Parabola fiului risipitor

Întoarcerea fiului risipitor, Rembrandt

Parabola fiului risipitor sau Pilda fiului risipitor este o parabolă a lui Iisus Hristos în capitolul al 15-lea al Evangheliei după Luca, ilustrând mila și iertarea inefabilă a lui Dumnezeu pentru toți păcătoșii care se pocăiesc. Personajele principale sunt tatăl, care îl personifică pe Tatăl Ceresc, fiul cel mai mare, care acționează sub pretextul unui credincios neprihănit și al celui mai tânăr (risipitor), care a jucat rolul unui credincios care s-a îndepărtat de Dumnezeu și care a strigat la El pentru iertare.

Narațiune

James Tissot – The Return of the Prodigal Son (Le retour de l'enfant prodigue) – Brooklyn Museum

Pilda începe cu un om bogat care are doi fii, dintre care cel mai tânăr îi cere partea sa din avere. Implicația este că fiul nu voia să aștepte moartea tatălui său pentru a-și primi moștenirea, ci o dorea imediat. Tatăl este de acord și își împarte averea între cei doi fii.

După ce își primește partea de moștenire, fiul cel tânăr pleacă într-o țară îndepărtată, unde își risipește averea printr-o viață desfrânată. Rămâne fără bani chiar înainte ca o foamete severă să lovească ținutul, ajungând într-o sărăcie disperată și fiind nevoit să accepte o slujbă prost plătită ca porcar. Ajunge să poftească până și hrana porcilor pe care îi păștea. În acel moment își vine în fire:

Și venindu-și în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu pier aici de foame! Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul dintre argații tăi. Și s-a sculat și a venit la tatăl său. Dar pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat.

— Luca 15:17–20, KJV

Aceasta sugerează că tatăl privea cu speranță spre întoarcerea fiului său. Fiul începe discursul pregătit dinainte, mărturisindu-și păcatele și declarându-se nevrednic să mai fie numit fiul tatălui său, însă nici măcar nu îl termină înainte ca tatăl să-l primească înapoi fără ezitare. Tatăl le poruncește slujitorilor să-l îmbrace pe fiu cu cea mai bună haină, să-i pună un inel în deget și încălțăminte în picioare și să taie „vițelul îngrășat” pentru un ospăț de sărbătoare.

The Return of the Prodigal Son (1773) de Pompeo Batoni

Fiul mai mare, care lucra pe câmp, aude sunetul petrecerii și este informat de un slujitor despre întoarcerea fratelui său mai mic. El nu este impresionat și se mânie. Și el are un discurs pentru tatăl său:

Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâția ani îți slujesc și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a risipit averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat.

— Luca 15:29–30, KJV

Pilda se încheie cu explicația tatălui că, deși fiul mai mare a fost mereu prezent și tot ceea ce are tatăl îi aparține și lui, era necesar să se sărbătorească întoarcerea fiului mai tânăr, care, într-un anumit sens, revenise din morți:

Se cuvenea însă să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și s-a aflat.

— Luca 15:32, KJV

Interpretare

The Prodigal Son, o pictură din 1618 realizată de Peter Paul Rubens, înfățișând fiul ca porcar

Gravură reprezentând Fiul risipitor ca porcar, realizată de Hans Sebald Beham, 1538

Formula introductivă „Un om avea doi fii” este un trop narativ care amintește imediat de Cain și Abel, Ismael și Isaac, precum și de Iacob și Esau. Isus răstoarnă apoi așteptările ascultătorilor atunci când fiul mai tânăr este prezentat drept nechibzuit.

În timp ce numeroși comentatori consideră cererea fiului mai tânăr pentru partea sa de moștenire drept „obraznică, chiar insolentă” și „echivalentă cu dorința ca tatăl să fie mort”, juristul evreu Bernard Jackson afirmă că „sursele iudaice nu oferă sprijin [ideii] că fiul risipitor, cerând avansul, își dorește moartea tatălui”.

Acțiunile tânărului nu îl conduc la succes; își risipește moștenirea și ajunge în cele din urmă servitor angajat, având munca degradantă de a îngriji porci și ajungând chiar să poftească roșcovele pe care acestea le mănâncă. Aceasta amintește de Proverbe 29:3: „Cine iubește înțelepciunea își bucură tatăl, dar cine umblă cu desfrânatele își risipește averea.”

