Răchiţele

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Răchițele
Журавлина.jpg
Stare de conservare
Risc scăzut (LC)[1]
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Subîncrengătură: Angiospermae
Clasă: Magnoliopsida (Dicotyledonatae)
Subclasă: Asteridae
Ordin: Ericales
Familie: Ericaceae
Gen: Vaccinium
Subgen: Oxycoccus
Specie: V. oxycoccos
Nume binomial
Vaccinium oxycoccos
L. 1753
Cranberrymap.jpg
Arealul.
Roșu : Vaccinium oxycoccos ; Portocaliu: Vaccinium microcarpum ; Verde : Vaccinium macrocarpon
Sinonime
  • Vaccinium oxycoccus Linnaeus
  • Oxycoca vulgaris Raf.
  • Oxycoccus oxycoccos (L.) MacMill.
  • Oxycoccus palustris Pers.
  • Oxycoccus quadripetalus Schinz & Thell.
  • Oxycoccus quadripetalus Gilib.
  • Oxycoccus vulgaris Hill
  • Schollera europaea Steud.
  • Schollera oxycoccos (L.) Roth
  • Schollera paludosa Baumg.
  • Schollera palustris Steud.


Răchițele (Vaccinium oxycoccos, sin. Oxycoccus quadripetalus, Oxycoccus palustris) este un arbust târâtor, pitic, din familia ericaceelor (Ericaceae) cu frunze mici pieloase, persistente, flori roz-carmin și fructe bace roșii, acrișoare, comestibile, răspândit în Europa Centrală și de Nord, Siberia, America de Nord. În România crește în regiunea montană și subalpină prin turbării, în tinoave și sfagnete.[2][3][4]

Descrierea[modificare | modificare sursă]

Este un mic arbust târâtor, cu rădăcini radicante. Are tulpini subțiri, filiforme, lungi de cca 80 cm, adeseori roșii.[2][3][5][4][6][7]

Frunzele sunt persistente și pieloase, cu pețioli scurți, până la cel mult 1-2 mm lungime, ovat eliptice, pe dos glauce verzi, cu margini revolute, lungi de 8-16 mm și late de 3-6 mm.[2][5][4][6][7]

Înflorește primăvara-vara, în mai-iunie. Inflorescențele sunt umbelate, alcătuite din 2-4, mai rar din din mai multe flori, roz carmin, laterale (în aparență terminale), lung pedicelate, nutante, adunate la capătul ramurilor din anul trecut, cu pediceli păroși, filiformi, roșcați, lungi de 2-4,5 cm, la mijloc cu 2 bractei mici, liniare, lungi de cca 1 mm. Caliciu cu 4 (5) sepale scurte, cu lobi lățiți și obtuzi. Corolă lată de 6-7 mm, cu 4 (5) petale de un roz carmin, alungite, fidate aproape până la bază și răsfrânte înapoi. Stamine 8 (10), exserte, cu filamente purpurii, păroase; antere galbene și aproape de aceeași lungime cu filamentele.[2][3][5][4][6][7]

Fructifică în august - septembrie. Fructul este o bacă zemoasă sferică, acrișoară, roșie, de 10-18 mm în diametrul. Semințe alungit ovate, cu tegument reticulat.[2][3][5][4][6][7]

Arealul[modificare | modificare sursă]

Specia este prezentă în toate regiunile circumboreale. Se întâlnește în Europa din Scandinavia (nu în Islanda) până în centrul Franței, nordul Italiei și România; în nordul Asiei până în Japonia; în Groenlanda; în Nordul Americii până în Carolina de Nord, Wisconsin și Columbia Britanică. Potrivit lui Hegi a dispărut din Pirinei (Franța), Spania, Italia, Croația și România. Limita nordică a arealului se află departe la nord de Cercul Arctic la circa 70°20' sau chiar la 71°4'. În Insulele Britanice răchițele cresc de la nivelul mării până la 640 m în Anglia și până la 820 m în Scoția. În Europa continentală poate fi găsită până la 1830 m.[6]

Prezența în România[modificare | modificare sursă]

Datele sunt date din 1960 după Flora Republicii Populare Romîne, Vol. VII.[2]

