Utilizator:Anke Uebel/Sanctuarul Santa Maria della Steccata

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sanctuarul Santa Maria della Steccata.

Sanctuarul Santa Maria della Steccata este o biserică renascentistă cu cruce grecească din centrul orașului Parma, Italia. Numele derivă de la gardul (în italiană: steccato) din biserică. Înăuntru este încununată o Madonă care alăptează, încoronată la 27 mai 1601 de către un devotat marian, Fray Giacomo di Forli din ordinul capucinilor. Papa Benedict al XVI-lea a ridicat sanctuarul marian la statutul de Bazilică minoră la 9 februarie 2008.

Fecioara care alăptează sfințită și încoronată de Jeronimo (Girolamo) Paolucci di Calboldi di Forli la 27 mai 1601.

Istorie[modificare | modificare sursă]

În 1492, Cavalerii de Malta au construit aici un mic oratoriu pentru a adăposti o icoană presupus miraculoasă care îl înfățișa pe Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta a fost asociat cu o confrerie religioasă dintr-o casă vecină care avea pe fațadă imaginea Madonei cu Pruncul, menționată mai sus. Zvonurile despre miracolele săvârșite de această imagine au dus la afluența maselor la locul respectiv. Acest lucru a necesitat ridicarea unui gard de pichet sau a unei palisade (steccato) în jurul icoanei, de unde și numele imaginii.

Bula papală din 1 martie 1493 a papei Alexandru al VI-lea menționează imaginea cu acest nume[1] Popularitatea icoanelor a făcut ca icoana cu frescă să fie desprinsă de pe un perete și mutată în oratoriu, iar când acesta s-a dovedit a fi prea mic pentru a găzdui mulțimile, comuna Parma a patronat construcția bisericii (1521-1539).[2]

Bernardino Gatti, Adormirea Maicii Domnului.

Arhitectură[modificare | modificare sursă]

Arhitecții au fost Bernardino Zaccagni și fiul său, Giovanni Francisco, cu modificări aduse de Gian Francesco d'Agrate, care a lucrat și la statuile care împodobesc acoperișul. Cupola (1526-1527) este atribuită lui Agrate, deși cu ajutorul lui Antonio da Sangallo cel Tânăr.[3] Biserica a fost în cele din urmă sfințită în 1539. Sacristia a fost reconstruită în secolele următoare.[4]

Dispunerea este în principal cea a unei biserici centralizate în cruce grecească, cu patru brațe, deși intrarea se prelungește printr-un arc pentru a forma Coro dei Cavallieri. În cruce se află maiestuoasa cupolă. Fiecare braț are o semicupolă, în timp ce între brațe se află patru capele de colț.

Decor interior[modificare | modificare sursă]

Interiorul a fost decorat de artiști proeminenți, atât locali, cât și străini din Parma, în următoarele secole după finalizarea clădirii.

Tribuna are un altar baroc în cor, care a fost început de Mauro Oddi și finalizat în 1758-1765 de Andrea și Domenico della Meschina. Altarul principal prezintă faimoasa icoană în interiorul unui cadru aurit plin de heruvimi și putti și o coroană aurită; ansamblul este flancat de două coloane regești solomonice flancate de doi piloni. La bază se află două statui, Sfântul Iosif și Regele David, sculptate de Francesco și Giovanni Baratta. În hemiciclul de deasupra altarului, se află o frescă de mari dimensiuni reprezentând o Încoronare a Fecioarei cu sfinți (1541), pictată de Michelangelo Anselmi[5]. Tot el a pictat și fresca din tavanul adiacent, reprezentând Adorația magilor. În spatele altarului se află un semicerc de stalpi de cor din lemn.

În sacristie și în sanctuar, multe dintre figurile și decorațiunile din frescă au fost pictate sau proiectate de tânărul Parmigianino,[6] în timp ce biserica adăpostește, de asemenea, în jurul anului 1523, două picturi în ulei pe pânză ale Sfintei Cecilia și ale Regelui David, ambele destinate inițial ca uși de orgă.

Printre alți artiști se numără Bernardino Gatti, care a pictat în frescă părți din tavan. Pictorul olandez Jan Soens a pictat o Sfântă Familie. Giambettino Cignaroli a pictat o Treime cu Sfinții Niccolò, Basilius și Grigore. O Madonna și Bambino, cu Sfinții Iosif și Gheorghe, de manieră oarecum retrogradă, a fost pictată de Marcantonio Franceschini în 1718. Un Răscumpărător manierist cu Sfântul Anton de Padova și Magdalena a fost pictat de Girolamo Mazzola Bedoli, pe baza unei comenzi din 1605, la prețul de 60 de ducați și 76 de bani[7] Pictorul parmezan Aurelio Barili a pictat fresce în 1588.

În biserică se află monumentele funerare ale lui Bertrando Rossi, Ottavio Farnese, Sforzino Sforza și Adam Albert von Neipperg (realizate de Lorenzo Bartolini).

Ducii de Parma[modificare | modificare sursă]

În criptă se află mormintele a douăzeci și șase de membri ai familiei Farnese, inclusiv ale lui Alexander Farnese, Duce de Parma și ale soției sale, Infanta Maria de Portugalia. De asemenea, ducii (titulari) de Parma și Piacenza (din Casa de Bourbon-Parma) de mai târziu și-au găsit aici locul de odihnă finală. Într-o nișă se află o urnă de cristal care conține inima lui Carol al III-lea, Duce de Parma.

