Otto-Guillaume de Burgundia
| Otto-Guillaume de Burgundia | |
| Date personale | |
|---|---|
| Decedat | [1][2][3][4] Dijon, Franța[5] |
| Înmormântat | cathédrale Saint-Bénigne de Dijon[*][6][5][7] |
| Părinți | Adalbert de Italia[8][3] Gerberga of Chalon[*][8][3] |
| Căsătorit cu | Ermentruda de Roucy[*] ()[9][10][11] Adelaide-Blanche of Anjou[*] ()[12][10] |
| Copii | Reginald I[*][8][13][14] Agnes de Burgundia[8][11] Guy I de Mâcon[*][8][11] Gerberga of Burgundy[*][15][8][11] Matilda de Burgundia[*][8][11] |
| Ocupație | feudatar[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | conte de Burgundia[*] (până în )[8][5] count of Macon[*] (–)[5] count of Nevers (–)[5][16][17] |
| Familie nobiliară | Casa de Ivrea[18] |
| Modifică date / text | |
Otto-Guillaume (n. ? – d. , Dijon, Franța) a fost conte de Mâcon, de Nevers și de Burgundia.
Viața
[modificare | modificare sursă]Otto-Guillaume a fost fiul margrafului Adalbert de Ivrea, devenit apoi rege al Italiei, și Gerberga de Mâcon.[19] Prin mama sa a obținut ceea ce avea să devină Comitatul liber de Burgundia din jurul orașului Dole în 982. Otto a mai moștenit și Ducatul Burgundia de pe malul celălalt al râului Saône în 1002 de la tatăl său vitreg Otto Henric "cel Mare".[20] Ducatul corespundea la acea vreme diocezei de Besançon din Sfântul Imperiu Roman. Către 990 Otto-Guillaume a devenit și conte de Nevers.[20] El a mai fost, de asemenea, și conte de Mâcon în Franța.[19] Fiind el însuși fiu de rege, nu a fost nevoie ca Otto să caute de soție o viță regală.[21] Prin 975—980, s-a căsătorit cu Ermentruda de Roucy, a cărei bunică pe linie maternă, Gerberga de Saxonia era una dintre surorile împăratului Otto I "cel Mare", prin această alianță matrimponială realizându-se o legătură de consanguinitate între regii Franței, Germaniei, Burgundiei și dinastia Carolingiană.[21] Chiar și nevestele fiilor săi, deși provenind din mari familii, își aveau originea în regiuni îndepartate ale Franței.[21]
Burgundia avea să fie anexată coroanei Franței de către regele Robert al II-lea în 1004. Hotărât să fie conducător suveran al posesiunilor sale, Otto s-a răsculat împotriva împăratului Henric al II-lea în 1016. Acest lucru se petrecea după ce Rudolf al III-lea de Burgundia, ultimul rege al acestui regat, prestase omagiu față de Henric la Strasbourg, făcându-l protectorul și moștenitorul său. La moartea lui Otto, comitatul liber a căzut sub suzeranitea Imperiului german. Otto-Guillaume a murit în 1026[22]
Căsătorie și urmași
[modificare | modificare sursă]
Prima soție a lui Otto-Guillaume a fost Ermentruda, fiica contelui Renaud de Roucy.[19]
Cu aceasta, el a avut doi fii și trei fiice:
- Guy (n. cca. 975—d. 1006), care a fost asociat drept conte de Mâcon din 995;[19] căsătorit cu Aelida.
- Matilda, căsătorită cu contele Landri de Nevers.[19]
- Gerberga, căsătorită cu Guillaume al II-lea, conte de Provence.[19]
- Renaud I de Burgundia (n. cca. 990—d. 1057), conte de Burgundia, căsătorit cu Adelaida (Iudith) de Normandia.[19]
- Agnes, căsătorită mai întâi cu ducele Guillaume al V-lea de Aquitaine, iar ulterior cu contele Geoffroi al II-lea de Anjou.[19]
Otto s-a căsătorit apoi, către sfârșitul vieții, cu cea care era deja de patru ori văduvă, Adelaide-Bianca de Anjou, cu care nu a avut copii.[23][24]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Le royaume de Bourgogne (888-1038), , p. 229
- ↑ Cartulaire de Romainmôtier, , p. 128
- 1 2 3 Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
- ↑ „Hugues de Salins, archevêque de Besançon, 1031-1066”.
- 1 2 3 4 5 Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
- ↑ Le royaume de Bourgogne (888-1038), , p. 227
- ↑ „Histoire de l'église Saint-Bénigne de Dijon”.
- 1 2 3 4 5 6 7 8 „Les origines maternelles du comte de Bourgogne Otto-Guillaume - Nouvelle synthèse” (PDF) (în franceză). Dijon: Éditions universitaires de Dijon[*]. ISSN 0003-3901. OCLC 185424488. Wikidata Q15758052.
- ↑ „Otto-Guillaume de Burgundia”. The Peerage[*]. Accesat în .
- 1 2 „Les origines maternelles du comte de Bourgogne Otto-Guillaume - Nouvelle synthèse” (PDF) (în franceză). Dijon: Éditions universitaires de Dijon[*]: 7. ISSN 0003-3901. OCLC 185424488. Wikidata Q15758052.
- 1 2 3 4 5 Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
- ↑ Thierry Stasser (). „Adélaïde d'Anjou, sa famille, ses unions, sa descendance. État de la question”. Moyen Âge (Le): Revue d'Histoire et de philologie (în franceză). 103 (1): 9–52. Wikidata Q60389103.
- ↑ Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
- ↑ https://fmg.ac/Projects/MedLands/BURGUNDIAN%20NOBILITY.htm#OthonIIMacondied1033A. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ Leo van de Pas (). „Otto-Guillaume de Burgundia” (în engleză). Genealogics[*]. Wikidata Q19847326.
- ↑ „Etudes sur le règne de Robert le Pieux : 996-1031”.
- ↑ „Le Nivernais et les contes de Nevers”.
- ↑ Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
- 1 2 3 4 5 6 7 8 Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 59.
- 1 2 W. Scott Jessee, Robert the Burgundian and the Counts of Anjou, Ca. 1025-1098, The Catholic University of America Press, 2000, p. 15.
- 1 2 3 Constance Brittain Bouchard, Those of My Blood: Creating Noble Families in Medieval Francia, Philadelphia, The University of Pennsylvania Press, 2001, p. 50.
- ↑ David Douglas, 'Some Problems of Early Norman Chronology', The English Historical Review, Vol. 65, No. 256, (Jul., 1950), p. 298.
- ↑ Constance B. Bouchard, 'The Origins of the French Nobility: A Reassessment', The American Historical Review, Vol. 86, No. 3 (Jun., 1981), p. 515-516.
- ↑ Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band III Teilband 1, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 116.