Silvie mică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Silvie mică
Lesser Whitethroat (Sylvia curruca) (2).jpg
Silvia mică (Sylvia curruca)
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Passeriformes
Familie: Sylviidae
Gen: Sylvia
Specie: S. curruca
Nume binomial
Sylvia curruca
(Linnaeus, 1758)
Subspecii
  • Sylvia curruca curruca (Linnaeus, 1758)
  • Sylvia curruca blythi Ticehurst & Whistler, 1933
  • Sylvia curruca halimodendri Sushkin, 1904
  • Sylvia curruca minula A. O. Hume, 1873
  • Sylvia curruca margelanica Stolzmann, 1898
  • Sylvia curruca althaea A. O. Hume, 1878

Silvia mică (Sylvia curruca), numită și silvie de grădină pitică, este o pasăre migratoare din familia silviidelor, ordinul paseriformelor, răspândită în Europa, lipsind numai din nordul extrem și din sud-vestul continentului, și în Asia, exceptând nordul, sudul și în mare parte centrul continentului. Este o specie migratoare care iernează în sudul Asiei și centrul Africii, pe un areal sub formă de bandă, care se întinde din India și Pakistan până în Mali. Sunt descrise 6 subspecii: Sylvia curruca curruca, Sylvia curruca blythi, Sylvia curruca halimodendri, Sylvia curruca minula, Sylvia curruca margelanica și Sylvia curruca althaea. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Sylvia curruca curruca, care este un oaspete de vară, ce iernează în centrul și nord-estul Africii, dar și în Orientul Mijlociu. În România este destul de frecventă, întâlnindu-se în toată țară, în Carpați până la 2000 m. Populația cuibăritoare din România este cuprinsă între 400.000 și 1.200.000 de perechi, efective mai mari găsindu-se numai în Rusia, unde populația depășește 2.000.000 de perechi. În Republica Moldova este răspândită pe întreg teritoriul ei. Preferă habitatele intermediare între păduri întinse și câmpuri deschise, fiind întâlnită adesea în liziere, poieni și rariști de pădure și pajiști presărate cu tufărișuri; pe pante, văi și în lunci cu subarboret bogat, în livezi, parcuri, crânguri tinere. Este mai puțin sperioasă decât alte specii de silvii. Este o pasăre mică, având o lungime de 13-15 cm, cât vrabia, și o greutate de 11-13 grame. Longevitatea maximă înregistrată în natură este de 9 ani. Partea superioară a capului este sur-cenușiu; spatele cenușiu-bruniu, partea inferioară albă. Se recunoaște ușor după cele două dungi întunecate sur-închise de pe părțile laterale ale capului, care încep de la baza ciocului, continuă peste ochi și parțial pe obraji. Rectricele externe pe steagul extern sunt albe, pe steagul intern au o pată cuneiformă mare și albă, începând de la vârf în lungul rahisului negru. Picioarele sunt cenușiu-închis, irisul gri. Sexele se pot determina numai după zona de clocit (placa incubatoare) de pe abdomen. Se hrănește de obicei dimineața pe crengile superioare ale copacilor, iar în timpul zilei în mijlocul sau în josul copacilor și uneori la nivelul solului. Este o specie omnivoră, dar se hrănește preponderent cu insecte și păianjeni, mai ales primăvara și vara, însă la sfârșitul verii și toamna consumă și semințe, fructe și pomușoare de diverse plante. Sosește din cartierele de iernat în perioada aprilie-mai. După marcarea teritoriului, masculul atrage femela prin cântec; la apariția acesteia el își demonstrează comportamentul nupțial caracteristic. Cuibul este amplasat pe crenguțele tufarilor, copacilor mici sau în ierburi înalte, perene, la o înălțime de 0,2-1,2 m de la sol. Sunt preferate în special plantele care au spini, mulți lăstari ori frunze fine, care facilitează prinderea cuibului. Cuibul are formă de cupă relativ adâncă și este construit din fire subțiri de vegetație uscată, ramuri mici, rădăcini, mușchi și pânză de păianjen. În interior este căptușit cu iarbă fină, păr, lână și alte materiale vegetale disponibile. Din mai până în iunie femela depune o pontă formată din 4-6 ouă albe-gălbui, ornate cu pete cărămizii sau cenușii, pe care le clocesc ambii parteneri, timp de 11-14 zile. Anual silvia mică poate depune două ponte. Puii sunt hrăniți de către ambii părinți, predominat cu insecte, și devin zburători la 10-14 zile, moment în care părăsesc cuibul. Ei nu se îndepărtează de acesta, fiind încă dependenți pentru câteva zile de hrana adusă de către părinți. Primii pui pot fi observați deja în ultima decadă a lunii mai. Cântecul este variat, constând din două părți; un ciripit scurt și înăbușit, urmat de o serie sonoră și rapidă de triluri clare identice, "tilililililili..." sau "rutututututu...", care este emis din ascunzișul frunzelor sau în timp ce se deplasează de pe o cracă pe alta. Strigăt de contact este scurt, ca un plescăit de limbă, "tek". Este o pasăre folositoare, hrănindu-se cu vătămătorii periculoși ai pădurilor și terenurilor agricole.[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Sylvia curruca. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2013.2. International Union for Conservation of Nature. . Accesat în . 
  2. ^ Dimitrie Radu. Păsările în peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984
  3. ^ Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983
  4. ^ M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973
  5. ^ Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946
  6. ^ Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006.
  7. ^ Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015
  8. ^ Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016
  9. ^ Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984
  10. ^ Andrei Munteanu, Larisa Bogdea, Ludmila Buciuceanu. Contribuții privind studiul distribuției și densității speciilor genului Sylvia (Sylviidae) pe teritoriul Republicii Moldova. Chișinău, Revista „Mediul ambiant” Nr. 6 (36) decembrie 2007
  11. ^ Bogdea Larisa, Munteanu Andrei. Fenologia, distribuția spațială și comportamentul reproductiv a speciilor genului Sylvia (Sylviidae) în ecosisteme naturale și antropizate. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științele vieții. Numărul 3(312) / 2010, pag. 177-187
  12. ^ Kenneth Williamson. The Genus Sylvia. Identification for Ringers 3. 1976
  13. ^ В. А. Паевский. Птицы России и сопредельных стран: славка-завирушка, или славка-мельничек Sylvia curruca. Русский орнитологический журнал 2013, Том 22, Экспресс-выпуск 915: 2375-2409

Legături externe[modificare | modificare sursă]