Utilizator:Sorin302/teste

Ipoteze şi argumente privind prezenţa extratereştrilor pe Terra.

Sunt prezentate coordonatele principale ale teoriei paleoastronautice precum şi argumentele susţinerii ipotezei privind prezenţa extratereştrilor pe Terra, prin diversele aspecte ale evoluţiei vieţii şi civilizaţiilor pe Pământ.

Fundamentarea ipotezei paleoastronautice.

Ipoteza prezenţei reprezentanţilor unei civilizaţii nepământene pe Terra se bazează pe cercetarea enigmelor istoriei şi anume a monumentelor materiale inexplicabile, a tradiţiilor popoarelor (mai ales a vechilor popoare), a miturilor astrale, precum şi a înscrisurilor descoperite, cum ar fi calendarele criptice (rituale) ale civilizaţiilor protoistorice, mitologiile şi simbolurile.

Teoria existenţei unui contact între două civilizaţii cosmice este susţinută de cercetările ştiinţifice din domeniul arheologiei, a fenomenelor geologice dar şi din domeniul psihologiei, parapsihologiei, a istoriei şi protoistoriei. De asemenea desvoltarea ştiinţelor: biologie, cibernetică, IT, fizică nucleară şi cuantică precum şi tehnologiilor moderne din ce în ce mai performante folosite în cercetări, au permis fundamentarea acestei teorii.

Există numeroşi susţinători ai tezei vizitelor făcute de extratereştrii dar sunt şi tradiţionalişti, conservatori şi convenţionalişti care neagă aceste ipoteze.

Materialul ce a stat la baza ipotezelor şi argumentelor privind posibilitatea prezenţei extratereştrilor pe Pământ este cuprins în cărţile arătate la bibliografia articolului în care se face referire la 258 de titluri de lucrări şi opere, inclusiv ale gânditorilor şi scriitorilor antici.

Inceputurile civilizaţiei umane.

Prima organizare a civilizaţiei protoistorice omeneşti ar fi început acum cca 34.500 de ani. Aceasta rezultă din calculul făcut de preotul egiptean Manethon din sec.III î.e.n. privind existenţa primei dinastii divine.

Calendarele egiptean, asirian, indian şi maya pornesc numărătoarea de la epoca marilor evenimente catastrofale din sistemul nostru solar cunoscute sub numele generic de p o t o p. Toate calculele acestor calendare au un început ce se situează între anii 11.542 î.e.n. (calendarele egiptean şi asirian) şi 11.653 î.e.n. (calendarele indian şi maya). Această extraordinară suprapunere în timp a civilizaţiilor dezvoltate la mari depărtări una de alta, fără a avea posibilitatea să se influenţeze reciproc, fundamentează ipoteza existenţei unor cunoştinţe ce depăşesc nivelul de atunci al oricărei societăţi. O parte a cercetătorilor şi specialiştilor în domeniu apreciază că aceste cunoştinţe le-au fost date de extratereştri.

Până la apariţia lui Homo Sapiens – om inteligent, dotat cu creativitate, cu spirit artistic, cu etică şi morală - nu se poate vorbi de o organizare socială a oamenilor; cu atât mai puţin despre morală, gândire, viaţă spirituală.

Organizarea socială, cunoştinţele, intelectul, morala, religia, spiritul oamenilor au evoluat în ritm din ce în ce mai accelerat in decursul celor 45,000 – 40,000 de ani când a apărut Homo Sapiens , pe măsura creşterii experienţei, dar mai ales a inventivităţii şi inteligenţei oamenilor care au creat posibilităţi tehnice de mărirea gradului de civilizaţie. O ipoteză verosimilă este şi aceea care susţine că de-a lungul istoriei omenirii am fost ajutaţi de entităţi mult mai dotate ca oamenii timpurilor respective, ceea ce înseamnă că am fost vizitaţi pe Pământ de fiinţe raţionale care s-ar putea să facă parte dintr-o specie din care face parte şi omul, însă aflate pe o treaptă de evoluţie mult superioară celei în care a ajuns omenirea.

Argumente privind prezenţa extratereştrilor (ET).

