Silvie de câmp

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Silvie de câmp
Common Whitethroat.jpg
Cântecul
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Passeriformes
Familie: Sylviidae
Gen: Sylvia
Specie: S. communis
Nume binomial
Sylvia communis
Latham, 1787
Subspecii
  • Sylvia communis communis Latham, 1787
  • Sylvia communis volgensis Domaniewski, 1915
  • Sylvia communis icterops Ménétries, 1832
  • Sylvia communis rubicola Stresemann, 1928
Silvia de câmp

Silvia de câmp (Sylvia communis), numită și silvie de câmpie, silvie cenușie, silvie cu cap sur, priveghetoare cenușie, este o pasăre migratoare din familia silviidelor, ordinul paseriformelor, răspândită în Europa, centrul și vestul Asiei, precum și în nordul Africii, din Maroc până în Tunisia. Este o specie migratoare, care iernează în Africa, la sud de Sahara în savanele tropicale și în estul Africii, până în sudul continentului african. Sunt descrise 4 subspecii: Sylvia communis communis, Sylvia communis volgensis, Sylvia communis icterops și Sylvia communis rubicola. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Sylvia communis communis, care este un oaspete de vară. În România este destul de frecventă, întâlnindu-se în toată țară, în Carpați până la 1300 m. Populația cuibăritoare din România este cuprinsă între 1.000.000 și 3.000.000 de perechi. În Republica Moldova cuibărește în zonele silvice, de câmpie și în cele din lunca Nistrului și Prutului. Este o specie comună în mărăcinișuri și tufișuri din zone deschise, inclusiv terenuri cultivate. Preferă terenuri mai deschise decât silvia mică. Se întâlnește adesea în pâlcurile de arbori și arbuști din terenurile agricole, în tufișurile arboricole de-a lungul drumurilor, în parcurile și livezile cu vegetație abundentă, în margini și poieni ale pădurilor de foioase (rar și de conifere) și câteodată în zona tufărișurilor subalpine și pe lângă ape în zone mlăștinoase. Este o pasăre mică, având o lungime de 14 cm, cât vrabia, și o greutate de 13-15 grame. Longevitatea maximă înregistrată în natură este de 8 ani și 9 luni. Partea superioară este brun-cenușie, iar partea inferioară gălbui-roșcat-albicioasă, gâtul și gușa de un alb imaculat, pe flancuri nuanțat cu roz. Pe deasupra ochilor se află o sprânceană albicioasă puțin reliefată. Remigele cu dungi late de culoare ruginiu deschisă; rectricea extremă de culoare alb-brunatică, cu steagul extern alb; cea următoare cu vârful alb abia pronunțat, iar a treia doar o urmă din această culoare. La femelă steagul extern al rectricelor externe este alb-cenușiu, iar steagul intern este mai închis la culoare și mai brun decât la masculi. Masculul are capul cenușiu în primăvară sau cenușiu mărginit de brun în penajul de toamnă, iar femela are capul brun. Picioarele sunt brune-deschis, iar irisul brun-gălbui până la brun-caramel. Este o specie omnivoră, dar se hrănește preponderent cu insecte, în special afide, omizi, fluturi, furnici, albine, țânțari, muște, gândaci și coleoptere mici. Insectele sunt vânate prin tufișuri și în stratul ierbos. Din hrana sa vegetală fac parte și semințele de cereale, precum și fructele de mur, păducel și porumbar, acestea fiind consumate în special spre sfârșitul verii și în timpul migrațiilor de toamnă. Sosește din cartierele de iernat în prima decadă a lunii aprilie. Deoarece masculii sosesc primii, ei încep a construi 2-3 cuiburi din iarbă, frunze și rămurele, din care femela va alege unul pe care îl va căptuși pe dinăuntru cu puful inflorescențelor unor plante, păr și lână. Cuibul este construit într-un loc foarte ascuns în tufari și vegetația ierboasă deasă din liziere și este situat în aproprierea pământului. Cuibul este adesea parazitat de către cuc (Cuculus canorus). Ponta este depusă prin aprilie-iulie și constă din 4-5 ouă gri-verzui sau maroniu-deschis cu pete închise la culoare, având dimensiunea de 18×14 mm. Clocesc ambii părinți, în decurs de 11-15 zile. Pot depune a doua pontă prin iunie. Puii eclozați sunt nidicoli, golași și sunt îngrijiți circa 12 zile de la eclozare, ei devin zburători după 9-13 zile, dar adesea părăsesc cuibul mai repede, rămânând în aproprierea acestuia și solicitând hrană de la ambii părinți. Este o pasăre foarte activă, mișcându-se încontinuu prin tufișuri. Strigătul de contact este aspru, nazal, "uet, uet, uet", iar cel de alarmă aspru, prelung, "tceerrr". Masculii cântă din vârful unui tufiș sau când stau pe o cracă sau pe un fir de electricitate; cântecul lor este rapid și destul de scurt, cu fraze sacadate, destul de aspru, "ciac-a-ro-ce, ciac-a-ro". Este o pasăre folositoare, hrănindu-se cu vătămătorii periculoși ai pădurilor și terenurilor agricole.[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Sylvia communis. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2013.2. International Union for Conservation of Nature. . Accesat în . 
  2. ^ Dimitrie Radu. Păsările în peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984
  3. ^ Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983
  4. ^ M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973
  5. ^ Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946
  6. ^ Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006.
  7. ^ Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015
  8. ^ Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016
  9. ^ Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984
  10. ^ Andrei Munteanu, Larisa Bogdea, Ludmila Buciuceanu. Contribuții privind studiul distribuției și densității speciilor genului Sylvia (Sylviidae) pe teritoriul Republicii Moldova. Chișinău, Revista „Mediul ambiant” Nr. 6 (36) decembrie 2007
  11. ^ Bogdea Larisa, Munteanu Andrei. Fenologia, distribuția spațială și comportamentul reproductiv a speciilor genului Sylvia (Sylviidae) în ecosisteme naturale și antropizate. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științele vieții. Numărul 3(312) / 2010, pag. 177-187
  12. ^ Fauvette grisette, Sylvia communis (Linné, 1758). Cahiers d’Habitat « Oiseaux » Fiche projet. Ministère de l'Écologie, de l'Énergie, du. Développement durable et de l'Aménagement du territoire (MEEDDAT) - Muséum National d’Histoire Naturelle (MNHN)
  13. ^ Whitethroat (Sylvia communis). Identification Atlas of Birds of Aragon

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Silvie de câmp