Utilizator:Titigoia
ISTORICUL SATULUI TOTOI, jud. Alba
Localitatea a fost atestată cu mai bine de 720 de ani în urmă, dar rădăcinile sale merg cu siguranță mult mai adânc în istoria acestor ținuturi. În documentul mai jos citat se spune de altfel că „amintitul pământ a fost hotărnicit și stăpânit din vechime de stăpânii săi de mai nainte”.
Dacă pe raza localității nu s-au făcut săpături arheologice și nu există dovezi de acest gen asupra vechimii satului, nu putem totuși să-l rupem de alte localități din împrejurimi. Așa cum o dovedesc descoperirile arheologice, valea Mureșului a cunoscut prezența multor populații sedentare. De ce nu ar fi existat o astfel de așezare și în hotarul de azi al Totoiului, mai primitor și mai sigur decât atâtea altele. Pământul mănos din lunca Mureșului, cum puține se găsesc în Transilvania, Mureșul însuși, care brăzdează Ardealul de la nord-est spre sud-vest, aducător de bogății, mijloc excelent de transport în vremile acelea, obstacol greu de trecut pe trei sferturi din lungimea graniței de est, a celei de nord și parte din cea de nord-vest, de către năvălitorii care puteau apărea oricând, zonă agricolă favorabilă creșterii animalelor, a culturii de cereale îndeosebi, dar și a viticulturii, nu puteau să nu favorizeze apariția așezărilor omenești cu milenii în urmă.
Pădurea, aflată la câteva sute de metri, a constituit și ea una din sursele importante de existență pentru acele vremuri și un loc de refugiu de care oamenii acelor timpuri nu se puteau dispensa.
1. Atestarea documentară
Satul Totoi este înregistrat pentru prima dată, din ceea ce se știe până în prezent, într-un document din anul 1287 sub denumirea de HEWRIMUS1.
Capitlul bisericii Sfântul Mihail din Transilvania, printr-o scrisoare întărită cu puterea peceții, aduce la cunoștința celor prezenți și viitori că venind în fața lor comitele Buken și fiii săi: Barnaba, Nicolae și Grigore din Galda-de-Jos prin îngăduința și voința magiștrilor Michalch și Emur „prezenți în fața noastră, au mărturisit că au vândut comitelui Berga și fiilor acestuia, comitele Kemen, Andrei și Petru … un pământ al lor numit HEWRIMUS așezat lângă Mureș …”
Dar iată textul integral al scrisorii capitlului bisericii Sfântul Mihail în latină apoi în traducere:
„Capitulum Ecclesie Beati Michaelis Transsilvane, omnibus Christi fidelibus presentem paginam inspecturis salutem in eo qui salutem operatus est in medio terre. Vt gestis hominum, seu actibus rite ac legitime celebratis, studiosa malignorum cupiditas nequeat obuiare atque novercari, ipsa gesta vel acta ad cautelam litterarum patrocinio consueuerunt roborari, ut in posterum minime titubent, seu vacillent. Propterea ad uniuersorum noticiam, tam presencium, quam posterorum harum serie uolumus peruenire, quod accedentes ad nostram presenciam Buken Comes, Barlabas, Nicolaus, et Gregorius filii eiusdem de Gald ex permissione et uoluntatecommetaneorum suorum, magistrorum uidelicet Michalch, et Emur, in nostri presenciam astantium, quandam terram ipsorum Hewrimus uocatam, cum omnibus utilitatibus suis et pertinenciis, iuxta Morisium adiacentem, Berga Comiti, ac filijs suis Kemen Comiti, Andree et Petro pro quindecim marcis, – – et plenarie acceptis ab eisdem, nec non heredibus heredumque successoribus eorundem, iure perpetuo, et inrevocabiliter possidendam sunt confessi. Obligantes insuper se, et assumentes ijdem Buken, et filij sui prenotati coram nobis, ut quicunque eosdem Bergam Comitem, et filios suos prelibatos, racione dicte terre impedirent, seu in ius euocarent proprijs sumptibus et laboribus eosdem expedirent, et in possessione pacifica terre memorate conseruarent indefesse. Ut igitur hec vendicio coram nobis facta robur optineat perpetue firmitatis, nec per quempiam tractu temporis possit uel debeat immutari, ad instanciam et peticionem parcium, in testimonium rei geste, litteras nostras presentes contulimus sigilli nostri munimine roboratas, sub hijsdem tamen metis et terminis quibus ipsa terra ab antiquo per priores suos possessores exstitit limitata et possessa. Datum magistro Micaele Preposito Ecclesie nostre, Gregorio Cantore, Paulo Custode, Johanne Decano testibus. Anno Domini MCC. octogesimo septimo”.
„Capitlul bisericii Sfântul Mihail din Transilvania, tuturor credincioșilor lui Hristos, care vor vedea scrisoarea de față, mântuire întru acela care a săvârșit mântuirea pe pământ. Pentru ca lăcomia hrăpăreață a răuvoitorilor să nu se poată împotrivi și să nu poată vitregi faptele oamenilor sau înfăptuirile săvârșite după cuviință și după lege, se obișnuiește ca aceste fapte sau înfăptuiri să fie întărite, drept chezășie, prin ocrotirea scrisorilor, pentru ca să nu se clatine sau să se clintească în viitor.
Drept aceea vroim să aducem la cunoștința tuturor, atât acelor de acum cât a celor viitori, că venind înaintea noastră comitele Buken și fiii săi, Barnaba, Nicolae și Grigore din Galda de Jos din îngăduința și voința megieșilor lor, adică a magiștrilor Șichalch și Emur, care s-au înfățișat înaintea noastră, ei au mărturisit că au „vândut” comitelui Berga și fiilor acestuia comitele Kemen, Andrei și Petru, precum și moștenitorilor și urmașilor moștenitorilor lor, pentru cincisprezece mărci,-- primite în întregime de ei, un pământ al lor numit Hewrimus (Totoi), așezat lângă Mureș, împreună cu toate folosințele și cele ce țin de el ca să-l stăpânească cu drept veșnic și nestrămutat.