În sprijinul acestei ipoteze sunt dovezi – apreciate că sunt evidente de unii specialişti în materie - ale existenţei extratereştrilor ca şi a prezenţei lor pe Pământ. În principal se iau în considerare marile enigme ale civilizaţiei umane care, pentru sintetizarea argumentelor, au fost sistematizate (grupate) în:

Dovezi materiale printre care:

- piramidele, vechi de 4500 ani atât din Egipt cât şi din Mexic precum şi Sfinxul care a fost construit în anul 10.500 î. Hr. Din unele studii din ce în ce mai aprofundate ale monumentelor de la Giseh (Egipt) – piramidele şi Sfinxul, rezultă că acestea au fost proiectate şi construite folosindu-se cunoştinţe şi tehnici mult superioare stadiului vremii respective (orientarea, dimensiunile, îmbinările blocurilor de piatră, transportul şi ridicarea coloşilor de piatră, forma piramidală care determină fiinţelor şi obiectelor aflate în piramide profunde transformări structurale şi aşa mai departe). Apreciindu-se că piramidele sunt mesaje lăsate de E.T., aceste mesaje precum şi scopurile pentru care au fost ridicate nu se cunosc nici acum. Astfel, piramida lui Keops a fost orientată pe axele geografice cu o perfectă exactitate; are o înălţime de 146,6 metri, lungimea bazei de 230,30 metri (peste 5,3 ha suprafaţă) cu o înclinare a pereţilor laterali de 51 de grade şi 51 de minute. Înălţimea piramidei multiplicată de un milion de ori reprezintă distanţa de la Pământ la Soare. Este constituită din 2.500.000 de blocuri de piatră de peste 2,5 tone fiecare adică are 6.250.000 tone. Blocurile de piatră sunt perfect şlefuite, contactul între ele se realizează pe întreaga suprafaţă fără a fi necesară folosirea de liant.

- construcţiile uriaşe de tip „bază spaţială” din deşertul peruan, lucrări gigantice, de tip piste de aterizare / decolare, semnale vizibile de la foarte mare distanţă, unele ce pot fi desluşite numai dacă sunt privite de la mare înălţime.

- terasa de la Baalbek ( munţii Antiliban) cu dimensiuni de 134 m x 113 m alcătuită din blocuri de piatră de 25 x 4,6 x 4,6 m cu greutatea medie de 0,75 tone şi cu greutatea maximă de 2000 tone;

- desenele rupestre în care apar vehiculele spaţiale nepământene (Ellora – India), pe vase străvechi de bronz (provincia chineză Yuaman şi din San Salvador, în descrierile din Ramayana – India, în picturile icoanelor din Biserica lui Bucur, biserica Sfântul Spiridon din Bucureşti şi Biserica Domnească din Târgovişte, în mânăstiri din Iugoslavia, în picturile din Catedrala Gotică din Cuenca (Spania), în tablouri ale pictorilor celebri cum sunt: Filipo Lippi din secolul XV, pictorul veneţian Carlo Crivelli din secolul XV, pictorul flamand Bert De Gelder din sec. XVIII, aflat sub îndrumarea artistică a lui Rembrandt.

- desenele rupestre din peşterile de la Tassili (Sahara) , din grota Altamira (Spania) a căror vechime este de 20,000 de ani, picturi murale dintr-o peşteră din munţii Kimberley – Australia cu o vechime estimată la 10,000 – 30,000 de ani, picturile din peşterile din Uzbekistan şi din munţii Pirinei; toate reprezintă obiecte zburătoare şi figuri paleoastronautice;

- Desenele şi basorelieful de pe lespedea funerară din piramida de la Palenque (Mexic) în care sunt înfăţişate rachete.

- marile statui din Insula Paştelui ( insulă vulcanică situată la 3000 de km de coastele statului Chile, cu o populaţie de maximum 3000 de suflete) ; unele statui cântăresc 50 de tone şi au mai mult de 20 m înălţime. Reprezentările uriaşe (statuile) numite Moai nu au fost niciodată sculptate acolo, ci transportate după realizarea lor; trăsăturile capetelor nu seamănă cu nici o rasă de pe Pământ. Probabil că această insulă a fost, cândva, unul din locurile înalte ale lumii şi, poate, un punct de contact cu alte civilizaţii nepământene; altfel: de ce acolo, de ce statui uriaşe, cum altfel s-au sculptat şi transportat ? ( istoricul Francis Mazière)

- Figurile colosale de la Cambridge (Anglia) care se consideră a fi dispuse ca un marcaj special de semnalizare aero care nu se pot vedea plastic decât de la foarte mare înălţime;

