Obiect (filozofie)
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Într-o definiție elementară, obiect este oricare dintre părțile realității care ne înconjoară. Cum văzul este principalul canal perceptual, toate imaginile cu aspectul, culorile și mișcările lor sunt obiecte clasice. Suplimentar văzului, alte simțuri furnizează alte informații despre obiect: spre exemplu, auzul extrage informația sonoră care particularizează prin frecvență și intensitate fiecare obiect/imagine într-un fel foarte precis. După sunetul distinct auzit, știm înainte de a vedea cu ce anume obiect sau ființă ne vom întâlni sau știm anticipat ce anume obiect-eveniment se va desfășura înaintea ochilor. Alte mesaje senzoriale adaugă propriile caracteristici imaginilor, iar astfel simțul tactil ne spune că obiectele pot fi dure sau moi, netede sau rugoase la pipăit, senzorii termici ne comunică nuanțele stărilor de cald sau rece, iar senzorii de efort conectați la mușchi ne spun că obiectele au însușirea „greutate”, asta însemnând că trebuie să facem anume eforturi fizice pentru a le manipula. Omul obișnuit crede că formele de toate felurile pe care le distinge spontan în jurul său îi sunt în totalitate comunicate prin canale specializate, dar se înșală. Se știe din experiență că fiecare om își perfecționează capacitatea de a discrimina obiecte pe măsură ce se maturizează și intelectiv, și lingvistic, căpătând experiență în a individualiza prin nume/sensuri frontierele și mișcările externe. Dacă suntem puși în fața unei unelte foarte complicate structural și funcțional, alcătuită din mii de componente cu forme străine, care se mișcă imprevizibil și aparent haotic, demonstrăm prin confuzia reprezentării acesteia cât de dificil este să separăm rapid și precis componentele unei compoziții multiobiectuale. Încă mai greu distingem particularitățile dinamice și rolul funcțional al tuturor părților unui agregat văzut în premieră.
Dacă, spre exemplu, am privi la microscop alcătuirea unui microprocesor de ultimă generație, alcătuit din sute de milioane de microcomponente specializate funcțional, nu am distinge nimic coerent structural și funcțional în mulțimea micropărților și am avea nevoie de serioase cunoștințe de informatică și electronică, pentru a separa forme și procese distincte în supermorfologia microprocesorului.
Natura însăși trebuie privită ca un gigantic mecanism posedând sute de milioane de părți obiect, părți relație, părți proprietate, componente mișcare și condiționare statică și dinamică, iar diversitatea felurilor în care o putem descompune în forme și mișcări distincte este infinită. Cu siguranță orice animal vede realitatea diferit de felul în care o vede omul, adică separă acele forme și mișcări proprii care îl interesează pe el. Paradoxal, fiecare om discerne în felul său ceea ce percepe, experiența proprie, interactivitatea cu ambientul și cunoștințele personale, determinând ce fel de obiecte, însușiri și mișcări discriminăm senzorial și mintal. Modul în care creierul fiecăruia decide cum să traseze frontiera separatoare de obiecte-acțiuni în spațiul fenomenal, astfel ca simțul și intelectul să recunoască o casă, o mașină, o floare, o vietate, un eveniment sau un semen uman, este rezultatul a milioane de ani de evoluție perceptual interpretatoare. Prin felul cum percepem/reprezentăm lumea ne diferențiem ca ființe superioare, posedând un nivel performant de separare obiectuală și interactivă cu universul. Pentru a desprinde din context și controla structural și dinamic toate părțile realității, oamenii au inventat obiectele lingvistice, adică cuvintele, căci acestea sunt cele mai fine, stabile și precise instrumente prin care cartografiem realitatea, descompunând-o în invarianți obiect, invarianți predicat sau de alte tipuri. Prin cuvinte specializate construim o diversitate de modele cantitativ fenomenale, care ne permit să facem predicții asupra desfășurării diferitelor fenomene viitoare și să luăm din timp măsuri de protecție sau de valorificare a viitorului.
Arie semantică
[modificare | modificare sursă]Conceptul „obiect” are o extinsă arie semantică, începând de la forma sau acțiunea fenomenală percepută și reprezentată în imagine, sunet sau alt canal senzorial și parcurgând toate varietățile de obiect matematic, științific, cultural, religios sau metafizic. Cel mai simplu și accesibil este obiectul fizic, fenomenal, fie el frontieră, mișcare, relație sau calitate, oferit spontan individului prin funcționarea simultană a unui traductor senzorial specializat și a zonei din creier alocate primirii și interpretării mesajului.
Cu toate că informația video sau audio primară, care pătrunde în creier, este consecința funcționării simțului respectiv, la construcția reprezentării imaginii sau a sunetului, precum și a altor variante modale participă într-un mod încă necunoscut și limbajul, instrumentul diferențierii și al clasificării formelor, a mișcărilor, a proprietăților și a diversității combinațiilor dintre ele, așa cum ne apar când observăm atenți un segment de realitate. Prin intermediul limbajului mintea umană construiește obiecte generalizatoare, anume sensurile cuvintelor, care împreună cu regulile de interpretare și de sintaxă generează limbajul. Sensurile tuturor cuvintelor tratabile ca obiecte lingvistice poartă o enormă informație structurantă, dar mai ales procesual organizatoare, pe care omul obișnuit nu o bănuiește, dar pe care o folosește în fiecare moment, comunicând ceva sau primind discursuri de la semeni.
Fiecare cuvânt din vocabular echivalează prin sensul său distinct o parte din mulțimea formelor și a însușirilor personale, naturale sau sociale, concrete sau abstracte, fiecare posedând un anume nucleu de similitudine structurală, cinetică, relațională sau interactivă. În concluzie, obiectele lingvistice sunt agregate informaționale de o mare complexitate operantă care ne permit să descriem, să analizăm și să corelăm cauzal lumea în care trăim.
O foarte importantă clasă de obiecte cu caracter generalizant, abstract sunt cele matematice, ele însele de o mare diversitate și densitate semnificantă. La baza obiectelor matematice am putea pune numărul, tratat ca măsură cantitativă discretă, apoi introducem obiectele geometrice elementare, precum punctul, planul, dreapta și volumul. Tot obiecte abstracte sunt operațiile aritmetice sau logice, funcțiile și alte structuri matematice complexe precum inelul, corpul sau grupul.
În teritoriul cultural identificăm o diversitate de obiecte mai simple sau intricate. În artă își are maxima amplitudine semnificantă obiectul concept „valoare” cu mulțimea conotațiilor sale, știut fiindcă fiecare om posedă un sistem valoric personal. Obiecte cu caracter generalizat din spațiul culturii sunt genurile artei, precum literatura, muzica și pictura, fiecare cu diviziunile creative distincte inventate de diferite personalități și curente artistice. Identificăm și obiecte metafizice precum realitate, materie, existență, cauzalitate, finalitate, ființă sau cunoaștere. Spațiul moral posedă obiecte subtile și greu de însușit, precum norma morală, caracteristica „bine”, „rău”, precum și cuantificatorii valorici de acțiune socială permisă sau interzisă. Și spațiul religios își are propriile obiecte concepte, precum: creator, divinitate, credință, ritual, grație, păcat, cădere, iertare, devoțiune, înger, demon.
În orice direcție am orienta simțul și intelectul întâlnim obiecte fizice și mintale de toate felurile, universul fiind un metaobiect-proces gigantic alcătuit dintr-o nesfârșită ierarhie de părți și evenimente particulare.
