Maimuță din Lumea Nouă

Clasificare științifică
Platirinieni
Sapajus apella
Supradomeniu	Biota
Domeniu	Eukaryota
Supraregn	Holozoa
Regn	Animalia
Subregn	Eumetazoa
Phylum	Chordata
Subîncrengătură	Vertebrata
Infraîncrengătură	Gnathostomata
Supraclasă	Sarcopterygii
Clasă	Mammalia
Subclasă	Tetrapodomorpha
Infraclasă	Elpistostegalia
Supraordin	Euarchontoglires
Ordin	Primates
Magnordin	Boreoeutheria
Subordin	Haplorhini
Infraordin	Simiiformes
Parvordin
Platyrrhini^[1]^[2]
Geoffroy, 1812

Modifică date / text

Maimuțele din Lumea Nouă sau platirinienii (din greacă: platy = plat, turtit, larg + rhinós = nas) sunt un grup format din cinci familii de primate care se găsesc în regiunile tropicale din Mexic, America Centrală și America de Sud: Callitrichidae, Cebidae, Aotidae, Pitheciidae și Atelidae. Cele cinci familii sunt clasificate împreună ca Ceboidea, singura suprafamilie existentă în parvordinul Platyrrhini.^[3]

Platyrrhini provine din grecescul „nas lat”, nasul lor fiind mai plat decât al altor maimuțe, cu nările orientate lateral. Maimuțele din familia Atelidae, precum maimuța-păianjen, sunt singurele primate care au cozi prehensile. Cele mai apropiate rude ale maimuțelor din Lumea Nouă sunt ceilalți simieni, Catarrhini („cu nasul în jos”), care cuprind maimuțele din Lumea Veche și maimuțele antropomorfe. Maimuțele din Lumea Nouă descind din maimuțele africane care au colonizat America de Sud, o linie care s-a separat acum aproximativ 40 de milioane de ani.^[4]

Clasificarea taxonomică și filogenia

Pentru informații suplimentare, vezi List of platyrrhines

În urmă cu aproximativ 40 de milioane de ani, infraordinul simiiformelor s-a divizat în parvordinele Platyrrhini (maimuțele din Lumea Nouă) și Catarrhini (maimuțele antropomorfe și maimuțele din Lumea Veche) undeva pe continentul african.^[5] Se presupune că Platyrrhini s-au răspândit în America de Sud pe o plută de vegetație peste Oceanul Atlantic în timpul epocii Eocene, posibil prin intermediul mai multor insule intermediare acum scufundate. Alte câteva grupuri de animale au făcut aceeași călătorie peste Atlantic, printre care se numără în special rozătoarele caviomorfe.^[6]^[7]

Următoarea este lista diferitelor familii de platirinieni, așa cum au fost definite de Rylands & Mittermeier (2009), și poziția lor în ordinul primatelor:^[8]^[9]

Ordinul Primate
- Subordinul Strepsirrhini: lemurieni, loriși, galago, etc.
- Subordinul Haplorrhini: tarsieri + maimuțe, inclusiv maimuțe antropomorfe
  - Infraordinul Tarsiiforme: tarsieri
  - Infraordinul Simiiforme
    - Parvordinul Catarrhini: maimuțe din Lumea Veche, maimuțe antropomorfe (inclusiv oameni)
    - Parvordinul Platyrrhini: maimuțe din Lumea Nouă
      - Suprafamilia Ceboidea
        Familia Callitrichidae: marmosete și tamarini
        
        Familia Cebidae: capucini și maimuțe veveriță
        
        Familia Aotidae: dourucouli sau maimuțe de noapte
        
        Familia Pitheciidae: titi, saki și uakari
        
        Familia Atelidae: maimuțe urlătoare, maimuțe-păianjen, muriqui și maimuțe lânoase

Caracteristici

Maimuțele din Lumea Nouă au septul internazal cartilaginos foarte lat, dezvoltat, și nările externe îndreptate lateral. Cele mai multe specii au dimensiuni mici, și nici cele mai mari dintre ele nu depășesc dimensiunile unui câine. Blana este deasă și, de obicei, de culoare întunecată. Au capul rotund, rareori prevăzut cu un bot scurt. Policele (degetul mare al mâinii) este redus și neopozabil sau absent. Halucele (degetul mare al piciorului) este, însă, bine dezvoltat și opozabil. Au o coadă lungă și adesea stufoasă. La unele specii ea este prehensilă, și se poate răsuci spre fața sa ventrală în jurul crengilor. La aceste specii, fața ventrală a vârfului cozii este golașă și foarte sensibilă. Platirinienii n-au nici buzunare bucale, nici calozități fesiere. Au 32-36 de dinți. Formula dentară este: 2•1•3•(3-2)/2•1•3•(3-2) x 2= 36-32.

