu Mugur de iarnă, în Mesagerul de Bistrița-Năsăud, 23 X 2010;
-Deac Susana-Mugur de iarnă, în Răsunetul Bistrița din 29 XII 2010;
Fragmente din cronici:
Traducerea se remarcă prin competență filosofică și stilistică. Exemplele din domeniul literaturii folosite frecvent și cu dezinvoltură de filosoful-literat nu pierd nimic în urma transferului din franceză în română.
Alex. Ștefănescu, România literară, 1994
Traducerea Veronicăi Știr este elaborată, limpede, evitând orice echivoc. Substantivele sunt articulate când trebuie, paragrafele se ordonează cu dezinvoltură... (Alexandru Jurcan, Verso, 2007)
Atracția poetei pentru spațiul pastoral este frecventă și conturată de tendințe conservatoare, de evocare, invocare și reașezare pentru posteritate...a unei unități de măsură mai vechi și evident mai pură. (Virgil Rațiu, Mesagerul de Bistrița-Năsăud)
O poezie deloc cuminte domină versurile Veronicăi Știr („Ninge”, o carte cu coperte negre, Editura StudIS, Iași, 2013). Mai întâi o necumințenie venită din țesăturile colorate ale lumii sătești, dar care nu vrea să expună nimic spectaculos. Într-o astfel de lume, este căutat firescul, dar firescul este deranjat doar de „intervenția” firescului. La un moment dat, la mai multe momente date, firescul răbufnește, se revoltă împotriva firii, și aparent la orizonturi își face loc demoniacul. Un demon al amurgului. Dacă luăm în seamă că amurgul în lumea spirituală înseamnă mai mult decât impresia unui apus, atunci poezia este ca și gata făcută. Are actori, are lumină și umbră, are negare și țipăt, are tăcere și invocare. Tot nefirescul poate deveni firesc.
Virgil Rațiu în Mesagerul de Bistrița-Năsăud 24/04/2014
În poezie se remarcă prin delicatețe, sentimentalism și metaforiyare a versului scurt, practicând genul de poezie al altor sentimentali excesivi, poeții japonezi. Atât cărțile selectate pentru transpunerea în limba română, cât și traducerile sunt de excepție: texte clare, ușor citibile, mesajele autorilor fiind perfect perceptibile de către cititori.
Dumitru Munteanu în Scriitori romani la frontiera mileniului III - Dictionar critic - volumul I Bistrita-Năsăud, Editura George Coșbuc Bistrița, 2009.
Poetă care a atins maturitatea creației, Veronica Știr scrie o metaforă filigranată folosind din abundență detaliile unei lumi deslușită de dincolo de ceață. Vraja poemului vine dintr-un spațiu care amintește de filosofia inimitabilă a firului de iarbă. Copilăria, un timp trecut prin filtrul intelectului, dar care nu își pierde nimic din savoarea perenității și universalității, copilăria pare a sta la baza sintagmelor cărții Mugur de iarnă.
Melania Cuc-“Taina de dincolo de cuvinte” în Revista Boema nr. 8 /august / 2010, Galați.
Avem o poezie în spiritul vremii pe care o parcurgem: modernă, criptică îndestul, invitând pe cititorul elevat la un proces de gândire, de creativitate imagistică de stă în putință.
Vasile Găurean-Răsunetul din Bistrița, 22.03.2013.