- Coloana din Kutub aflată în curtea templului mare din Delhi (India), veche de 4000 ani, făcută din piese de fier sudate desăvârşit . Până în prezent coloana nu prezintă nici o urmă de alterare sau ruginire, rămânând tot timpul inoxidabilă ;

- Poarta Soarelui, monolitul de 9 tone şi înalt de 3 metri de lângă Tiahuanaco (Oraşul Morţilor) – lângă lacul Titicaca - din Peru al cărui frontispiciu poartă, în basorelief, inscripţii hieroglifice, care, după ce a fost descifrate au relevat un calendar foarte complex care provenea dintr-o epocă mult anterioară epocii terţiare şi care corespunde cu ciclurile planetei Venus.

- Drumurile incaşe de pe platoul peruvian Nazga din Peru situat pe un înalt pisc andin, care nu duc nicăieri, sfârşindu-se toate, brusc, pe buza prăpastiei ; acestea capătă forme uluitoare privite de la mare altitudine şi s-a concluzionat de cercetători că există un raport direct între traseele lor şi traiectoriile diferiţilor aştri sau că indică precis poziţia unor constelaţii.

- Capetele din jungla mexicană, foarte fin sculptate în bazalt, de 3 metri înălţime, fiecare de 20 tone, transportate pe o distanţă de peste 100 km, într-o epocă în care olmecii (popor din protoistorie) nu cunoşteau nici roata, nici leagănul de transport, nici utilizarea metalelor (drept unelte); în prezent, cu unelte de oţel, bazaltul se lucrează foarte greu. Un astfel de cap poartă o stranie cască rotundă, aplatizată ce seamănă cu o cască pneumatică din zilele noastre.

Anomalii geologice şi meteorologice.'

Au existat pe Terra mari anomalii geologice care, până în prezent nu au putut fi explicate, elucidate prin / de teoriile clasice cunoscute, cu toate strădaniile oamenilor de ştiinţă. Aceste fenomene geologice neexplicate, presărate în timp şi spaţiu de-a lungul evoluţiei planetei Pământ, sunt consemnate a fi petrecute începând din perioada protoistorică în marile cărţi ale omenirii (Biblie, Coran, Ramayana etc.) cât şi in istoriografia modernă şi contemporană care consemnează inclusiv anomaliile petrecute în contemporaneitate. Astfel:

- Există în regiunea Tungusk – Rusia, de-a lungul fluviului Ienisei un teritoriu cu o rază de cca. 100 km în care pădurea (taigaua) a fost devastată, iar vegetaţia a fost arsă pe o rază de 48 km. La data de 30 iunie 1908 locuitorii au văzut un glob imens de foc şi imediat au auzit o explozie a cărei undă de şoc a fost înregistrată până şi de seismografele din Anglia; s-a constatat o căldură de 1000 grade C care a fost determinată şi la 60 km distanţă precum şi o trepidaţie corespunzătoare unui cutremur de pământ înregistrată la o distanţă de 960 km iar norii radioactivi au fost observaţi la Londra. Până de curând s-a acreditat ipoteza unui meteorit, însă nu s-a descoperit nici un crater, nici o urmă de corp venit din spaţiu extraterestru. Locuitorii au murit ulterior de boli necunoscute în epocă, prezentând aceleaşi simptome cu cei expuşi mai târziu radiaţiilor atomice. Locuitorii au declarat că au văzut pe cer o ciupercă uriaşă; explozia din teritoriul Tungusk a echivalat cu 300 mil. tone combustibil.

Ipoteza că o navă spaţială de pe altă planetă a aterizat / s-a distrus în taigaua rusă capătă tot mai multă credibilitate în rândul savanţilor.

-În Noul Quebec din Canada, s-a descoperit în anul 1950 un crater cu o rază de 108 m şi de 1215 m adâncime – denumit Pământul lui Cain – fără a se depista urme de meteoriţi. Pe malul lacului format în acest crater , s-a constatat o anomalie magnetică, datorată unei materii străine, nepământene. Craterul are dimensiunile celui din Siberia (Tungusk), ceia ce alimentează ipoteza unui accident spaţial, a exploziei unei nave extra terestre.