Platirinienii sunt răspândiți în America Centrală și America de Sud; locuiesc în pădurile mari. Sunt animale exclusiv arboricole, și trăiesc mai ales în păduri virgine, prin apropierea apelor. Nu coboară din arbori nici pentru a-și astâmpăra setea, însă atunci când le lipsește apa de ploaie se coboară pe crengi până deasupra apelor, prinzându-se cu coada de crengi sau de liane. Se hrănesc cu fructe și cu alte organe vegetale, cu insecte, păianjeni, ouă și pui de păsări și cu miere. Majoritatea sunt animale diurne. Cele mai multe specii se mișcă greoi, dar unele sunt sprintene. Platirinienii sunt buni cățărători, și își întrebuințează coada la prins mai mult decât membrele. În timpul somnului își încolăcesc coada în jurul crengilor sau în jurul picioarelor. Inteligența platirinienilor este inferioară celei a catarinienilor. Indigenii le vânează pentru carnea lor.^[10]^[11]

Galerie

Marmoset comun (genul Callithrix)
Tamarin-leu auriu (genul Leontopithecus)
Capucinul lui Azara (genul Sapajus)
Maimuțe nocturne de Panama (genul Aotus)
Uakari (genul Cacajao)
Maimuță urlătoare neagră (genul Alouatta)
Maimuță-păianjen cu față roșie (genul Ateles)
Maimuță lânoasă comună (genul Lagothrix)

Note

^ Tableau des Quadrumanes, Ou des Animaux composant le premier Ordre de la Classe des Mammifères[*], p. 104 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
^ Class Mammalia Linnaeus, 1758 (PDF)
^ „Platyrrhini and Ceboidea”. ChimpanZoo. 2005. Arhivat din original la 15 mai 2008. Accesat în 19 iulie 2009.
^ Sellers, Bill (20 octombrie 2000). „Primate Evolution” (PDF). University of Edinburgh. pp. 13–17. Accesat în 23 octombrie 2008.
^ Robert W. Shumaker; Benjamin B. Beck (2003). Primates in Question. Smithsonian Institution Press. ISBN 978-1-58834-176-1.
^ Oliveira, Felipe Bandoni de; Molina, Eder Cassola; Marroig, Gabriel (2009). „Paleogeography of the South Atlantic: a Route for Primates and Rodents into the New World?”. South American Primates. New York: Springer. pp. 55–68. doi:10.1007/978-0-387-78705-3_3. ISBN 978-0-387-78704-6.
^ Defler, Thomas (2019). „Platyrrhine Monkeys: The Fossil Evidence”. History of Terrestrial Mammals in South America. Topics in Geobiology. 42. Cham: Springer International. pp. 161–184. doi:10.1007/978-3-319-98449-0_8. ISBN 978-3-319-98448-3.
^ Rylands AB, Mittermeier RA (2009). „The Diversity of the New World Primates (Platyrrhini): An Annotated Taxonomy”. În Garber PA, Estrada A, Bicca-Marques JC, Heymann EW, Strier KB. South American Primates: Comparative Perspectives in the Study of Behavior, Ecology, and Conservation. Springer. ISBN 978-0-387-78704-6.
^ Groves, C. P. (2005). „Infraorder Simiiformes”. În Wilson, D. E.; Reeder, D. M. Mammal Species of the World (ed. 3rd). Baltimore: Johns Hopkins University Press. pp. 128–152. OCLC 62265494. ISBN 0-801-88221-4.
^ Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.
^ Victor Pop. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1962, 207 p.

Legături externe

Wikispecies

Wikispecies conține informații legate de Maimuță din Lumea Nouă

Materiale media legate de Platirinieni la Wikimedia Commons
„Primate Hunting Reaches Crisis Point in Latin America”. Spiegel Online international. 13 martie 2007.
Geographic Distributions of Amazonian Primates

[758bd67f5f0b357077e6dc07583e0a93-1] Tableau des Quadrumanes, Ou des Animaux composant le premier Ordre de la Classe des Mammifères[*], p. 104 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

[3b6d6dc5897e0a95262c2631aa042e92-2] Class Mammalia Linnaeus, 1758 (PDF)

[3] „Platyrrhini and Ceboidea”. ChimpanZoo. 2005. Arhivat din original la 15 mai 2008. Accesat în 19 iulie 2009.

[Sellers-4] Sellers, Bill (20 octombrie 2000). „Primate Evolution” (PDF). University of Edinburgh. pp. 13–17. Accesat în 23 octombrie 2008.

[PQ-5] Robert W. Shumaker; Benjamin B. Beck (2003). Primates in Question. Smithsonian Institution Press. ISBN 978-1-58834-176-1.

[:0-6] Oliveira, Felipe Bandoni de; Molina, Eder Cassola; Marroig, Gabriel (2009). „Paleogeography of the South Atlantic: a Route for Primates and Rodents into the New World?”. South American Primates. New York: Springer. pp. 55–68. doi:10.1007/978-0-387-78705-3_3. ISBN 978-0-387-78704-6.

[7] Defler, Thomas (2019). „Platyrrhine Monkeys: The Fossil Evidence”. History of Terrestrial Mammals in South America. Topics in Geobiology. 42. Cham: Springer International. pp. 161–184. doi:10.1007/978-3-319-98449-0_8. ISBN 978-3-319-98448-3.

[SAP-8] Rylands AB, Mittermeier RA (2009). „The Diversity of the New World Primates (Platyrrhini): An Annotated Taxonomy”. În Garber PA, Estrada A, Bicca-Marques JC, Heymann EW, Strier KB. South American Primates: Comparative Perspectives in the Study of Behavior, Ecology, and Conservation. Springer. ISBN 978-0-387-78704-6.

[msw3-9] Groves, C. P. (2005). „Infraorder Simiiformes”. În Wilson, D. E.; Reeder, D. M. Mammal Species of the World (ed. 3rd). Baltimore: Johns Hopkins University Press. pp. 128–152. OCLC 62265494. ISBN 0-801-88221-4.

[10] Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.

[11] Victor Pop. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1962, 207 p.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]