Dintre poetele antologiei Pretexte, Veronica Știr culege elogii în primul rând în calitatea ei de traducătoare. Și e vorba de poezie japoneză, ori de filosofi precum Karl Jaspers sau Jean Paul Sartre. Când spunem acestea, ne gândim la temeinicia culturală a celei care scrie versuri, nu simple fulgurații de vorbe. La nivelul câte unui topos funcționează bine memoria culturală a miturilor, de la Oedip la Ulysse, în vreme ce în alte texte ne întampină pete de expresionism de esență rurală: Ghiozdane burdușite / Cu nuci și gutui / Luminând alfabetul // Case ardelene / Așternute cu frunze de plop amare / Care cu bivoli trec oftând / Sub povara inmiresmată. ( Toamna ardeleană, p.245). Principalul atribut al liricii scrise de Veronica Știr e caligrafia. Extracția picturală a acestei poezii e concentrată în poeme scurte, atinse de un ușor dezechilibru lexical, bătând înspre viziune, ca în poemul In sepia. Inclinația spre acea lume numită a boabei și a fărâmei, precum și formularea sprințar-ludică vin dinspre Arghezi, dar picătura de trăire pusă în vers e a copilului etern: Țurțure, țurțure, / Cine ți-a pus numele / Și te-a atârnat, în glumă / De o streșină de lună? // Picură-ne printre gene / Lacrima de cosânzene / Când se torc la gura sobei / Pagini din povestea vorbei // De te-ai sparge în scântei / Ar suna din clopoței ( Turture, p.246). Alteori, scurgerea timpului e percepută dureros ca la simboliști, căci, în Calendar, poeta e vizitată, fie și doar în treacăt, de angoasă.”
Viorel Mureșan- Pretexte IV în revista Caiete Silvane, joi, 12 aug 2010.
. ,,Metaforică și metaforizantă a realității cenușii, poezia Veronicăi Știr este expresia matură a posibilităților scriitoarei, e drept, negrăbită cu “focuri de artificii”, dar cu aparițíi semnificative de fiecare dată.”
Viorica Rus-“Ninge” ninge cenușiu în Mesagerul de B-N din 22.12.2013.
Veronica Știr vine cu gândul poetului sensibil să întregească atmosfera: „închide-mă în căușul palmei/ tale de zăpadă/ numai destroieni potecile/ pune-mi și câteva alune/ fiecare sâmbure/ un basm”. Versul post modern este amplifica de imagini care surprind prin echilibrul forței poetice: „merii rotați/ încărcați de nea/ poalele fetelor/ în joc/ gleznele, gleznele”.
Menuț Maximinian - Ritmuri de nea în Mișcarea literară nr.1/ 2014|
,,Lirica sa este dominată de nostalgii și candori, în pofida trendului literar excedat de mizerabilism, de experimentul zgomotos ce eșuează adeseori în platitudine, sau în poezia formelor osificate, ce nu mai comunică mare lucru. Poeta, dar și excelenta traducătoare a lui Sartre, Berdiaev, a poeziei de expresie franceză, mizează în volumul de față pe poemul scurt, de mare intensitate.
Poemele sale sunt fulgurații ale unui suflet pur, nealterat de modele trecătoare; miniaturile sale amintesc de stampele japoneze în care norul, copacul, ființa necuvântătoare sau floarea se transformă în entități, simboluri pregnante, de concentrarea imaginii sau a ideii din poezia haiku, din care de altfel a și tradus. În poemul pagodă, poeta surprinde cu finețe și exactitate un univers exotic, dominat de pagode și flori de cireș: cochetăria pagodei/ scăldată-n spumă de cireș/ vraja ikebanei/ unicitatea sacră a ceștii de ceai/ pașii micuți/ rupți din inocența copilului/ discreția efluviilor de parfum/ alunecoase încât/ nu le poți pune un nume.
Candori turnate în matricea poeziei reliefează profilul unei autoare ale cărei virtuți constau în simplitatea notației, însoțită de reflexii și reflecții surprinzătoare. Un sentiment tragic, precum o boare răcoroasă, străbate poemele: cuiele-mi sfârtecă din carne/ cum vulturii au plăcere la ficat./ nu ne mai vedem/ spune infirmiera/ îngerul întinde aripa (ninge). Iarna, anotimpul purității și al viselor de copil, ocupă spații ample în economia plachetei. Peisaje hibernale citadine, cum în poemul „teii iarna”, fixează cadrul de început în contemplarea acestor pasteluri miniaturale. Mecanismul memoriei, declanșat de mirosuri și obiecte vestimentare, de unelte aparținând lumii arhaice, aduce sub lupa măritoare imaginea tatălui: adulmecam/ mirosul de mărășești/ din buzunarele/ laibărului// valuri de iarbă/ se culcau sub coasă// și laptele ierbii/ dulce-amar/ înțepător/ cum dorul de viață (tată). La fel, efigia mamei, care e însoțită în vis de tulburătoare semne premonitorii: din nou pecetea sârmei ghimpate/ pe masă/ nicio pasăre nu mai vine în grădina mea/ până și crizantemele/ au încremenit încercuite/ flori meschine prin pomi/ pământ sub unghii/ fire de iarbă în păr/ cârtița memoriei va săpa galerii lungi/ flacăra lămpii cu gaz/ dansează pe pereții mucegăiți/ iarăși a visat mama/ apă murdară în fântână/ capete de pești morți (mama).
