Humanists International

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Uniunea Internațională Etică și Umanistă
Înființare1952; acum 72 ani (1952)
SediuLondra, 39 Moreland St, Clerkenwell, EC1V 8BB
Statele Unite ale Americii, 1821 Jefferson Street Nw, Washington, District Of Columbia 20036, United States
Zona deservităGlobală
humanists.international

Humanists International (cunoscută ca International Humanist and Ethical Union, sau IHEU, între 1952–2019) este o organizație umbrelă a asociațiilor umaniste, ateiste, raționaliste, seculariste, sceptice, de liberi-cugetători și de Cultură Etică din toată lumea.[1] A fost fondată în Amsterdam în 1952, iar în 2023 are 160 organizații membre din 80 de țări. [2] Julian Huxley (primul director al UNESCO) a condus primul congres al organizației.

În 2002, Adunarea Generală a IHEU a adoptat unanim Declarația de la Amsterdam 2002[3], care sintetizează principiile fundamentale ale umanismului modern. Omul Fericit este simbolul grafic oficial al IHEU. IHEU are rol consultativ special în Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC).[4]

IHEU organizează un Congres Umanist Mondial la fiecare trei ani, găzduit de unul dintre membri. Următorul congres va avea loc la São Paulo, Brazilia, în 2017.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „About IHEU”. IHEU. Accesat în . 
  2. ^ „Humanist movement hits new high in membership”. iheu.org. Accesat în . 
  3. ^ „Amsterdam Declaration 2002”. IHEU. Accesat în . 
  4. ^ „List of non-governmental organizations in consultative status with the Economic and Social Council as of 1 September 2010” (PDF). United Nations. Accesat în .