Utilizator:Elena Ancu Damian/teste

Cenaclul de la Neuilly a fost o grupare literară românească din Franța, inițiată de Mircea Eliade și condusă de L. M. Arcade.

Istoric

Despre istoria Cenaclului de la Neuilly, academicianul Basarab Nicolescu va dezvălui numeroase detalii puțin cunoscute în cadrul conferinței de la Iași din 23.11.2018.

E important să se știe că primul pas spre acest cenaclu românesc din Franța a fost rue Ribera, creat în jurul lui Mircea Eliade în 1953. Din acesta făcea parte, alături de alți 15 români, Leonid Mămăligă. După ce majoritatea membrilor pleacă din Franța și cenaclul se desființează, în 1958 Leonid Mămăligă ia inițiativa organizării unor noi reuniuni literare în apartamentul său din Neuilly.

Leonid Mămăligă a avut inteligența, capacitatea și talentul de a reuni toate aceste mari spirite timp de trei decenii. Dorința sa era de a regăsi limba română și de a fonda o revistă unde toți autorii ar fi trebuit să semneze cu pseudonime.

Ședința fondatoare a Cenaclului de la Neuilly este considerată a fi cea din mai 1963. Timp de un deceniu au loc 30 de întâlniri sporadice, cu participare aleatorie. Acest embrion al Cenaclului de la Neuilly a fost un veritabil laborator de experimentare a unei forme stabile de întâlniri, în ciuda vicisitudinilor inevitabile ale exilului. Cadrul stabil a fost găsit și structurat în jurul a două axe: căutarea de noi forme de expresie literară și editarea de cărți.

Membri

Cu toate că mulți își doreau să facă parte din acest cenaclu, foarte puțini erau aleși de către Leonid Mămăligă. Dintre membrii fideli făceau parte, alături de Basarab Nicolescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca („Papa” și „Papesa” exilului românesc dinainte de 1989), Sanda Stolojan, Theodor Cazaban și alte câteva personalități. Lor li se alăturau periodic Mircea Eliade, Stéphane Lupasco, Vintilă Horia, Horia Stamatu, Horia Damian.

Constantza Buzdugan

Constantza Buzdugan a fost o sculptoriță română, laureată a Premiului Anastase Simu pentru lucrarea Chinezoaica și autoare a 100 de sculpturi în perioada 1938-1965.

Date biografice

Educație

Constantza Buzdugan a studiat în Franța la Colegiul de fete de la Bouffémont, lângă Paris, între 1929 și 1930, apoi în Marea Britanie la colegiul Ivy House School. La întoarcerea în țară s-a inițiat în tehnicile sculpturii, în atelierul lui Constantin Baraschi.

Cariera artistică

În 1934, Constantza Buzdugan s-a căsătorit cu diplomatul român Dimitrie Buzdugan. Imediat după căsătorie, s-au mutat împreună la Londra unde au locuit trei ani. În această perioadă, Constantza a lucrat în propriul său atelier, sub îndrumarea lui Frank Dobson, membru al Royal Academy of Arts.

A revenit în țară în 1937 și și-a reluat activitatea în atelierul lui Constantin Baraschi. Începând cu 1938, a luat parte la numeroase manifestări artistice; și-a prezentat lucrarea Chinezoaica la Salonul oficial de pictură și sculptură de la București, aflat sub egida Ministerului Culturii, prilej cu care a obținut Premiul Simu. Lucrarea avea să fie reprodusă ulterior, în 1942, în mai multe reviste de artă prestigioase din Milano. La același Salon, în 1939, a expus portretul Sybille Pantazzi. A prezentat Portret de femeie (creat la Londra) și Primăvara la o expoziție în saloanele Ateneului Român din București.

În 1939 a plecat la Roma unde a împărțit atelierul cu sculptorul Michele Paszyn și apoi cu Ivan Meštrović. Lucrările sale, Bagnanti, Statuie decorativă și Alexandru copil, au fost completate de cele care au alcătuit prima expoziție a artistei la Roma, intitulată Pax, după titlul lucrării cu același nume.