La întoarcerea sa, tatăl îl tratează pe tânăr cu o generozitate mult mai mare decât ar fi avut dreptul să se aștepte. El primește cea mai bună haină, un inel pentru deget și încălțăminte pentru picioare. Filosoful evreu Philo observă:

Părinții adesea nu încetează să se gândească la copiii lor risipitori (asoton) [...] În același fel, și Dumnezeu [...] se gândește la cei care trăiesc o viață irosită, oferindu-le timp pentru îndreptare și păstrându-Se în limitele propriei Sale naturi milostive.

Pesikta Rabbati conține o povestire asemănătoare:

Un rege avea un fiu care se îndepărtase de tatăl său într-o călătorie de o sută de zile. Prietenii i-au spus: „Întoarce-te la tatăl tău.” El a spus: „Nu pot.” Atunci tatăl său i-a trimis vorbă: „Întoarce-te cât poți de mult, iar eu voi veni restul drumului către tine.” Astfel spune Dumnezeu: „Întoarceți-vă la Mine și Eu Mă voi întoarce la voi.”

Fiul mai mare, în schimb, pare să gândească în termeni de „lege, merit și răsplată”, mai degrabă decât de „iubire și bunăvoință”. El poate reprezenta Fariseii care îl criticau pe Isus.

Leviticus Rabbah 13:4 conține, de asemenea, o scurtă afirmație care corespunde caracterului pildei:

R. Aha a spus: Când un evreu ajunge să se hrănească cu roșcove, se pocăiește.

Ultimele versete ale pildei rezumă povestirea în conformitate cu învățătura iudaică despre cele două căi de viețuire: calea vieții (ascultarea) și calea morții (păcatul). Dumnezeu, potrivit iudaismului, se bucură pentru păcătoșii pocăiți și le acordă mai mult har decât sufletelor drepte care nu au nevoie de pocăință.

După Pilda oii pierdute și Pilda drahmei pierdute, aceasta este ultima dintre cele trei pilde despre pierdere și răscumpărare pe care Isus le spune după ce fariseii și conducătorii religioși îl acuză că primește și mănâncă împreună cu „păcătoșii”. Bucuria tatălui descrisă în pildă reflectă iubirea divină: „mila fără margini a lui Dumnezeu”, precum și „refuzul lui Dumnezeu de a limita măsura harului Său”.

Catolicism

Justus Knecht, asemenea altora, împarte această pildă în trei părți, observând că „tatăl din pildă îl reprezintă pe Dumnezeu; fiul mai mare, pe cel drept; iar fiul mai tânăr, pe păcătos”. În prima parte:

Omul începe să se îndepărteze de Dumnezeu atunci când îngăduie dorințelor nelegiuite să pună stăpânire pe inima sa. În consecință, el ajunge curând să considere poruncile lui Dumnezeu drept niște lanțuri și să tânjească după o libertate mai mare. Își pierde orice gust pentru rugăciune și pentru cuvântul lui Dumnezeu și își imaginează că ar fi mai fericit dacă ar trăi potrivit pasiunilor sale. După ce s-a despărțit astfel lăuntric de Dumnezeu, urmează repede și o despărțire exterioară. Renunță la prietenia oamenilor buni, neglijează slujbele Bisericii și frecventarea Sfintelor Taine, își urmează propria cale și calcă fără rușine poruncile lui Dumnezeu. Apoi pleacă într-o țară străină și îndepărtată, adică tot mai departe de Dumnezeu: „țara îndepărtată”, spune Sfântul Augustin, „înseamnă uitarea lui Dumnezeu”. Dumnezeu Atotputernic îl lasă pe păcătos să meargă pe propria cale, deoarece i-a dat omului liber arbitru și nu dorește o ascultare forțată, ci una care izvorăște din iubire.

Roger Baxter, în lucrarea sa Meditations, descrie a doua parte:

De îndată ce acest tânăr risipitor a părăsit casa tatălui său, a căzut în nenorociri. „A început să ducă lipsă.” Astfel, păcătoșii care se îndepărtează de sacramente, de îndemnuri și de compania celor virtuoși încep curând să ducă lipsă de hrană spirituală. „S-a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări”, ca slujitor. Fiecare păcătos este un rob al Diavolului; iar după cum acel cetățean l-a pus pe tânărul risipitor să hrănească porcii, tot astfel Diavolul își folosește adepții pentru a-și satisface propriile pofte senzuale, care degradează natura umană. Fiul risipitor a încercat să-și potolească foamea hrănindu-se cu tărâțele porcilor, dar nu a reușit; tot astfel nici păcătosul nu poate umple capacitatea sufletului său nemuritor prin plăceri pământești.

