Utilizator:Mihaela Nadia/Articol nou
Scoica face parte dintr-o familie numeroasă şi ramificată, cea a moluştelor. Această familie reprezintă, după artropode, a doua mare grupă de nevertebrate (animale fără schelet), existând peste 50.000 de astfel de specii. Scoicile se găsesc atât în râuri, lacuri, cât şi în mări şi oceane.Ca toate moluştele, scoicile au corpul moale, dar sunt dotate cu o manta, în care se produc substanţele din care se formează cochilia. Aceste moluste îşi crează respectivul înveliş de protecţie din carbonat de calciu, astfel că respectiva cochilie continuă să crească pe toată durata vieţii animalului. Studiul scoicilor se numeşte conchiliologie.
| Mollusca |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Moluştele cu cochilie se regăsesc, conform planului de mai sus, în subîncrengătura Conchifera, mai precis în clasa Gasteropodelor, Scafopodelor şi Bivalvelor. După forma piciorului,moluştele se împart în 5 clase:
Bivalvele[modificare | modificare sursă]
Unele dintre scoici sunt numite bivalve tocmai pentru că au cochilia formată din două părţi, prinse la un capăt.
Bivalvele sunt moluştele care au două valve (cochilii) articulate printr-un ligament flexibil şi rezistent (ex.: stridii, scoici cu 2 valve). Acesta poate fi controlat de moluscă în aşa fel încât să permită deschiderea restului cochiliei. Această relaxare a ligamentului permite apa să intre şi să iasă. În cazul în care muşchiul este contractat, el ţine cochiliile strâns lipite, împiedicând prădătorii să ajungă la ţesutul moale al scoicii. De obicei interiorul cochiliei este acoperit cu sidef.
Aceste cochilii sidefate, alături de perle, sunt produse în mod natural de moluştele bivalve, iar omul a profitat de-a lungul anilor de această caracteristică a scoicilor. Perlele se formează când un corp străin (orice de la un grăunte de nisip până la un parazit) pătrunde între cele două cochilii ale moluştei. Odată blocat înăuntru, obiectul este înconjurat de calciu şi izolat. Oamenii au reuşit să facă scoicile să producă perle la comandă, prin introducerea unor materiale între valvele scoicilor.
Ca majoritatea bivalvelor, midia (Mytilus edulis) îşi începe viaţa ca larvă, plutind în apă. Apoi, larva se fixează pe o stâncă, unde se transformă lent într-o midie adultă. Odată fixată pe o suprafaţă solidă, midia produce un lichid lipicios care se întăreşte în contact cu apa şi fixează midia de stâncă, astfel încât valurile puternice să nu o poată dezlipi. În timpul fluxului, midia filtrează hrana aflată în apa din jur. La reflux, când rămâne expusă în aer, ea îşi ţine cochilia închisă ermetic. Midia este prezentă pe tot globul şi are 7 - 8 centimetri lungime.
Gasteropodele[modificare | modificare sursă]
Clasa Gasteropoda este cel mai numeros grup actual de moluşte, cuprinzând peste 90 000 de specii, adaptate atât la viaţa acvatică cât şi la cea terestră (ex:melci de mare,scoici univalve). Marea majoritate a acestora au corpul protejat de o cochilie spiralată în care animalul se poate retrage la nevoie. Unele specii de gasteropode au cochilia redusă sau absentă, altele prezintă o serie de formaţiuni externe care le dau un aspect deosebit. O alta însuşire a Gasteropodelor este faptul că au cochilia formată dintr-o singură bucată. Pe măsură ce animalele cresc, cochilia acestora se măreşte, luând adesea forma unei spirale răsucite în jurul unui ax central.
Scafopode[modificare | modificare sursă]
Scafopodele sunt moluşte exclusiv marine, circa 350 specii care trăiesc în sedimentele de pe fundul mării, cu corpul înfundat jumătate în nisip. Un reprezentant al scafopodelor este scoica colţ. Fiecare jumătate a scoicii este o imagine în oglindă a celeilalte. Cochilia lor este conică, puţin curbată şi deschisă la ambele capete. Corpul este complet ascuns în această cochilie, fiind învelit în mantaua care-l înconjoară. Prin deschiderea mai mare iese piciorul. Se hrănesc cu un tip de protozoare pe care le prind cu limba şi le strivesc cu radula.Sexele sunt separate, iar dezvoltarea se face prin metamorfoză.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Arborele Lumii 2001, Animale si plante, p. 92