Utilizator:Alcor13/Groapa cu nisip
| Cormoran mic | |
|---|---|
| |
| Cormoran mic | |
| Stare de conservare | |
Stare de conservare: Vulnerabil
| |
| Clasificare științifică | |
| Regn: | Animalia |
| Încrengătură: | Chordata |
| Clasă: | Aves |
| Ordin: | Pelicaniformes |
| Familie: | Phalacrocoracidae |
| Gen: | Phalacrocorax |
| Specie: | P. pygmaeus |
| Nume binomial | |
| Phalacrocorax pygmeus Pallas, 1773 | |
| Sinonime | |
|
(Pallas, 1773) | |
Modifică text  |
|
Cormoranul pitic (Phalacrocorax pygmeus) este o pasăre acvatică ce aparține familiei Phalacrocoracidae. Adulții au culoarea neagră- brun închis, prezentă un luciu verde metalic în special pe partea inferioară a corpului. Este o pasăre scundă, prezintă un cap rotund cu creastă pe frunte și dipsersie de pene filoplume albe în special pe cap dar de asemenea și pe gât, spate, pe coadă și părțile inferioare. Cormoranul pitic are un cioc scurt de culoare neagră și gât subțire cu sac gular. Capul este brun-negru mătăsos chiar înainte de reproducere și roșu închis-brun în restul sezonului. Ochii sunt brun închis, rotunzi.
Răspândire[modificare | modificare sursă]
Cormoranul mic ocupă în prezent regiuni din sud-estul Europei și sud-vestul Asiei. Cea mai largă răspăndire o prezintă în sud-estul Europei,Peninsula Balcanică, Serbia, Muntenegru
Habitat și ecologie[modificare | modificare sursă]
Cormoranul mic preferă iazurile pline de vegetație, lacurile și deltele râurilor. Evită regiunile muntoase și regiunile reci și secetoase. Iubește câmpurile de orez sau alte arii inundate în care sunt prezente tufișuri și copaci. Pe timpul iernii frecventează și ape cu o salinitate mai ridicată, în estuare sau pe lacuri de acumulare. Este o pasăre care poate trăi solitar sau în grupuri și este oarecum familiarizat cu prezența umană. Își construiește cuibul în vegetația deasă, în copaci, tufișuri, sălcii și mai rar în stuf(în special pe ostroave mici plutitoare). La sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, depune în cuib între 4-6 ouă a căror perioadă de incubație durează 28 de zile. Puii sunt hrăniți cu pești mici și alte animale acvatice (Kiss si Rekasi, 2002). Frecvent, împarte același tip de habitat cu egrete, stârci și lopătari.
Amenințări[modificare | modificare sursă]
Cormoranul mic este o specie ale cărei habitate au fost puternic afectate de către activitățile umane. Pentru că este o pasăre acvatică mare consumatoare de pește și distruge plasele de pescuit este adesea persecutată și de pescari. În România, secarea bălților situate pe cursul inferior al Dunării pentru redarea lor agriculturii (Insula Mare a Brăilei și Balta Borcea), moartea accidentală a păsărilor prinse în plasele improvizate ale perscarilor, distrugerea cuiburilor de câtre pescarii profesioniști cu scopul de a proteja resursele de pește au condus la scăderea numărului de efective, fapt care a determinat includerea speciei pe lista roșie IUCN cu statutul de specie vulnerabilă.
Protecție[modificare | modificare sursă]
În legislația din România, Cormoranul mic face obiectul protecției mai multor legi:
- Legea nr.13 din 25 martie 1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, Anexa II (adoptată la Berna, la 19 iulie 1979).[1]
- Legea nr.13 din 8 ianuarie 1998 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, Anexa II (adoptată la Bonn la 23 iunie 1979).[2]
- Legea nr. 89 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (African-Eurasian Waterbird Agreement AEWA), adoptat la Haga la 16 iunie 1995.[3]
- Legea vânatorii si a protecției fondului cinegetic 407 din 9 noiembrie 2006, Anexa 2. [4]
- Legea nr.197 din 2 iulie 2007, pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, Anexa 2.[5]
- Directiva Consiliului Europei din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice. [6]
- Ordonanta de urgenta 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, Anexa 3.[7]
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- J Brian Nelson (2006), Pelicans, Cormorants, and Their Relatives: The Pelecaniformes (Bird Families of the World), Oxford University Press, USA
- Rob Hume (2011), RSPB Birds of Britain and Europe, Dorling Kindersley, 3rd edition (+CD) edition