-În deşertul Gobi (Rusia) şi în deşertul din vestul S.U.A. peisajul dezolant lasă loc ipotezei unui cataclism nuclear. Pădurea pietrificată (aflată în Parcul Naţional din Arizona – S.U.A.) are arbori enormi deveniţi piatră, trunchiuri în culori vii asemenea pietrelor preţioase care nu lasă nici o îndoială asupra unui imens cataclism petrecut cu 100 de milioane de ani înaintea erei noastre; nu se poate explica acest fenomen geologic. Manuscrisele mexicane consemnează „un foc venit din cer care smulge ochii, carnea şi intestinele”. Explozie nucleară!?

Concluzii ale unor analize şi realităţi.

La aceste categorii de dovezi, se adaugă şi concluziile unor analize minuţioase ale unor fapte şi realităţi concrete care atestă ipoteze paleoastronautice. Sunt avute în vedere:

- artefacte misterioase şi care ştiinţa de astăzi nu le poate explica;

- trepanaţii craniene;

- prelucrări metalice miraculoase;

- freze de mare precizie;

- cunoştinţe astronomice, matematice şi terapeutice ce uimesc prin exactitate şi calitate, compatibile numai cu nivelul ştiinţei noastre moderne;

- folosirea unor energii neconvenţionale neimaginate în prezent;

- transportul şi asamblarea în opere unice de cantităţi imense de piatră;

toate acestea petrecute şi folosite cu zeci de mii de ani în urmă, sunt tot atâtea argumente pentru cei ce susţin existenţa pe pământ a extratereştrilor, despre o imixtiune străină, despre un aport extern de inteligenţă.

Monumente de literatură, artă, geografie şi teologie – cu autori ca Platon (descrie Atlantida), Lucanus ( are afirmaţii exacte, precise referitoare la clima şi la coordonatele antarctice), Dante (scrie despre unele constelaţii ale emisferei australe), Swift (a determinat numărul, orbitele, dimensiunile şi vitezele sateliţilor planetei Marte) şi alţii care au făcut aceste afirmaţii exacte despre nişte adevăruri descoperite mult mai târziu.

Un element comun scrierilor şi legendelor scrise şi orale îl constituie descrierea unor catastrofe planetare, catastrofe ce pot fi naturale – ciocnirea pământului de către asteroizi, comete, alte corpuri cereşti, dar şi provocate de vizitatorii Pământului din motive rămase necunoscute.

În Pakistan se găsesc ruine ale unor oraşe mari şi complexe care se atribuie a fi fost ale Imperiului Rama, care s-a dezvoltat acum aproximativ 17.000 de ani; acest imperiu a existat cu câteva mii de ani după presupusul început al civilizaţiei atlante. Se presupune că s-a Un episod din poemul naţional indian Mahabhara este invocat drept dovadă a presupunerii că a existat un război între Civilizaţia Atlantă şi Imperiul Rama în care s-au folosit arme nucleare. În acest poem se descrie „un uriaş mesager al morţii care a transformat în cenuşă întreaga rasă”; „un singur proiectil având puterea întregului univers”, „după câteva ore toată hrana era infectată”. La Mohenjondaro, unul din oraşele Rishi ale Imperiului Rama, excavaţiile arheologiice au scos la iveală schelete care zăceau pe străzi ca şi cum un dezastru apocaliptic s-ar fi abătut peste oraş, schelete radioactive, cele mai radioactive resturi umane de la tragedia de la Hiroşima.

Surse paraistorice cum sunt:

-Simbolurile;

- Calendarele criptice (rituale) egiptean, asirian, indian şi mayas; calendarele se referă la marile catastrofe din sistemul nostru solar – cunoscute sub numele generic de potop. Se adaugă ca dovezi spirituale: Vechiul Testament, Biblia, Talmudul, vechile scrieri budiste, incaşe, aztece, sumeriene, chineze etc. care au aceiaşi idee comună de începuturi ale credinţei stirpei lor.

-Mitologiile greacă şi romană, legendele, miturile consemnate în scrierile anticilor, în Vechiul Testament, Biblie (consemnate ca Apocalipse), Coran, Talmud, Mahabharata şi Ramayana (epopei sanscrite – India – din sec. IV î. Ch.), vechile scrieri budiste, incaşe, aztece, sumeriene (locuitori cu o civilizaţie deosebit de avansată pentru acea perioadă ai teritoriului sumer aflat în ţinutul Mesopotamiei în mileniul IV – III î. Ch.), chineze, au aceiaşi idee comună referitoare la începuturile existenţei strămoşilor lor.