Legându-se și îndatorindu-se în fața noastră același Buken și fiii săi sus-numiți, că dacă cumva ar tulbura cineva sau dacă ar chema în judecată pe comite Berga și pe fii acestuia cu privire la amintitul pământ, ei să-i apere pe aceștia cu ale lor osteneli și cheltuieli și să-i păzească fără încetare în stăpânirea pașnică a pomenitului pământ, dar între aceleași semne, hotare și margini în care amintitul pământ a fost hotărnicit și stăpânit din vechime de stăpânii săi de mai înainte.
Iar pentru ca această vânzare făcută în fața noastră să dobândească puterea trăiniciei veșnice și să nu poată fi schimbată de nimeni cu trecerea vremii, am dat, la cererea și rugămintea părților, ca mărturie a faptului săvârșit, scrisoarea noastră de față, întărită cu puterea peceții noastre.
Dată, martori „fiind”: magistrul Mihail, prepozit al bisericii noastre, Grigore cantor, Paul custode și Ioan decan, în anul domnului o mie două sute optzeci și șapte”.
2. Atestări ulterioare
In „Documente privind Istoria României” veacul al XIV-lea, Editura Academiei RPR, Volumul III, 1331 – 1340, referitor la anul 1332 capitolul „Socoteală despre prima plată pe anul întâi din Arhidiaconatul de Alba” se spune:
„De asemenea Nicolae, preotul din Totoi, a plătit douăzeci și cinci de dinari” (pagina 124).
Arhidiaconatul de Alba cuprindea atunci o parte din Transilvania de miazăzi și de răsărit, adică părți mai mari sau mai mici din comitatele de Alba de Sus, Turda, Târnava Mare, Trei Scaune și Brașov.
La același an 1332, la capitolul „Socoteală despre plata a doua pe anul întâi din Arhidiaconatul de Alba” anul 1332 volumul mai sus citat, se spune:
„De asemenea Nicolae, preotul din Totoi, a plătit patru dinari” (pag 128).
În ambele capitole este vorba despre strângerea dijmei papale de către delegatul papei, Iacob, fiul lui Berengoria.
Intr-un alt document, publicat în Istoria României (1341 – 1350), redactat la Deva la data de 28 februarie 1343, este amintit că Martin, fiul lui Kemen din Tothey, este trimis ca martor „la sus pomenita moșie numită Bichiș și, ……., să pună pe pomeniții magistrați Thatamer, prepozitul bisericii de Alba și pe nepotul acestuia, ca să o stăpânească pe veci, ………….”
Dat la Deva, în vinerea dinaintea duminicii I<nvocavit>, în anul domnului o mie trei sute patruzeci și trei”.
Arhiva Capit. Alba Iulia
Documentul din anul 1461 vorbește despre „census quinqua gesimalis de Thate ad portionem salis” (Pâclișanu 599)
Aflăm că Totoiul, sau Thathe cum se numea în acea vreme, era un sat românesc întrucât satele ungurești sau săsești nu plăteau această cincizecială.
„Moșiile din THATHE (Totoi) și Bekenzeg care țin de Salis plătesc 1 florin și jumătate de aur”.
„Moșiile din THATHE (Totoi) și Bekenzeg care țin de Nicolae Gherend plătesc 1 florin și jumătate de aur”.
„Moșiile din THATHE (Totoi) și Bekenzeg care țin de Nicolae din Ocna Sibiului plătesc în oi”.
(Traducerea acestui document ar putea fi puțin eronată, întrucât în Dicționarul lui Coriolan Suciu, numele de Salis apare scris cu literă mică, „salis” (sare) ceea ce ar putea schimba radical sensul frazei)
3. Numele satului de-a lungul timpului
În „Dicționarul istoric al localităților din Transilvania”, vol. II al lui Coriolan Suciu, la pag. 203 găsim o serie de variante ale numelui purtat de către satul nostru, de la prima sa atestare din 1287 și până în anul 1850 când apare pentru prima dată sub numele de Totoi.
Iată câteva din aceste variante:
1287- terraHewrimus1; 1332- sacerdos de Thathey2;
1343 -Tothey3; 1366 -Thate 4;
1379 -Tate5; 1386 -Tathe6;
1461 -Thathe7; 1733 -Totoj8;
1760 -1762 Táté9; 1766 -Totoiu10;
1850 -Totoi11.
În continuare, documentele aducând informații despre satul nostru se referă mai ales la școală, la biserică, la populație și le veți întâlni la capitolele respective.
Bibliografie:
1) Scrisoarea Capitlului Mihail de Transilvania, în Istoria Românilor, vol. II pag 120;
2)Socoteală despre prima plată pe anul întâi din Arhiadiaconatul de Alba, în Documente privind Istoria României, veacul al XIV-lea, vol. III, pag 124;
3) Doc. Istoria Românilor;
4) Zimmermann II 272;
5) Iezkovits 63;
6) Teleki I 214;
7) Pâclișan 599;
8) Conscripția de la Episcopului Inochentie Micu, după Nicolae Togan, Statistica românilor din Transilvania în 1733, luat din N. Josan și alții „Oameni și fapte din trecutul județului Alba în memoria urmașilor” Alba Iulia 1996;
9) Conscripția de la Episcopului Inochentie Micu, Rapoartele Protopopiatelor Op. citată pag 47;
10 Conscripția de la 1776 Op. Citată, pag 97;
11) Conscripțio omnium sacerdotum Op. citată p. 105.