  • Regiunea Baia Mare: Poienile de sub Munte la Tăul Băiței (raionul Vișeu); Munții Ouaș - Gutin (Culmea Tătaru, Vârful Brazilor, Obcina Ștegea, Iezerul Mare la V de Vârful Pietrii); Hoteni (raionul Sighet).
  • Regiunea Cluj: Munții Gilăului: Ponor la Lacul Mluha (raionul Aiud); Muntele Mare în mai multe locuri (raionul Turda); Muntele Căpățâna, Tăul Căpățânii (raionul Câmpeni); Valea Someșului Cald pe Pârâul Cărbunarilor și la V de Giurcuța de Sus, între Călățele și Belcești la Dâmbul Negru (raionul Huedin); Valea Someșului Rece sub Muntele Lăptoasa, Măguri la Damiș (raionul Cluj); Valea Izbuc - Călineasa.
  • Regiunea Oradea: Munții Bihorului la Padeș și Piatra Grăitoare.
  • Regiunea Autonomă Maghiară: Borsec (raionul Toplița); Vârșag la Lacul Dracului, Lueta, între Lueta și Căpâlnița, Mina «Sf. Cruce», Căpâlnița (raionul Odorhei); Munții Ciucului pe Pârâul Brațul Încet și Pârâul Apa Roșie, Băile Tușnad pe Muntele Puciosu, la turbăria Mohoș și la Lacul Sf. Ana, Sâncrăieni la turbăria Luci, Munții Harghita la «Hargitaliget» (raionul Ciuc); Covasna, Comandău la « Rozsdáspatak » (raionul Tg. Săcuesc).
  • Regiunea Hunedoara: Valea Sebeșului între Oașa și Gura Sălanelor (raionul Sebeș).
  • Regiunea Ploești: Muntele Penteleu la Lacul Roșu.
  • Regiunea Suceava: Valea Bărnărelului, Coșna, Dorna Cândrenilor, Poiana Stampei la «Imaș» (raionul Vatra Dornei).

Întrebuințări[modificare | modificare sursă]

Bacele sunt acrișoare, comestibile, conțin glucoză, fructoză, zaharoză, acid citric și ascorbic și pot fi folosite în alimentație și în medicină.[2][5] În Rusia bacele sunt utilizate pe scară largă în industrie pentru prepararea dulceții, murăturilor cu varză, în industria de cofetărie și lichior, se folosesc și pentru prepararea extractului de răchitele și pentru fabricarea prafului de chisel.[5]

Rolul în natură[modificare | modificare sursă]

Cu bobițele răchițelelor se hrănesc vulpile și urșii. Păsările care se hrănesc cu bobițe sunt toate păsări parțial frugivore: măcăleandrul (Erithacus rubecula), sturzul cântător (Turdus philomelos), sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), mierla (Turdus merula), ierunca scoțiană (Lagopus lagopus scotica), ierunca alpină (Lagopus muta), cocoșul de munte (Tetrao urogallus), cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) etc.[6]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Maiz-Tome, L. 2016. Vaccinium oxycoccos. The IUCN Red List of Threatened Species 2016
  2. ^ a b c d e f g Academia Republicii Populare Romîne. Flora Republicii Populare Romîne, Vol. VII. Redactor principal: acad. Traian Săvulescu. Colaboratorii volumului VII: Al. Buia, E. Ghișa, I. Grințescu, M. Gușuleac, I. Morariu, A. Nyárády, acad. E. I. Nyárády, A. Paucă, M. Răvăruț, Em. Țopa. Editura Academiei Republicii Populare Romîne 1960, p. 132-133 (Oxycoccus quadripetalus)
  3. ^ a b c d I. Prodan, Al. Buia. Flora mică ilustrată a României. Ediția a V-a. Editura Agro-Silvică. București, 1966, p. 383 (Vaccinium oxycoccos)
  4. ^ a b c d e T. G. Tutin, V. H. Heywood, N. A. Burges, D. M. Moore, D. H. Valentine, S. M. Walters, D. A. Webb. Flora Europaea. Volume 3. Diapensiaceae to Myoporaceae. Cambridge University Press, 1972, p. 12 (Vaccinium oxycoccos)
  5. ^ a b c d e f Ботанический институт им. В. Л. Комарова Академии наук СССР. Флора СССР. Том XVIII. Редакторы тома Б. К. Шишкин и Е. Г. Бобров. Издательство Академии Наук СССР, Москва - Ленинград, 1952, p. 103-104 (Oxycoccus quadripetalus)
  6. ^ a b c d e f Jacquemart, A. L. (1997). Vaccinium oxycoccos L. (Oxycoccus palustris Pers.) and Vaccinium microcarpum (Turcz. ex Rupr.) Schmalh. (Oxycoccus microcarpus Turcz. ex Rupr.). Journal of ecology, 85(3), 381-396.
  7. ^ a b c d Vander Kloet, S. P. (1983). The taxonomy of Vaccinium § Oxycoccus. Rhodora, 85(841), 1-43.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Răchiţele
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Răchiţele