În toate sursele paraistorice precum şi în mitologii, legende şi mituri se fac referiri directe şi fără posibilitate de interpretări la fiinţe sosite pe calea aerului, din cer, răpiri de pământeni în alte lumi pentru examinare şi eventual iniţierea oamenilor, consideraţi mai dotaţi, cu unele cunoştinţe ce depăşeau cu mult nivelul de cunoaştere la acea vreme, vehicule spaţiale nepământene, altele asemenea. Aterizările şi decolările acestor vehicule spaţiale sunt descrise, cu evidenta sărăcie de cuvinte şi expresii proprie unei civilizaţii puţin evoluate, dar evident ca fiind foarte asemănătoare cu aterizările şi decolările actualelor navetelor spaţiale moderne.

În toate miturile şi legendele lumii se vorbeşte despre „giganţi”, „zeii albi” care au venit de pe alte planete ca să-i civilizeze pe pământeni. Astfel, un istoric francez pe nume Francis Meziere, a studiat tradiţiile locuitorilor Insulei Paştelui referitoare îndeosebi la colosalele statui. Indigenii au spus că secretele existenţei acestor statui – cele mai vechi din perioada arhaică – au fost pierdute şi nu mai există Mana. Mana este o forţă vitală, magică, ascunsă, pe care iniţiaţii ştiau pe timpuri să o controleze. Cei ce au sculptat Moai (reprezentările uriaşe din Insula Paştelui) dispuneau de tehnici secrete care le permiteau, prin intermediul unei energii vibratoare, a „manei” să mişte şi să sculpteze statuile. Aceste lucrări au fost aduse prin aer, „zeii albi” dirijând deplasarea cu ajutorul unui baston care trimitea o lumină roşie foarte puternică. Insula Paştelui, ca toate insulele Polineziei constituiau un continent locuit de ari, oameni foarte înalţi şi puternici rezultaţi din fecundarea femeilor localnice de către „zeii albi”.

Existenţa uriaşilor, giganţilor s-a demonstrat şi prin descoperirea, în Franţa, unui schelet a unui om ce trăise în secolul I, ce era înalt de 25 picioare ( 7.62 m ! ), precum şi prin existenţa în mai multe locuri din lume a monumentelor ciclopeene cum ar fi: obiecte de piatră (folosite, nu ustensile simbolice) găsite în Moravia a căror dimensiune depăşea 3-4 m şi care cântăreau peste 15 kg fiecare; la Tiahuanaco, în Peru, s-a descoperit un oraş întreg construit pe măsura unor oameni a căror statură normală era de aproximativ 3-4 m.

Existenţa şi apariţia spontană a unor civilizaţii.

- Apariţia spontană a civilizaţiilor sumeriană şi egipteană, „civilizaţii fără copilărie” cu un nivel istoric superior; Se explică prin aceea că extratereştrii au încercat să dea informaţii gazdelor pământene ( know-how ) care nu aveau posibilitatea să le perceapă, din care cauză le-au transmis prin mituri, simboluri, profeţii, calendare, epopei, scrieri inclusiv Vechiul Testament, mitologii inclusiv cea maori, profeţii şi alte asemenea – orale şi în scris.

- S-au dezvoltat două sau mai multe civilizaţii de tip protoistoric, care, în multe sensuri au fost superioare civilizaţiilor de mai târziu, lucru ce nu poate fi explicat decât prin intervenţia unei civilizaţii extraterestre superioare care nu s-a mai manifestat ulterior, lăsând populaţia băştinaşe să evolueze natural, normal. În mai toate miturile stăruie amintirea unei străvechi ere a uriaşilor, (titani, giganţi) care se răscoală împotriva zeilor dar nu-i pot birui.

- Civilizaţia / cultura Masma (numită aşa după numele unei văi şi al unui oraş legendar locuite de huanci), cu o vechime de cel puţin zece milenii, probabil unitară pe pământ, întrucât i se atribuie sculpturi în stânci uriaşe atât pe platoul peruvian Marcahuasi, în aliniamentele de la Stonehenge (Anglia), în simulacrele statuare din Franţa (Fontainebleau), în personajele sculptate de la Somerset, în stâncile modelate de pe râul Nam-U (Laos) sau în monumentele megalitice stranii din Carpaţii meridionali.