În 1942, a organizat două expoziții personale la Galleria Roma din Roma și la Galleria del Duomo din Milano, cele mai apreciate lucrări fiind Tors de femeie și Primăvara.

La plecarea din Italia, Constantza Buzdugan încredințează lucrările sale Academiei di Romania în Roma, dar din cauza situației de după război și a închiderii Academiei Române din Roma în 1947, toate lucrările artistei rămase în Italia vor dispărea, cu excepția Pax, rămasă în continuare la sediul instituției.

În 1944, s-a reîntors în țară, unde aderă la Uniunea Artiștilor Plastici, iar anul următor a expus Nud și Tors de bărbat la Salonul oficial de pictură și sculptură al Fundației Dalles. În 1947, a expus la Galeria Djaburov din București macheta proiectului ornamental Cavoul Familiei Grigoriu-Buzdugan. A devenit membru cu drepturi depline la Uniunea Artiștilor Plastici din România, secția de sculptură în 1951. Un bust Leonardo da Vinci, comandat de Primăria Capitalei în 1953, se află în Parcul Herăstrău din București.

La Expoziția Anuală de Stat din 1954 prezintă Cap de fată Ludmila și un Bust Vasile Voiculescu. De asemenea, artista a realizat două Busturi George Enescu pentru Institutul Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (IRRCS) și pentru Filarmonica de Stat din București. În 1956, un Bust Anca la 18 ani și Cosașul au fost prezentate la Expoziția Anuală de Stat, bust care se regăsește în depozitul Muzeului de Artă din Constanța. IRRCS i-a cumpărat mai multe lucrări, printre care Pacea și Cap de fată, această ultimă lucrare împreună cu Cap monumental Nicolae Titulescu și Maternitate se află în depozitul Muzeului Național de Artă al României.

Statuile sculptate în lut în atelierele Pangratti, Drama și Poezia, propuse la Concursul Național din 1958 au fost comandate de Ministerul Culturii. Drama a fost instalată pe frontispiciul Operei din București, unde se află și astăzi. Portretul capul Constantin Brâncuși a fost foarte apreciat la Expoziția Interregională din 1962 și la Expoziția Anuală de Stat din 1963, ambele organizate la București. Rezerva Muzeului Național de Artă al României păstrează un exemplar al lucrării. Apoi, în 1967, un exemplar va fi cumpărat de Ministerul Afacerilor Culturale al Franței, acesta se află la Muzeul Național de Artă Modernă – Centre  Pompidou din Paris, de asemenea, ultimul exemplar aparține colecției familiei artistei.

În colecția familiei se mai regăsesc și trei statuete pe tema muzicii: Trio, Trio de coarde și Cor (Cvartet vocal), dar și Cap Anca, Bust Anca la 18 ani împreună cu mai multe desene. Din aceeași categorie pe tema muzicii face parte și Taraful, statuetă cumpărată de Uniunea Compozitorilor. În 1963, sculptează un Bust al Patriarhului Nicodim la cererea Patriarhiei Ortodoxe Române din București, lucrare pierdută alături de Cerb cu căprioară. În 1964, i-a fost aprobat de Comitetul pentru Artă din București un amplu proiect de lucrare, destinat litoralului și intitulat Vela.

Opera de maturitate include, printre altele, sculpturi ce au ca temă păsările: Două păsări, Două păsări față în față și Pasăre în cădere. În anii 1963-1965, evoluția sa în sculptură este evidentă prin stilul care se simplifică, dar și prin viziunea care cuprinde planuri mult mai ample: Trei dansatoare, Privind marea. Ultima etapă de creație include non-figurativul prin lucrări precum Cap de fată stilizat, Geneza I, II, III, și în special, prin ultima sa lucrare Orfeu, terminată în 1965, anul în care s-a stabilit definitiv în Franța, dar și anul morții sale.