Ortodoxie

În Biserica Ortodoxă Răsăriteană, pilda Fiului risipitor ocupă un loc central în înțelegerea creștină care subliniază iubirea fără margini a lui Dumnezeu pentru omenire. Protoiereul Victor Potapov rezumă aceasta ca fiind „o multitudine de teme... greu de enumerat”, incluzând contrastul istoric dintre poporul ales al lui Dumnezeu și păgâni, natura păcatului (unul dintre motivele pentru care pilda este citită în a treia duminică înainte de Postul Mare, împreună cu perioada de post care urmează pentru a încuraja disciplina și reînnoirea spirituală), precum și procesul și binecuvântările pocăinței. Îmbrățișarea iertătoare a Tatălui reprezintă bucuria lui Dumnezeu de a primi păcătoșii care se întorc la El cu smerenie și căință. Ea este interpretată și ca o alegorie a Bisericii, elemente precum botezul și Euharistia fiind simbolizate prin darurile oferite fiului de către tatăl său.

După cum citează pr. Potapov, Sfântul Teofan Zăvorâtul compară păcătosul cu un om cufundat într-un somn adânc, iar în întoarcerea sa către Dumnezeu identifică trei momente psihologice corespunzătoare evenimentelor din pildă: 1. Trezirea din somnul păcatului (Format:Bible); 2. Maturizarea hotărârii de a părăsi păcatul și de a se dedica plăcerii lui Dumnezeu (Format:Bible); 3. Înzestrarea păcătosului cu putere divină prin „Tainele Pocăinței și Împărtășaniei”.

Pr. James Guirguis exprimă mesajul atât în termeni simpli, cât și citându-l pe Sfântul Tihon din Zadonsk:

Cât de mult dorește Dumnezeu să ne vadă întorcându-ne acasă! Cât de mult dorește Dumnezeu să ne îmbrățișeze, să ne ierte și să ne redea un loc de cinste, să sărbătorească întoarcerea noastră! Cât de mult dorește Dumnezeu să-i vadă pe cei morți readuși la viață și sănătate pentru a putea locui împreună cu El!

Întregul univers al milei și iertării lui Dumnezeu este larg deschis pentru a-i primi pe cei care se vor pocăi și se vor întoarce. Să facem aceasta fără ezitare, după cum scrie Sfântul Tihon din Zadonsk:

„Păcătoșii care se pocăiesc sunt încă mântuiți; atât vameșii, cât și desfrânatele curățite prin pocăință intră în Împărăția Cerurilor. Dumnezeul cel milostiv îi cheamă încă la Sine pe toți cei care s-au îndepărtat și îi așteaptă și le făgăduiește milă. Tatăl iubitor încă îi primește pe fiii săi risipitori întorși dintr-o țară îndepărtată și deschide ușile casei Sale, îi îmbracă în cea mai bună haină, le pune fiecăruia un inel în mână și încălțăminte în picioare și poruncește tuturor sfinților să se bucure pentru ei.” + St. Tikhon of Zadonsk: Journey to Heaven Part II: The Way of Salvation

Rezumat Parabolă

Povestea începe cu fiul cel mic care îi cere tatălui partea sa de moștenire, o cerere șocantă pentru acea vreme. Era ca și cum i-ar fi spus: „Aș vrea să fii mort ca să-mi pot primi banii acum.”

Tatăl acceptă și îi dă fiului partea sa. Acesta pleacă într-o țară îndepărtată și își risipește toată averea ducând o viață destrăbălată. Curând vine o foamete, iar el ajunge să moară de foame. Se angajează la cea mai josnică muncă posibilă (hrănirea porcilor) și chiar tânjește după mâncarea lor. Atunci își dă seama cât de jos a ajuns.

Hotărăște să se întoarcă acasă, fără a se aștepta să fie primit din nou ca fiu, ci sperând doar să devină unul dintre servitori. Însă, înainte să ajungă la casă, tatăl său aleargă în întâmpinarea lui, îl îmbrățișează și dă o mare petrecere. Tatăl îl primește înapoi ca fiu cu drepturi depline, fără nicio întrebare.

Fratele mai mare, însă, este furios. Refuză să participe la sărbătoare, simțindu-se neglijat și plin de resentimente. Tatăl îi amintește cu blândețe că tot ce are îi aparține deja, dar că trebuie să se bucure pentru că „acest frate al tău era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.”

Această poveste biblică despre fiul risipitor ne descoperă atât de multe despre dragostea lui Dumnezeu și despre natura umană.