- Există şi o altă civilizaţie /cultură de tip atlant, (tot uriaşi), dezvoltată pe teritoriul Atlandidei, posibil o insulă - patrie a belşugului şi fericirii (Edenul?), scufundată urmare unor evenimente catastrofale, căutată şi ne găsită până în prezent. Despre Atlantida se scrie de către Platonşi Solon, precum şi în miturile druizilor din Galia şi Irlanda, în texte egiptene găsite în mormântul lui Ramses III, în scrierea sumeriană „Poemul lui Ghilgameş”.

- Există vechi legende mexicane care vorbesc de civilizaţia hyperboreenilor dezvoltată undeva în ţinuturile arctice unde, datorită unei alte înclinaţii a axei pământeşti, era o zonă cu vegetaţie luxuriantă tropicală.

Bibliografie:

Victor Kernbach – Enigmele miturilor astrale, editura Saeculum I.O. Vestala, Bucureşti, 1996 ce conţine la bibliografie 127 de titluri de lucrări.

Renato Zamfir – Ipoteza paleoastronautică (Terra incognita), editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2001 ce conţine ca bibliografie selectivă 131 titluri de lucrări.

Daniel Schmidt – Enigme ale civilizaţiilor dispărute; editura Prietenii Cărţii, Bucureşti, 2002

BREAZA

Coordonate geografice şi caracteristici geologice.

Breaza este staţiune turistică şi balneoclimaterică şi se află pe un platou situat în dreapta râului Prahova, în plină zonă subcarpatină, pe versantul estic al dealurilor Gurga (743 m), Lazului, Vrăbieşti, Strajiştea şi Răgman, la o depărtare de 103 Km de Bucureşti, 67 km de Braşov, 75 km de Târgovişte şi 45 km de Ploieşti.

Oraşul Breaza este situat la o 380-450 m altitudine.

Localitatea se întinde pe o distanţă de 11 km pe o terasă ce se află la o înălţime de 50-60 m deasupra albiei râului Prahova. Este înconjurată de înălţimi ce depăşesc 700 de metri altitudine.

Din punct de vedere geologic, terasa este alcătuită din depozite miocene de gresii printre care se intercalează pachete de gipsuri precum şi conglomerate de argile, marne compacte, calcaroase. După felul cum sunt dispuse stratele componente şi după configuraţia reliefului, geologii au ajuns la concluzia că aici au existat în trecutul îndepărtat două braţe ale mării Tetys.

• * *

Toponimicul Breaza este, cum susţin filologii, de origine slavă, breaza însemnând, în traducere, mesteacăn sau pădure de mesteceni.

• * *

Factorii naturali de cură.

La Breaza şi în imprejurimi există un bioclimat puternic stimulent, caracterizat prin valori joase ale presiunii atmosferice, aerul fiind şi deosebit de bogat în radiaţii ultraviolete, datorat îndeosebi purităţii sale. Regimul de cură în staţune este recomandat în: nevroză astenică, sindroame neuro-astenice, boli endocrinometabolice (diabet zaharat, hipertiroidie şi dislipidemii), turburări circulatorii periferice, hipertensiune arterială, afecţiuni ale căilor respiratorii, anemii.

Flora şi fauna.

Din totalul de cca 4920 ha cât măsoară suprafaţa oraşului Breaza, cca 1400 ha sunt acoperite cu livezi de pomi fructiferi, 1050 ha cu vegetaţie forestieră iar pe o întindere de peste 1800 ha se desfăşoară păşunile şi fâneţele .

Poziţia geografică a oraşului îi conferă un cadru vegetal bogat, în special în păduri de foioase. Dintre acestea menţionăm plopul, socul, măceşul şi frasinul ale căror muguri, flori, frunze sau fructe sunt recunoscute din cele mai vechi timpuri ca „leacuri” şi tratamente pentru diverse afecţiuni.

La poalele pădurilor sau în luminişuri se pot întâlni şi plante erbacee: ciuboţica cucului, brânduşa, fragi, măcrişul, trifoiul, izma, coada calului, pipirigul, rogozul, chimenul sau chimionul, coada şoricelului, muşeţelul, patlagina, şi iarba ciutei. Cele mai multe sunt plante a căror valoare terapeutică este de multă vreme recunoscută, ele ajutând la ameliorarea sau tratarea unor boli.

Caracteristic acesor locuri este şi diversitatea şi bogăţia faunei care populează pădurile, pajiştile, poienile şi tufişurile din zonă. Se pot întâlni: căprioare, urşi, lupi, mistreţi, iepuri, vulpi, pisici sălbatice, viezuri, nevăstuici, veveriţe şi dihori.