Premii

În 1938 i-a fost decernat Premiul Anastase Simu pentru lucrarea Chinezoaica. Au urmat o mențiune la Concursul Național din anul 1949 pentru macheta centenarului nașterii lui Mihai Eminescu și premiul al doilea la Concursul Național din anul 1955 cu macheta pentru Monumentul George Enescu.

Constantza Buzdugan a fost laureată a Concursului Național din anul 1957 cu macheta pentru Monumentul 1907 și a Concursului Național pentru decorarea litoralului românesc al Mării Negre din anul 1964, cu lucrarea Privind Marea, prezentată în cadrul Expoziției „20 de ani de la Eliberare”.

Lectură suplimentară

• L' oeuvre perdue de CONSTANTZA  BUZDUGAN. Opera pierdută. The lost works (monografie) - Paris, 2015, ISBN: 978-2-9552835-0-9

Stefan Albert Gechev (n. 29 ianuarie 1911, Ruse, Regatul Bulgariei – d. 4 ianuarie 2000, Sofia, Bulgaria) a fost un scritor, jurnalist, traducător și diplomat bulgar.

Rezumat

Acțiunea romanului se petrece într-o familie bucureșteană în perioada interbelică. Familia funcționarului Alexandru Rosmarin ducea o existență banală, mediocră și deși aveau dificultăți financiare sunt obligați să le ascundă deoarece fiica lor, Liana, intrase la Universitate. Tânăra fată era obișnuită să fie admirată de bărbații din jurul ei, însă viața ei va lua o turnură la care nu s-ar fi așteptat. Deși nu-i plăceau ofițerii, se îndrăgostește de locotenentul de aviație Victor Dandu. După prima lor întâlnire, fata îl consideră prea insistent și necivilizat. Dar vizitele locotenentului se repetă, familia Lianei îl susține, iar ea cade treptat pradă tentației unei vieți mai bune.

Liana nu ia în seamă avertismentele prietenei sale, Coralia, despre reputația de bărbat nestatornic a pretendentului ei. După noaptea de Revelion pe care o petrece în apartamentul aviatorului, Liana simte că a găsit fericirea absolută. Dragostea ei i se părea mai presus de orice reguli și devine cea mai importantă preocupare din viața ei. Ea ajunge să confunde plăcerea cu iubirea, se izolează într-un univers al fanteziilor, al obsesiei fizice, în timp ce Dandu devine tot mai nepăsător. Părinții ei se așteptau ca cei doi să se căsătorească, pentru că oamenii începuseră să vorbească pe seama lor. Dar Dandu nu are niciun astfel de gând, dimpotrivă, dorește ca totul să fie cât mai discret.

În relația lor intervine un moment de criză. Când Constantin Alistar începe să-i facă curte Lianei, toată lumea e din nou mulțumită, apărând posibilitatea unei alte căsătorii. Într-o zi, Liana îl vede pe Dandu cu prietena ei, Angela. Mai târziu află că cei doi au plecat la mare împreună și că se vor logodi.

Liana se simte umilită, dar nu poate renunța. Deși înțelege că a înșelat-o tot timpul, e revoltată și vrea să-l pedepsească. Și totuși, e gata să-l ierte. Renunță la planurile de răzbunare și se căsătorește cu Alistar. În noaptea care urmează petrecerii de logodnă, Liana se sinucide.

Personaje

• Liana Rosmarin
• Mircea Rosmarin, fratele Lianei
• Alexandru și Didina Rosmarin, părinții Lianei
• Victor Dandu, locotenent de aviație
• Constantin Alistar
• Coralia, prietena Lianei
• Angela și Nina Gavrilescu, prietenele Lianei

Analiză

Liviu Rebreanu dezvoltă în acest roman tema de joc al destinului.

Liana alunecă în „mojarul iluziilor” (titlul inițiala al volumului).

Sunt multe scene care ilustrează puterea instinctului, forța ademenitoare a simțurilor.

Asemenea doamnei Bovary, Liana „își proiectează asupra unui individ mizerabil setea ei de fericire, care o va distruge; dar grandioasa aspirație a eroinei franceze, aici, nu este decât platitudine.” (raicu, 264-2652)