Sari la conținut

Otto-Guillaume de Burgundia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Otto-Guillaume de Burgundia
Date personale
Decedat[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Dijon, Franța[5] Modificați la Wikidata
Înmormântatcathédrale Saint-Bénigne de Dijon[*][[cathédrale Saint-Bénigne de Dijon (cathedral located in Dijon, Burgundy, France)|]][6][5][7] Modificați la Wikidata
PărințiAdalbert de Italia[8][3]
Gerberga of Chalon[*][[Gerberga of Chalon (10th-century Queen consort of Italy)|]][8][3] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuErmentruda de Roucy[*] ()[9][10][11]
Adelaide-Blanche of Anjou[*][[Adelaide-Blanche of Anjou (Frankish noblewoman (945–1026))|]] ()[12][10] Modificați la Wikidata
CopiiReginald I[*][8][13][14]
Agnes de Burgundia[8][11]
Guy I de Mâcon[*][8][11]
Gerberga of Burgundy[*][[Gerberga of Burgundy (- 1020/1023)|]][15][8][11]
Matilda de Burgundia[*][8][11] Modificați la Wikidata
Ocupațiefeudatar[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriconte de Burgundia[*] (până în )[8][5]
count of Macon[*][[count of Macon |]] ()[5]
count of Nevers ()[5][16][17]
Familie nobiliarăCasa de Ivrea[18]

Otto-Guillaume (n.  ? – d. , Dijon, Franța) a fost conte de Mâcon, de Nevers și de Burgundia.

Otto-Guillaume a fost fiul margrafului Adalbert de Ivrea, devenit apoi rege al Italiei, și Gerberga de Mâcon.[19] Prin mama sa a obținut ceea ce avea să devină Comitatul liber de Burgundia din jurul orașului Dole în 982. Otto a mai moștenit și Ducatul Burgundia de pe malul celălalt al râului Saône în 1002 de la tatăl său vitreg Otto Henric "cel Mare".[20] Ducatul corespundea la acea vreme diocezei de Besançon din Sfântul Imperiu Roman. Către 990 Otto-Guillaume a devenit și conte de Nevers.[20] El a mai fost, de asemenea, și conte de Mâcon în Franța.[19] Fiind el însuși fiu de rege, nu a fost nevoie ca Otto să caute de soție o viță regală.[21] Prin 975980, s-a căsătorit cu Ermentruda de Roucy, a cărei bunică pe linie maternă, Gerberga de Saxonia era una dintre surorile împăratului Otto I "cel Mare", prin această alianță matrimponială realizându-se o legătură de consanguinitate între regii Franței, Germaniei, Burgundiei și dinastia Carolingiană.[21] Chiar și nevestele fiilor săi, deși provenind din mari familii, își aveau originea în regiuni îndepartate ale Franței.[21]

Burgundia avea să fie anexată coroanei Franței de către regele Robert al II-lea în 1004. Hotărât să fie conducător suveran al posesiunilor sale, Otto s-a răsculat împotriva împăratului Henric al II-lea în 1016. Acest lucru se petrecea după ce Rudolf al III-lea de Burgundia, ultimul rege al acestui regat, prestase omagiu față de Henric la Strasbourg, făcându-l protectorul și moștenitorul său. La moartea lui Otto, comitatul liber a căzut sub suzeranitea Imperiului german. Otto-Guillaume a murit în 1026[22]

Căsătorie și urmași

[modificare | modificare sursă]
Prima soție a lui Otto-Guillaume, Ermentruda

Prima soție a lui Otto-Guillaume a fost Ermentruda, fiica contelui Renaud de Roucy.[19]

Cu aceasta, el a avut doi fii și trei fiice:

Otto s-a căsătorit apoi, către sfârșitul vieții, cu cea care era deja de patru ori văduvă, Adelaide-Bianca de Anjou, cu care nu a avut copii.[23][24]

  1. Le royaume de Bourgogne (888-1038), , p. 229
  2. Cartulaire de Romainmôtier, , p. 128
  3. 1 2 3 Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
  4. „Hugues de Salins, archevêque de Besançon, 1031-1066”.
  5. 1 2 3 4 5 Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
  6. Le royaume de Bourgogne (888-1038), , p. 227
  7. „Histoire de l'église Saint-Bénigne de Dijon”.
  8. 1 2 3 4 5 6 7 8 „Les origines maternelles du comte de Bourgogne Otto-Guillaume - Nouvelle synthèse” (PDF) (în franceză). Dijon: Éditions universitaires de Dijon[*]. ISSN 0003-3901. OCLC 185424488. Wikidata Q15758052.
  9. „Otto-Guillaume de Burgundia”. The Peerage[*]. Accesat în .
  10. 1 2 „Les origines maternelles du comte de Bourgogne Otto-Guillaume - Nouvelle synthèse” (PDF) (în franceză). Dijon: Éditions universitaires de Dijon[*]: 7. ISSN 0003-3901. OCLC 185424488. Wikidata Q15758052.
  11. 1 2 3 4 5 Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
  12. Thierry Stasser (). „Adélaïde d'Anjou, sa famille, ses unions, sa descendance. État de la question”. Moyen Âge (Le): Revue d'Histoire et de philologie (în franceză). 103 (1): 9–52. Wikidata Q60389103.
  13. Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
  14. https://fmg.ac/Projects/MedLands/BURGUNDIAN%20NOBILITY.htm#OthonIIMacondied1033A. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  15. Leo van de Pas (). „Otto-Guillaume de Burgundia” (în engleză). Genealogics[*]. Wikidata Q19847326.
  16. „Etudes sur le règne de Robert le Pieux : 996-1031”.
  17. „Le Nivernais et les contes de Nevers”.
  18. Charles Cawley. „Medieval Lands: A prosopography of medieval European noble and royal families” (în engleză). Wikidata Q13419312.
  19. 1 2 3 4 5 6 7 8 Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 59.
  20. 1 2 W. Scott Jessee, Robert the Burgundian and the Counts of Anjou, Ca. 1025-1098, The Catholic University of America Press, 2000, p. 15.
  21. 1 2 3 Constance Brittain Bouchard, Those of My Blood: Creating Noble Families in Medieval Francia, Philadelphia, The University of Pennsylvania Press, 2001, p. 50.
  22. David Douglas, 'Some Problems of Early Norman Chronology', The English Historical Review, Vol. 65, No. 256, (Jul., 1950), p. 298.
  23. Constance B. Bouchard, 'The Origins of the French Nobility: A Reassessment', The American Historical Review, Vol. 86, No. 3 (Jun., 1981), p. 515-516.
  24. Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band III Teilband 1, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 116.