Condiţiilor naturale favorabile le corespund o faună ornitologică variată şi bogată: rândunica, cucul, pupăza, ciocănitoarea, vrabia, piţigoiul, cintezoiul, mierla, sturzul şi ciocârlia sunt bine reprezentate pe aceste meleaguri.

Deasemenea există şi o faună ihtiologică în apele ce udă teritoriul localităţii Breaza – Prahova şi Proviţa – ceea ce face ca pescuitul să reprezinte preocuări constante în timpul liber.

Istoricul aşezării BREAZA.

Documente ce atestă existenţa localităţii Breaza.

Despre Breaza s-a vorbit întâia oară în anul 1431, când domn al Ţării Româneşti era Alexandru Aldea I, unul din fii lui Mircea cel Bătrân. Amănuntul este relatat într-un document din anul 1667, iscălit şi pecetluit de Elena Cantacuzino. În „catastih”se arată averea boieroaicei din care „satul Comarnic cu vecinii 262 şi satul Breaza şi Secăriile cu vecinii.... se vederează că sunt 236 de ani de când merge stăpânirea din neam în neam....”

Alte documente ce atestă inceputurile existenţei aşezării Breaza sunt:

- Un hrisov domnesc din 27 mai 1510 semnat de Vlad cel Tânăr (Vlăduţ) prin care este dăruit satul Breaza , printre alte sate;

- Registrele vigesimale braşovene pe anul 1503 cuprinde şi Breaza, pe lângă alte localităţi prahovene cu care Braşovul făcea comerţ.

Conform documentelor de arhivă, Breaza a fost în stăpânirea mai multor familii de boieri şi dregători ai ţării, printre care spătarul Drăghici şi vistierul Udrişte (anul 1538); Elena Cantacuzino, una din fiicele lui Radu Şerban, domn al Ţării Româneşti între anii 1602-1611; marele postelnic Constantin Cantacuzino (1635); familia Cantacuzino; Gh. Bibescu domn al Ţării Româneşti (1842) [care a renovat castelul din Breaza de Sus]; Grigore Basarab Brâncoveanu (1918).

Mult timp după împăratul Traian, Muntenia a continuat să facă parte din provincia romană Moesia Inferioară, care se întindea, la extremitatea sa nordică, până la o aşezare presupusă a fi existat la Gura Beliei, aflată în nordul oraşului Breaza.

Importanţa comercială.

Breaza se situa pe unul din principalele patru drumuri ce lega centrele economice şi politice din Transilvania şi Ţara Românească, atestate documentar. Aşa rezultă dintr-o scrisoare a voievodului muntean Vlad Ţepeş adresată prietenilor săi din Braşov şi din Ţara Bârsei prin care îi anunţa oficial că „a deschis pretutindeni drumurile pe la Rucăr şi pe Prahova şi pe Teleajen şi pe Buzău”. Alături de drumuri existau şi nouă poteci de trecere spre Ţara Bârsei din care una era „...pe la satul Breaza, prin muntele Gurguiata”...

Începând din luna mai 1790, „drumul Prahovei” a căpătat recunoaşterea oficială ca drum comercial de mare importanţă, Divanul Ţării Româneşti luând o hotărâre în acest sens.

Din anul 1834 a funcţionat vama în Breaza de Sus prin dispoziţia domnului Alexandru Ghica,până în anul 1852.

Monumente istorice.

Biserica din 1777 cu hramul sfântul Nicolae zidită în timpul domniei lui Ioan Alexandru Ipsilante Voievod. În interior se pot vedea unele cărţi cu valoare istorică cum ar fi: Evanghelia greco-romană, Apostol tipărit în 1760, un Penticostier şi un Liturghier din 1792.

Biserica de la 1830 cu hramul sfântul Gheorghe ce a fost zidită în timpul domniei lui Grigore Dimitrie Ghiga Voievod.

Castelul Voievodal care a fost conacul lui Toma Cantacuzino unde au locuit o vreme Martha Bibescu şi Anne de Noailles, născută Brâncoveanu. În vremurile recente, cu unele modificări de structură, vechiul conac a fost transformat în hotel.

Sursă:

Matei Stăncioiu şi Emanoil Copăcianu - Breaza, Ed. Sport-Turism, Buc, 1985