Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Naratorul mărturisește la începutul povestirii că citește de obicei cu radioul deschis. Tocmai recitea Mașina timpului de H. G. Wells. În momentul în care ajunge la capitolul în care exploratorul Timpului recunoaște că nu a călătorit niciodată în timp, vocea crainicului de la radio slăbește. Apoi în cameră apare un fel de vârtej negru-gălbui. Din vârtej apare exploratorul Timpului care îi spune că Mașina timpului este reală și că a reușit să monteze și piesele care îi permite să călătorească și în spațiu nu doar în timp. Telefonul sună și exploratorul se întoarce curios cu spatele la narator să vadă ce se aude. Naratorul trage de manetele aparatului exploratorului și călătorește în timp din 1962 de la București la Sevenoaks în 1894. Aici se întâlnește cu H. G. Wells care tocmai a trimis romanul spre publicare lui Henley de la National Observer. Wells este convins că totul este o farsă și o născocire, iar sfârșitul romanului rămâne neschimbat în ciuda intervenției naratorului. Revenit înapoi în 1962, naratorul își dă seama că exploratorul Timpului vine din viitor și nu din trecut. După ce a dispărut exploratorul, naratorul a început să creadă că totul a fost o halucinație, dar nasturii care au rămas în cameră de la haina acestuia au fost cercetați în mai multe institute dar nimeni nu a putut să le determine compoziția.