Alte poeme exultă trăirea creștină salvatoare, reper existențial în mijlocul încercărilor: fie-mi după lacrimi/ după caznele gândurilor/ nopțile negre/ în care am înotat fără far/ știu tu ești drept la modul absolut/ dar carnea mea e slabă și/ se topește la briza-ncercării/ deznădejde ca o mlaștină/ mi-a acoperit buzele/ cu care să te strig/ ai întins din nou mâna/ și m-ai așezat pe pământ tare (doamne).
Poeta își duce existența fragilă într-un oraș medieval în care pecinginea veacurilor și-a pus amprenta copleșitoare. Poemul „pasaj” surprinde imaginea burgului animat de castani și de porumbei: din pasajul medieval/ din casele cu molii/ de sub coroana castanilor/ întunericul pândește/ îți sare-n spinare/ și nu te slăbește/ cu toată goana ta/ spre turnul porumbeilor. Plopul, salcia, mesteacănul, siluete familiare, provoacă imaginația la asocieri surprinzătoare: scoarța crăpată/ ca un chec/ pudrat cu vanilii/ și scorțișoară străveche (mesteacănul). Din același univers mărunt și delicat (domestic) se reliefează imaginile unor ființe din lumea necuvântătoarelor. Trecerea dramatică a vremii, dureroasa lecție a renunțării, ce-l are ca întâi exeget pe Eclesiast,
prilejuiește poetei scrierea unuia dintre cele mai tulburătoare poeme: vine o vreme când câmpia/ nu te mai ia în brațele ei/ șerpi otrăvitori pletele tale/ pietre de mare sângerându-ți călcâiele/ nu mai ai pat/ nu mai ai leagăn/ nu mai ai hamac/ nu mai ai umbra răcoroasă (zbucium).
Un erotism discret animă peisajele sufletului prin care poeta proiectează călătorii imaginare. Din cetăți dispărute, doar nisipul și cărămizile mai vorbesc despre destinul trecător: ne sărutam printre gratii/ prinși în pânze de păianjen/consemnează ce trăiești/ îmi spuneai vorbind/ din ninive/ dar unde sunt cărămizile/ din ființa-neființă (sărut). Iarna, toamna sau primăvara, cu sevele sfârșitului sau ale începutului, reverberează în amintitele peisaje lăuntrice. Se poate vorbi despre un sentiment bacovian al ființei: din orizont iluzia/ pădurii de gheață/ și croncănit de ciori atârnând (bucolică). Ca și la Bacovia, anotimpurile produc depresii, zdruncină echilibrul fragil: furnici neobosite/ invadează ochii/ aripile atârnă sângerânde/ depresia/ muscă sâcâitoare/ durere surdă de cap/ stă după colț la pândă (depresia).
Miniaturi remarcabile transpun cititorul în starea de grație a marii poezii. Nostalgii și tristeți în surdină izbutesc să tulbure prin delicatețe mai abitir decât etalarea agresivă a suferinței: degetele lui/ răscolesc lin frunzișul/ cum ar cânta din liră// pasărea ghem de cremene/ se întoarce cu vântul/ aprinde/ rugul frunzelor/ coboară soarele/ și cuprinde poalele veșmântului/ și mistuie încet (soare de toamnă). Imagini de finețea stampelor pe mătase se nasc din culoarea cuvintelor, cum bunăoară în poezia „dangăt”: dangătul clopotului/ pietricică/ aruncată în apele cerului/ norii/ crestele valurilor/ pe care saltă vaporașe de hârtie.
Veronica Știr scrie o poezie la fel de valoroasă ca apreciatele sale traduceri.”
David Dorian, Delicatețe, intensitate și candoare în Mesagerul de Bistrița-Năsăud din 03/03/2015