La 28 august 2010, în criptă a fost înmormântat corpul lui Carlos Hugo, Duce de Parma, fost șef al Casei de Bourbon-Parma între 1977 și 2010 și fost soț al Prințesei Irene a Țărilor de Jos.[8]

La 29 septembrie 2012, nepoata lui Carlos Hugo, Prințesa Luisa de Bourbon-Parma, al doilea copil al lui Carlos, Duce de Parma, a fost botezată în biserică.

În 2021, au fost înmormântate aici Prințesa Maria Tereza de Bourbon-Parma și Prințesa Cécile Marie de Bourbon-Parma.

Înmormântări[modificare | modificare sursă]

Farnese[modificare | modificare sursă]

  • Ducele Ottavio I Farnese (1524-1586), al doilea duce de Parma și Piacenza;
  • Ducele Alexandru I Farnese (1545-1592), al treilea Duce de Parma și Piacenza;
  • Infanta Maria de Portugalia (1538-1577), soția lui Alexandru Farnese, Prințesa moștenitoare consort de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Margherita Farnese (1567-1643), fiica lui Alexandru I Farnese, prințesă de Parma și Piacenza; Prințesă moștenitoare de Mantua prin căsătorie;
  • Ducele Ranuccio I Farnese (1569-1622), al patrulea Duce de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Margherita Aldobrandini (1588-1646), soția lui Ranuccio I Farnese, Ducesă consoartă de Parma și Piacenza;
  • Ducele Odoardo I Farnese (1612-1646), al cincilea duce de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Margherita de' Medici de Toscana (1612-1679), soția lui Odoardo I Farnese, Ducesă consort de Parma și Piacenza;
  • Ducele Ranuccio al II-lea Farnese (1630-1694), al șaselea Duce de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Margaret Yolande de Savoia (1635-1663), prima soție a lui Ranuccio al II-lea Farnese, Ducesă consort de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Isabella d'Este de Modena (1635-1666), a doua soție a lui Ranuccio al II-lea Farnese, ducesă consort de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Maria d'Este de Modena (1644-1684), a treia soție a lui Ranuccio al II-lea Farnese, ducesă consort de Parma și Piacenza;
  • Prințul Pietro Farnese (1639-1677), fiul lui Odoardo I Farnese, prinț de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Margherita Maria Farnese (1664-1718), fiica lui Ranuccio al II-lea Farnese, Prințesă de Parma și Piacenza; Ducesă consort de Modena și Reggio prin căsătorie;
  • Prințul Odoardo Farnese (1666-1693), fiul lui Ranuccio al II-lea Farnese, Prinț moștenitor de Parma și Piacenza;
  • contesa palatină Dorothea Sophie de Neuburg (1670-1748), soția Prințului moștenitor Odoardo Farnese, Prinț moștenitor consort de Parma și Piacenza; s-a recăsătorit cu Ducele Francesco I Farnese, Ducesă consort de Parma și Piacenza;
  • Prințul Alexandru Ignazio Farnese (1691-1693), fiul prințului moștenitor Odoardo Farnese, prinț de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Vittoria Farnese (1672-1672), fiica lui Ranuccio al II-lea Farnese, Prințesă de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Caterina Farnese (1672-1672), fiica lui Ranuccio al II-lea Farnese și geamănă a Vittoria Farnese, Prințesă de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Eleonora Farnese (1675-1675), fiica lui Ranuccio al II-lea Farnese, prințesă de Parma și Piacenza;
  • Ducele Francesco I Farnese (1678-1727), al șaptelea Duce de Parma și Piacenza;
  • Ducele Antonio I Farnese (1679-1731), al optulea Duce de Parma și Piacenza;

Bourbon-Parma[modificare | modificare sursă]

  • Ducele Filip I de Parma (1720-1765), al doisprezecelea duce de Parma și Piacenza, primul duce de Guastalla;
  • Prințul Filip Maria de Parma (1783-1786), fiul Ducelui Ferdinand I de Parma, Prinț de Parma, Piacenza și Guastalla;
  • Prințesa Maria Antonietta Luisa de Parma (1784-1785), fiica Ducelui Ferdinand I de Parma, Prințesă de Parma, Piacenza și Guastalla;
  • Prințesa Maria Luisa de Parma (1787-1789), fiica Ducelui Ferdinand I de Parma, Prințesă de Parma, Piacenza și Guastalla;
  • Prințesa Maria Enrichetta de Parma (1788-1799), fiica ducelui Ferdinand I de Parma, prințesă de Parma, Piacenza și Guastalla;
  • Ducele Carol al III-lea de Parma (1823-1854), al șaisprezecelea Duce de Parma și Piacenza;
  • Ducele Carlos al IV-lea de Parma (1930-2010), al douăzeci și treilea Duce de Parma și Piacenza (titular);
  • Prințesa Marie Thérèse de Parma (1933-2020), sora lui Carlos al IV-lea, Prințesă de Parma și Piacenza;
  • Prințesa Cécile Marie de Parma (1935-2021), sora lui Carlos al IV-lea, Prințesă de Parma și Piacenza.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ La patria; geografia dell' Italia, Provincie di Parma e Piacenza, edited by Gustavo Chiesi, Luigi Borsari, Giuseppe Isidoro Arneudo, Turin (1902), page 30.
  2. ^ Emilia Romagna, by Touring Club Italiano (1991): page 498.
  3. ^ Emilia Romagna, by Touring Club Italiano (1991): page 498.
  4. ^ Story of construction
  5. ^ Anselmi fresco
  6. ^ Parmigianino frescoes
  7. ^ Mazzola Bedoli painting
  8. ^ Bisschop Bär concelebreert in uitvaartmis Carlos Hugo - website Rooms-Katholiek Kerkgenootschap (in Dutch)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Utilizator:Anke_Uebel/Sanctuarul_Santa_Maria_della_Steccata&oldid=15716747