Tratament termic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Definiție[modificare | modificare sursă]

Tratamentul termic este suma proceselor implicând modificarea temperaturilor, prin răcire, respectiv încălzire. Fluctuațiile termice conduc la determinarea unor procese fizico-chimice având anumite proprietăți. O altă utilitate este aceea de conferire a unui nivel ridicat de duritate a suprafețelor materialelor .

Criterii de clasificare a proceselor termice[modificare | modificare sursă]

Privind asupra rezultatelor obținute, există două tipuri de astfel de tartamente termice:tratamente preliminare-asemenea celor de coacere pentru obținerea unor produse precum: pieselor turnate, aliajelor și tratamente secundare sau finale care se aplică diferitelor piese, doar când acestea au depășit deja etapa întâi, și în urma prelucrărilor de ordin mecanic. De asemenea, un alt criteriu de clasificare a tratamentelor termice este este reprezentat de natura materialelor asupra cărora se aplică procedeul termic. Astfel, amintim două categorii de materiale: feroase și neferoase.

Un alt criteriu de clasificare a proceselor termice este natura transformării. Astfel, vom avea: de recoacere, de călire, de revenire și tratamente termochimice.  Rămânând la etapa claisficărilor, recoacerea de tip I se împarte sistematic în: recoacerea de omgenizare-aplicată pieselor masive, la temperaturi de 1100-1200 ˚C, în timp de 8-20 de ore. Recoacerea de recristalizare aplicată oțelurilor deformate la rece, temperatura necesară desfășurării operației fiind cuprinsă între 660-700˚C-va fi adaptată în funcție de compoziția oțelului, timpul alocat fiind de 0,1-1,5 ore. Încadrată în categoria recoacerii de tip I-recoacerea de detensionare-aplicată produselor deja prelucrate, care conțin tensiuni reziduale datorită răcirii, la temperaturi cuprinse între 350-600 ˚C, pe parursul a 1-3 ore. Recoacerea de tipul II constă într-o încălzire supracritică a oțelului însumează: recoacerea completă, cea izotermă, incompletă, recoacerea de înmuiere, respectiv recoacerea de normalizare.

[1]

Scopul tratamentelor termice[modificare | modificare sursă]

O caracteristică definitorie a tratamentelor termice constă în rezultatul obținut și anume, modificarea proprietăților materialului din care a fost fabricată piesa, fără însă a fi modificate considerabil forma sau dimesniunile piesei. Așadar, survine o serie de schimbări doar în privința structurii piesei respective.

Operațiile principale ale tratamentului termic[modificare | modificare sursă]

În cadrul tratamentului termic, operațiile de bază sunt cele principale: încălzire, menținere, răcire. Fiecare dintre acestea pot fi reprezentate cu ajutorul unei axe ce are ca și coordonate: timpul și temperatura. Acestea sunt precedate, respectiv succedate de operații auxiliare. Anterior, proceselor principale, există operații precum: curățire, protejare, spălare. Posterior acelorași procese principale, vorbim despre: curățire, îndreptare, control.

[2]

Operația de încălzire[modificare | modificare sursă]

Operația de încălzire reprezintă între 40-80% din întregul proces termic. Aceasta poate fi efectuată fără menținere, ori cu menținere izotermă.

Operația de menținere[modificare | modificare sursă]

Desăvârșirea operației de menținere se concretizează prin egalizarea temperaturii și ducerea la bun sfârșit a proceselor de transformare structurală. Parametrii unei astfel de operații sunt: temperatura și durata de menținere, gradul de egalizare.

Operația de răcire[modificare | modificare sursă]

Operația de răcire. În cazul unei astfel de operații, rezultatele obținute făcând referire la proprietățile produselor finale, sunt în concordanță cu modul de execuție al acestei operații. La fel ca în cazul operației de menținere, parametrii ce susțin procesul de răcire sunt: temperatura inițială, viteza și durata de răcire.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "Tratament termic". Accesat în . 
  2. ^ „Tratamente termice la oțeluri și fonte”. Accesat în .